fbpx

O pagină din jurnalul unei adolescente în 2019

 In YOU și prin ce trec alții

 

Nu-mi pot aminti de o vreme când lumea se învârtea fără gândul zilei de mâine. Mă aștept, pur și simplu, ca viața să meargă mai departe. Realitatea va fi mereu o figură de stil. Realitatea obișnuia să fie un adevăr crud, dar acum sunt doar minciuni frumos împachetate. Adulții sunt departe de realitatea asta. Când îi privesc, observ cum sunt cu toții prinși în propriile lor lumi compuse din fantezii și așteptări, pretinzând că totul e în regulă, în timp ce totul se prăbușește în viețile lor. Zilele astea, toată lumea e preocupată să se miște cât mai repede și să nu-și ia timp deloc să stea puțin, să mai observe, să mai respire. Cu toții avem nevoie să respirăm.

Sunt o fată de 16 ani care trăiește în epicentrul generației mele, pe care adulții o numesc generația Z. Știu cum e să fii în mijlocul lucrurilor – nu pot relaționa cu absolut toată lumea, dar știu că sunt oameni acolo care se simt la fel ca mine. Încă învăț o grămadă de lucruri despre mine. Nu știu în totalitate cine sunt. Ajung la vârsta aia când adulții se așteaptă de la mine să știu tot. Am nevoie de timp ca să mă gândesc cum o să arate restul vieții mele. Nu am chef să fac asta: aș vrea să rămân copil cât de mult posibil. Nu am chef de responsabilitatea asta, și nu am chef, sincer, să fiu pe cont propriu.

Nu îmi doresc să fiu singură, sau mai singură decât sunt deja.

Adolescentele nu mai sunt copii, oricât de mult s-ar strădui. Se așteaptă de la ele să se comporte ca adulții, dar sunt tratate ca niște copii. Fac greșeli nenumărate, sunt curioase, și nesigure, și mature, toate laolaltă. Cum ne victimizează societatea? Ne spune că suntem greșite. Societatea ne strică stima de sine și ne compară și ne întoarce una împotriva alteia, și împotriva corpurilor și opiniilor noastre. Suntem adolescente, avem nevoie de ritmul nostru în care să existăm, avem nevoie de dragoste. Suntem încă niște oameni foarte mici.

Avem emoții pe care încercăm să le ascundem. Avem dureri care devin greu de suportat. Nu suntem perfecte, nici nu vrem să fim. Ne prefacem că avem imperfecțiuni perfecte. Ne prefacem că suntem ok când nu suntem. Încercăm, și tot încercăm să fim fetele pe care societatea le proiectează. Nu putem să fim așa.

Societatea nu e de partea noastră. Nu vom fi niciodată acceptate cu adevărat. Dacă ești slabă, o să fii arătată cu degetul ca o anorexică. Dacă ai oase mari, lumea o să te facă obeză. Dacă ai acnee, o să te simți dezgustătoare. Dacă faci sex, ferească doamne să faci sex! Dacă nu faci sex, de ce nu faci sex, ești frigidă? Dacă ești virgină, ești prea bună ca să își piardă cineva vremea cu tine. Dacă iei droguri, ești o rușine și poți să-ți iei adio de la noi, zic părinții. Dacă ai note proaste, n-o să reușești nimic, niciodată. Dacă plângi, ești un copil. Dacă râzi prea mult, ești neobrăzată. Societatea nu poate fi mulțumita vreodată. Va scărmăna și împunge pe toate părțile până când nu va mai rămâne nimic din stima ta de sine. Societatea spune că perfecțiunea e o opțiune. Nu e. Vrem doar să fim acceptate, n-ar trebui să fie așa de greu.

Oamenii ne privesc și se gândesc că nu avem valori, că nu avem păreri, că nu contează așa mult ce gândim. Ne privesc și ne judecă. Ne știu ei cumva povestea, de unde venim, cât am plans? Nu. Adulții se grăbesc să își dea cu părerea, să își facă impresii bazate pe propriile lor probleme, și să nu mai dea a doua șansă. Ah, ieși în club? Ești probabil o influență proastă pentru fiica mea. Ah, tatăl tău e alcoholic? Probabil din cauza ta. Ah, fratele tău ia multe droguri? E probabil ca tu l-ai împins spre asta. Ah, s-au luat băieții ăia de tine? Probabil pentru că ai ieșit așa dezbrăcată pe stradă! Totul NU e vina noastră, dar, la final, societatea ne face să credem asta.

Ne dorim DOAR să fim fericite. Sunt momente când nu suntem. Și când ne micșorăm sub presiunea asta social. Avem emoții infinite care ne zburdă prin corp. Nu le putem controla. Suntem stresate așa ușor. Studiile arată că fetele au reacții mai puternice decât au băieții. Sunt întâlnite nivele mai mari de stres psihologic în adolescente decât în adolescenți. Iar băieții cred că e așa simplu pentru noi. Toată lumea crede asta.

Societatea crede că suntem la vârsta când ar trebui să înțelegem viața. Ar trebui să învățăm cum să avem grijă de noi, însă. Societatea ne spune Te faci mare. Crești, e timpul să te comporți ca atare! Dar nu vreau să cresc, pentru că societatea e aceeași care spune că a crește înseamnă a avea un termen de expirare.

Autor: Ligia F., 16

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?