fbpx

Adolescența. Cine pune presiune?

 In YOU cu tine

COLEGII:

M. e bloggeriță. Când am cunoscut-o, era o tânără timidă, iar materialele de pe blogul ei erau în general despre viața de la școală, muzică, relații. Am revăzut-o după aproape un an, când învățase un cuvânt nou: hate. În fața sălii pline de colegi, ne-a citit câteva dintre mesajele pe care începuse să le primească aproape zilnic de la unii dintre cei care o urmăresc. Majoritatea nu pot fi reproduse, iar pe cele mai multe le blochează și refuză să le facă publice. Dar le citește pe fiecare în parte și trebuie să le facă față, zi de zi.

Unii spun că meritul pentru blogul pe care-l are nu-i aparține de fapt în totalitate și că în spatele succesului ei se ascunde influența tânărului cu care era într-o relație atunci când a început proiectul. El a introdus-o într-o comunitate care apoi i-a oferit tot suportul.

De la micile bârfe aparent nevinovate și până la bullying n-a mai fost decât un pas. Pe lângă presiunea virtuală (dar pe care o simte atât de real în fiecare zi), M. trebuia să suporte și presiunea celor din jur. Din cauza expunerii, n-are foarte mulți prieteni, pentru că multora li se pare arogantă și inabordabilă. Alții au impresia că succesul i-a afectat personalitatea, că nu mai e aceeași dinainte. În oarecare măsură, au dreptate. Pentru că atunci când știi că ești privit în fiecare clipă, viața ta se schimbă complet. Ești mai atent la ce spui, ce faci, cu cine te întâlnești, ce porți. Cu timpul, devine un obicei să-ți controlezi fiecare gest sau pur și simplu să reacționezi din reflex.

Mai întâi, toate lucrurile care se spun despre tine te ating. Cu timpul, înveți să le ignori și ajung să te lase rece. Cu cât ești mai expus, cu atât ești mai singur, iar ăsta e un lucru pe care nimeni nu ți-l spune de la început despre popularitate. Și, dacă nu ești atent și nu gestionezi situația cu grijă, nici nu știi când vine ziua în care vrei să pui mâna pe telefon și nu știi pe cine poți să suni pentru o cafea. