Pisica ar mânca tema, dar n-are de unde s-o ia
“Informațiile și teoriile nu sunt tot ce le trebuie copiilor la școală. Copiii au nevoie de atât de multe altele. Școala ar trebui să-i învețe despre rostul vieții. Școala trebuie să fie locul în care copiii învață că e nevoie de ei. Unde pot învăța cum să se descurce în comunitate. Școala e, de asemenea, locul în care capătă și dezvoltă o bună imagine de sine și o sensibilitate puternică față de sentimentele celorlalți, locul în care înțeleg că e important și contează enorm să ai grijă de ceilalți. Noi vrem cu siguranță să avem toate aceste componente în sistemul nostru de educație.”
Dacă acesta nu ar fi un text scris, ci un mesaj audio înregistrat, parcă ți-ar veni să “Cum? Cum? Ce zice? Ia dă puțin înapoi, că bate câmpii, nu există așa ceva!”
Cum adică, să faci să zâmbească un pici care plânge înainte să mănânce Pitagora cu lingurița, ecuația de gradul doi cu furculița și condiționalul optativ cu polonicul?
Și ce-o mai fi și aia cu “lecțiile de viață”, “ora de Sensul Vieții”, aia de “Ai încredere în tine” și alte asemenea bazaconii când în Borzești există un stejar unde, probabil, s-a inventat “Spânzurătoarea” aia pe care o jucăm noi pe sub bancă până se enervează profa de chimie și scoate carbohidrați fumegânzi pe nas și urechi.
De fapt, întrebarea e simplă: despre ce e școala și despre ce ar trebui să fie? Serios, de ce ne ducem la școală? Cel mai probabil răspuns la o asemenea obrăznicie e “Ca să învățați, normal! Ce întrebare-i asta?” problema e alta: ăsta nu prea e răspuns. ”Să-nvățăm… ce? Și, mai ales, pentru ce?”
Succesiunea e simplă: copilărim cât copilărim, după care mergem la școală, terminăm școala, să ne căutăm-găsim un job și să câștigăm bani. Ideal, jobul ăsta ar fi locul în care facem un lucru care ne place enorm și la care am descoperit că sunt foarte buni și talentați.
Locul în care am putea afla la ce suntem atât de buni încât mersul la serviciu va fi una dintre marile bucurii ale vieților noastre de adulți e școala. Doar că noi nu prea pățim asta la școală. O simte fiecare copil în cea mai mare parte a timpului petrecut la școală și vede mai apoi în statistici, analize și studii.
„Copiii noștri sunt învățați «câte-n lună și în stele», dar nu sunt formați să sesizeze sau să aprecieze lucrurile «mărunte», nu știu să aplice ceea ce învață, nu sunt orientați înspre acțiuni concrete sau comportamente care pot primi relevanță socială, împlinire personală, valoare pragmatică. De asemenea, nu se stimulează sau valorizează dimensiunile creative ale perso-nalității”, spunea recent prof. univ. dr. Constantin Cucoș, șeful Departamentului pentru pregătirea personalului didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Cum fac alții?
E, negreșit, o problemă de care s-au lovit și alții la un moment dat. Unii au rezolvat-o. De când s-a reinventat din temelii, adică de vreo 40 de ani, școala finlandeză a trecut prin toate epitetele: miraculoasă, uimitoare, incredibil de eficientă, neortodoxă, revoluționară și-ar mai fi.
În loc să descriem sistemul de educație finlandez, am ales să punem laolaltă câteva dintre lucrurile foarte simple și concrete care îl definesc.
• Copiii finlandezi merg la școală de la 7 ani încolo
Nu, n-au nici clasa pregătitoare, nici pe clasa zero nu o au. Au o copilărie cinstită până la 7 ani
• Până pe la adolescență, nu au teme și nici examene nu prea dau
Cum? Fără culegeri? Fără exerciții la mate, fizică și chimie? Fără compuneri și comentarii? Și – de parcă n-ar fi fost deja o grozăvie îndeajuns de mare – fără teste, teze, lucrări și evaluări? Dap, fără!
• Nu primesc note
Pe asta am lăsat-o intenționat separat, că prea e gugumănie: n-au nici FB-uri, nici insuficient, nici 2 și 10 până în clasa a 6-a. Singura testare obligatorie și standardizată este o evaluare la 16 ani.
• Principiul “Niciun copil în urmă”
Suntem teribil de diferiți noi, ca ființe umane. Curiozitățile ne sunt diferite, abilitățile, răbdarea, înțelegerea și chiar nivelul de inteligență diferă de la un om la altul, de la un copil la altul. Și este foarte normal să fie așa. Școala finlandeză îmbrățișează această atât de simplă și de clară particularitate umană, iar 30% dintre copii primesc sprijin suplimentar în primii lor 9 ani de școală.
• Fac experimente toată ziua, bună ziua
Cursurile de știință sunt limitate la 16 studenți, astfel încât fiecare să poate face experimente practice. Să vadă cu ochii lor, să încerce, să facă și să descopere cu mințile lor toate teoriile care, în alte școli, sunt livrate cu tabla plină de formule și alte chestii.
Copiii finlandezi sunt, probabil, vai de capul lor cu relaxarea asta și cu filosofia asta îngăduitoare de la școală. Ba bine că nu. 93% dintre elevi termină liceul. Apoi, 66% fac studii superioare. 66% e un procent enorm. Aproape că vorbim de 7 din 10 copii. Iar diferența dintre elevul cel mai slab și cel mai puternic e cea mai mică din lume.
Poate că, până la urmă, or avea și finlandezii dreptate. Poate că informațiile și teoriile nu sunt tot ce le trebuie copiilor la școală. Poate că, de-adevăratelea, școala trebuie să fie locul în care copiii învață că e nevoie de ei, unde capătă încredere în ei, unde descoperă ce le place și la ce sunt buni…