fbpx

Cum să-ți convingi părinții să te lase să studiezi ceea ce vrei

 In YOU si parintii

6 tineri care au trecut prin experiența asta răspund.

 

“În general, părinții ne împiedică să studiem ce ne-ar interesa pe noi cu adevărat. Motivul e, cred eu, că își imaginează că ne alegem studiile orbește. Trebuie să reții motivul pentru care nu sunt flexibili și să încerci să îl combați cu argumente care să îți susțină interesul pentru domeniul ăla. Dacă ai încredere în ceea ce vrei și știi că tu faci o alegere informată, încearcă să îi faci să înțeleagă motivul pentru care tu vrei să faci asta. Pune motivul lor la dialog cu motivul tău. Dacă nu merge strategia asta, îi poți ruga să îți dea un an să îți demonstrezi capacitățile intelectuale, you know. Și mai vezi apoi.” – Alexandru, 24

“Singurul motiv pentru care părinții ar trebui să îți spună ce și unde să studiezi este dacă ei plătesc pentru facultatea ta. Dacă vor să intri la studii de stat în România, de exemplu, și tu vrei să mergi la un colegiu privat sau să studiezi în altă țară, unde poți ajunge să plătești mult pe viață și pe studii, atunci pot înțelege de ce ei vor să alegi prima opțiune. Dacă vrei cu adevărat să mergi să studiezi unde vrei tu, spune-le părinților că nu sunt obligați să plătească, sau că veți împărți costurile. Caută burse sau studii similare care sunt acoperite de stat, sau caută o universitate unde poți face un credit cu școala pe care să începi să îl plătești abia când începi să lucrezi.” – Marius, 20

“Amintește-ți că vei fi mereu în controlul propriei vieți, atâta vreme cât te poți descurca cu consecințele. Iată câteva dintre opțiunile pe care le ai:
– Continuă să faci ceea ce își doresc părinții, reține că faci asta pentru că îi iubești (și nu pentru că îți e teamă de ei). Între timp, continuă să faci și ceea ce te pasionează și să experimentezi lucruri noi (artă, muzică, sport, dating, voluntariat, ce vrei tu). Reține că poate nu suporți ceea ce studiezi acum, dar că vei putea converti asta în ceva benefic puțin mai târziu.
– Spune-le părinților că nu poți, efectiv, să faci ceea ce își doresc ei. Oferă-le un argument clar și nu pune la inimă/nu o lua personal în timp ce le explicit asta. Dacă ți-e clar ce vrei să faci, documentează-te înainte și compară varianta lor cu varianta ta. Află care sunt nevoile financiare pentru studiile astea, și cam cât o să poți câștiga în viitor din munca asta. Părinții noștri chiar vor ce e mai bine pentru noi, dar uneori consideră că alegerea lor e cea mai bună pentru că NU ȘTIU că există o alegere mai bună. Așa că informează-i.
– Dacă e nu și nu, încearcă să negociezi. De exemplu, poți încerca 1 an de test ceea ce vor ei, dar dacă te vei simți mizerabil, ar trebui să îți ofere posibilitatea să alegi tu începând de acolo ce vrei să faci.
– Explorează opțiuni și informează-te. Caută să vezi ce resurse poți accesa, dacă poți face 2 școli în paralel, sau dacă poți pleca într-o altă țară cu o bursă de exchange. Nu încerca sa intri într-un conflict cu familia, arată-le întâi că poți fi responsabil și că ești capabil să îți aranjezi cum vrei viața. “ – Emilia, 25

“Aș începe prin a încerca să îi conving că studiile astea nu sunt pentru mine. Dacă sunt atât de încleștați în opiniile lor, ok, să spunem bine, mergem cu varianta voastră, dar nu îți lăsa visele deoparte și încearcă să le cultivi pe cât posibil. O scurtă istorie: era un tip pe nume “C”, care avea o mare dorință să fie profesor, dar așa cum părinții tăi îți blochează visele, așa i le-au blocat și lui “C” părinții lui, în special taică-su, care era foarte vehement și violent. Situația l-a forțat pe “C” să meargă spre o profesie la care nu s-ar fi gândit, doar ca să poată să câștige niște bani și să își susțină familia, acum aflată într-un impas major. Între timp, și-a făcut studille în Psihologie la distanță, a luat apoi multe cursuri online și și-a echivalat diplomele. Chiar dacă a început să țină la meseria pe care o avea, nu și-a aruncat visele pe geam, a petrecut mult timp și energie și a stat treaz multe nopți ca să își țină focusul pe studiile astea. Da, sigur, nu e ca într-un film cu final fericit. I-a luat 9 ani să facă asta. Acum are 29 de ani și continuă să lucreze la visul lui, în timp ce lucrează altceva pentru a avea suport financiar. Dar crede cu tărie că mai are puțin și va ajunge acolo unde și-a dorit. “ – Cătălin, 29

„Dacă e o pasiune de viață și de moarte, aș spune să îți ignori părinții și să te străduiești să faci ce vrei.

