fbpx

Cea mai mândră mamă a celui mai curajos băiat!

 In YOU si parintii

Nu știu cum să încep altfel decât prin a mă prezenta. Întind mâna către voi și vă spun, zâmbind, că numele meu este Imelda Antonescu – am un prenume pe cât de frumos, pe atât de greu de reținut, am 42 de ani (ohooo, e bătrână ați zice voi zâmbind pe sub mustață) și sunt mama a doi copii: Andrei și Ana.

O să vă vorbesc un pic despre mine prin ochii copiilor mei. Căci până la urmă nu contează nici vârsta și nici experiența acumulată până la vârsta aceasta, ci felul în care ești văzut de către cei din jur.

Andrei, băiatul meu, este un adolescent teribil (ca mai toți adolescenții la vârsta aceasta) dar are în spate o poveste de viață uluitoare, o poveste prin care a trecut cu zâmbetul pe buze și de cele mai multe ori cu pumnii strânși. A avut neșansa de a se naște acum 16 ani aproape alături de un doctor nepriceput, lucru care i-a dăunat într-o oarecare măsură evoluției lui. Atunci când bebelușii se nasc (căci se nasc, nu-i aduce barza ) ei sunt receptivi din prima clipă, țipă și bat aerul cu pumnii lor mici într-un sentiment de nesiguranță. Dar atunci când doctorul nu prea știe ce să facă, unii bebeluși suferă din lipsă de oxigen și asta le afectează ulterior dezvoltarea. Fiecare bebeluș născut în siguranță primește o notă (scorul Apgar se numește) și cu cât nota e mai mare, cu atât bebelușul e mai sănătos și în siguranță.

Ei, din cauza acestui medic nepriceput și datorită lipsei de oxigen, Andrei a primit la naștere nota 1. Cam cât primești la școală atunci când nu scrii nimic în lucrare. Doar că la el, nota 1 înseamnă că e la câțiva milimetri de moarte. Da, ați citit bine: un bebeluș aflat la câțiva milimetri de moarte.

Pentru noi lucrul acesta a fost de neconceput. Și am făcut orice pentru a-i face viața și adaptarea la viață mai ușoară. Întâi am început kinetoterapia, adică reeducarea mușchilor. Apoi terapia ocupațională, logopedia, hipoterapia, înotul..pe scurt multe terapii astfel încat el să se poată mișca în voie, să poată deveni independent (deși și independența aceasta este limitată). Ceea ce pentru voi este normal și firesc (cum ar fi spălatul pe dinți dimineața) pentru copiii cu paralizii cerebrale este ceva extrem de greu de făcut și este o mare victorie atunci când sarcina este dusă la capăt. Au fost zile și luni și ani petrecuți prin spitale, prin terapii, prin scheme de tratament. Dar lucrul acesta nu ne-a demoralizat, din contră! Ne-a făcut mai puternici tocmai pentru că am putut să le facem față cu zâmbetul pe buze și împreună!

Cu toate aceste piedici puse de către viață (de fapt, noi le numim provocări căci sunt mai ușor de dus) Andrei a urmat o școală de masă ca voi toți. În schimb, față de voi, el a trebuit să și adapteze totul. Pentru că nu poate scrie de mână el scrie pe laptop de exemplu. Ați zice că e floare la ureche dar nu e chiar așa. Imaginați-vă o secundă cum ar fi să faci probleme la geometrie pe laptop? Sau funcții? Sau sa scrii toate formulele acelea complicate la fizică sau la chimie? Vi se pare ușor? Vă provoc să încercați! Ați vedea astfel ca nu e deloc la fel de simplu pe cat pare.

Când a venit vremea examenului de capacitate lucrurile au fost un pic mai dificile. Nu atât prin prisma examenului în sine cât datorită faptului că el nu putea fizic să rezolve exercițiile date asemenea vouă. Și atunci a trebuit să muncească de trei ori mai mult și să fie de trei ori mai concentrat față de colegii lui. Întâi trebuia să citească atent cerința (ca voi toți), apoi trebuia să rezolve în minte exercițiile și nu în ultimul rând trebuia să le dicteze profesorului însoțitor. Ce cred că l-a ajutat foarte tare în toată această perioadă? Faptul că nu am pus presiune pe el, nu a contat atât rezultatul obținut ci modul în care a ajuns la acel rezultat.

Sunt un părinte atipic a unui copil atipic. Nu i-am cerut niciodată copilului meu 10 pe linie ci i-am cerut să fie atent și să rețină cât mai mult din lecția predată. Au fost momente când învăța lecțiile pe muzică. Adică lua lecția predată și o punea pe o melodie ușor de fredonat și uite așa învăța lecția.

L-am ajutat și l-am învățat să-și facă lucrurile cât mai ușoare pentru el. Așa cum e trucul cu lecțiile pe muzică. Așa cum i-am spus că ori de câte ori nu știe ceva să întrebe. Sau atunci când nu înțelege ceva. O dată, de două ori, de zece ori! Până când lucrurile sunt clare! Asta nu-l face mai slab sau nepregătit. Fiecare copil are modul lui de a învăța, de a reține lucruri. Și lucrurile trebuiesc explicate fiecăruia pe înțelesul lui.

Școala este importantă în dezvoltarea voastră ca Oameni. Poate acum nu credeți asta, poate acum unele lucruri vi se par inutile și greu de reținut. Nu toți copiii au înclinații către științele fixe așa cum nu toți copiii pot înțelege frumusețea unei poezii de Nichita Stănescu.

Important este să le parcurgeți pe toate,cu pași mici, să puneți întrebări acolo unde nu știți fără a vă rușina de neștiința voastră. Țineți minte că nimeni nu s-a născut învățat și că nimeni, dar absolut nimeni pe lumea aceasta, nu le știe pe toate. Așa cum nici voi nu le veți știi pe toate. Important este însă să treceți prin toate cele care vi se predau, să vă extrageți informațiile necesare și să le faceți cât mai ușoare și mai plăcute vouă.

Nu știu ce va fi Andrei când va fi mare. El visează să se facă regizor, eu visez să fie fericit! Ceea ce știu însă cu certitudine este faptul că voi fi întotdeauna alături de el, că-l voi asculta atunci când va dori să-mi vorbească, că îl voi ajuta ori de câte ori îmi va cere ajutorul și că-l voi iubi orice ar fi și orice ar face!

Nu știu de sunt ori nu o mamă bună sau o mamă perfectă. Nici nu-mi doresc asta! Îmi doresc să știe că sunt lângă el necondiționat, că-l iubesc indiferent ce, că sunt mândră de reușitele lui și sunt alături de el în căderile lui. Și El știe că eu exist ca mamă datorită lui, căci el m-a făcut mamă! Cea mai mândră mamă a celui mai curajos băiat!

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?