fbpx

Universul către adolescenți: «Trece și-asta, pe cuvânt de Univers!»

 In YOU cu tine

 

“Uneori, maică-mea e de-a dreptu’ cringe. Ba vorbește cu mine și are pretenții de la mine de parcă aș fi vreun coleg de la job sau vreo prietenă sau naiba știe cine… Adică așa, de parcă aș fi vreun adult. Dup-aia, mă trezesc cu ea că se apucă să mă mângâie cu lacrimi în ochi și se miră cu voce de-aia dubios de emoționată că am crescut. Și că, aoleo, ce dor îi e de “cocoloșu’” ei mic și drăgălaș… Când îmi face câte-o fază de-asta imediat după câte o zi nașpa la școală, îmi vine să nu mai ies niciodată din camera mea. WTF? Cer prea mult dacă vreau să mă lase și pe mine toți în pace? Sau măcar să mă slăbească!”

Adolescentul este precum un biet cartof aruncat singur în oala sub presiune: totul vine spre ei apăsător. Și totul e, așa, decisiv. “Dacă nu iei notă mare la Examenul Ăsta, tot viitorul tău e dis-trus. Dis-trus, pricepi?”

Sau: “Dacă nu ești responsabil, se alege praful de tine!”. Sau: “Cutărică are totul clar și are toate șansele să reușească în viață: are note bune, e serioasă, e tenace, se vor bate școli / licee / facultăți / omenirea pe ea.” După care, vine cea mai sinistră parte: “Tu de ce nu poți să fii ca ea?!?” (Simplu: pentru ești Altcineva!)

E o presiune monumentală care apasă adolescenții: socială, pop-culturală, tradițională, e presiunea din familie și mai e și aia deloc de neglijat de la școală. Colac peste pupăză, și prietenii tăi cei mai buni trec prin același haos, dar fiecare îl duce cum poate și de-aici mai vine și senzația insuportabilă că până și ei s-au schimbat, v-ați pierdut, s-au stricat și prieteniile.

Oricât de mult ar evolua societatea și tehnologiile, viața la adolescență nu se schimbă. E tot grea. Ba, probabil, și mai grea, dacă te gândești la suplimentul de presiune pe care îl pot produce tehnologiile, comunicarea instant și tot ce mai presupune lumea modernă: trenduri, telefoane, gadgeturi, țoale…


Asta în vreme ce nici măcar maică-ta nu-i pe fază mereu. Și ea vrea să fii ba adultul care n-ai ajuns încă să fii, ba “copiluțul” care nu mai ești. Ești pe granița aia împuțită: nici adult, nici copil. Totul se schimbă de la o zi la alta: fizic, psihic, emoțional. Ești într-una dintre cele mai intense perioade ale vieții omului: descoperi anxietatea, temerile, inima frântă, neîncrederea în tine.

Culmea, simți că și propriul tău corp te trolează: acu’ bubui de o (in)explicabilă furie, peste treișpe secunde îți dau lacrimile și habar n-ai de ce. Și te mai umpli și de coșuri, de parcă toate astea n-ar fi fost deja de-ajuns. Ai dormi cu zilele în vreme ce hormonii dau party după party pe dinăuntrul tău.

Când un adult îi întreabă pe copii “Ce au de gând să facă, la naiba, cu viețile lor”, le pun cea mai perfidă întrebare. Pentru că nu îi întreabă onest, dintr-o curiozitate cinstită care să ducă mai apoi la o conversație cel puțin interesantă, dacă nu cumva fascinantă. Nuuu, le pune întrebarea asta cu un gând ascuns, parșiv. Le pune întrebarea asta ca să îi prindă în capcană: “HaHaaaa, habar n-ai, vezi?” Asta în vreme ce ignoră rațiunea care ne spune că e foarte normal să n-aibă habar.

N-ai cum să știi la 12, 14, 15, 16,… ani, când creierul nu s-a terminat de dezvoltat, iar corpurile sunt nu promisiunea, ci bănuiala a ceea ce vei deveni când se va fi terminat cu contorsiunea transformării și te vei fi terminat de maturizat fizic.

Exact atunci când ai cea mai mare nevoie de asta, nimeni nu-ți zice: “Pff, o să te gândești și răzgândești de multe ori în viață și e ok așa. Viața nu e drum drept, e plină de răspântii. Uneori te duci cu claritate pe un drum, alteori te poartă instinctele pe altul, ca să nu mai spun că sunt momente când nici nu-ți mai dai seama cum naiba ai ajuns într-un loc sau altul.”

Viața e dinamică, arborescentă, complexă, nebunească, sofisticată – oricum, numai nu liniară. În momentele lor de criză, până și adulții își spun unii altora cu convingere: “Trece și asta, o să fie bine, o să te descurci, o să o scoți la capăt, AI ÎNCREDERE ÎN TINE!”
Adolescenții nu prea au parte de asemenea răsfăț. N-ar fi o idee bună să primească și ei? Mai ales că lor le trebuie cel mai mult!

Recommended Posts