Am fost în poziția asta mulți ani. Am vrut să mă fac actor și să fac voice-over. Puteam să plâng la comandă și să fac oamenii să râdă din nimic. Apoi eram pedepsit de ai mei. Pentru că făceam asta.

Mi-a placut mult să desenez, iar oamenii erau mereu de părere, chiar și rudele noastre și profesorii, că eram deja foarte talentat încă dinainte să împlinesc 5 ani. Artele m-au chemat dinainte să îmi pot aminti primele amintiri.

Apoi familia mea, fiind tipica familie tradițională română, m-a așezat pe scaunul din sufrageria apartamentului nostru de provincie, și mi-au spus că îmi interzic să fac artă, pentru că nu sunt bani în artă. Mi-au dat 2 opțiuni: ASE sau Politehnica. Treaba e că ipocrizia familiei mele a făcut lucrurile foarte confuse pentru mine.

Fiecare persoană din cercul lui tata era mai mult sau mai puțin artist, toți aveau de-a face cu asta, și chiar și taică-miu avusese de-a face cu asta când era tânăr, dar taică-su l-a obligat să se facă inginer. Toți oamenii ăștia știau că sunt talentat, și cred că și ai mei știau, așa că să îmi interzică să mă duc la Arte a fost ca și când mi-au tăiat conexiunea cu mine însămi.

Am crezut mult timp că ar trebui să ne întoarcem spre părinți pentru suport și sfaturi, ei știind, în teorie, ce e mai bine pe lume. Am crezut că au cele mai bune interese atunci când mi-au decis ei viitorul. Dar m-am înșelat. Am studiat științe și informatică, nu mi-a plăcut deloc. Am continuat cu asta la facultate, abia treceam anul cu câte 3 restanțe. Am continuat cu asta la master, și am ajuns să fac machine learning, dar nu am suportat ce făceam nicio zi. Are sens? Probabil că nu, acum nu mai are sens, pentru că sunt foarte bun la ce am început să fac. Dar!
Treaba e că acum m-am întors la școală și am făcut ce am avut chef. Nu m-am mai simțit atât de viu de când eram copil. Dar m-am îmbolnăvit pe fond nervos, am avut o depresie din care încă încerc sa mă recuperez, și nu am avut reziliența să continui. Iubesc să pictez și oamenii îmi dau și acum feedback super pozitiv. Cânt la tobe și e o mare realizare că sunt bun și la asta. Încerc, încet încet, în timp ce lucrez la proiectele de muncă, să lucrez și pentru mine, pentru cine mi-am dorit să fiu. Părinții nu vor ști mereu ce e bine și nu vor face mereu lucrurile bune pentru noi. S-ar putea ca ei să trăiască vise personale neîmplinite prin tine, dar nu asta e idea..
Idea e că viața ta, pasiunea ta, educația ta, îți aparțin. Viața ta e mai importantă decât visele altora.” – Laurian, 28

“Mama mea a fost directoarea unei companii private. La vremea respectivă, părea că nu poate să vorbească acasă despre nimic altceva decât muncă, carieră, ce să fac eu în viață ca să fiu ca ea etc.

Avea o listă lungă de opțiuni de carieră pe care mi-o înșira frecvent, pe care am început să o ignor după ce am auzit-o de minim 500 de ori. În liceu, am decis că o să studiez neuropsihiatrie. După primii doi ani de studiu la Medicină în București, am plecat cu o bursă Erasmus în Franța și am fost acceptată să continui studiile acolo. Asta mi-a confirmat decizia pe care am luat-o.

Sora mea, care era cu 4 ani mai mică, a auzit și ea lungile sfaturi de carieră prin casă. În cazul ei, din cauza multelor schimbări de studii pe care le-a făcut (a început mai multe facultăți și a terminat două, în cele din urmă), sfatul a fost, ani de zile, măcar dacă te duceai la medicină, ca sor-ta. Sor-mea a ieșit cu bine și ea din asta, doar că i-a luat mai mult, și nu a făcut medicină, ci a făcut ce-a vrut ea (design și antropologie).

Părerea mea e că probabil ar trebui să asculți ce îți spun părinții. Ei știu ce știu, și au o idee sau alta despre viață. Dar, maică-mea, deși era directoarea unei firme mari și muncise mult pentru asta, nu era ca mine și ca sor-mea. Sugestiile ei nu erau de ajutor pentru mine decât ca să mă impulsioneze să fac o listă clară cu ce vreau și ce nu.

Așa că, dacă să asculți sfaturi de carieră și de studii de la părinți sună în gol pentru tine, mai bine ignore it. Ia-ți singur decizia care are sens pentru tine, și ține-te de ea orice ar fi. În mod ideal, va fi într-o zonă profesională în care familia nu se va pricepe să îți dea sfaturi (wink!).” – Mary, 31

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?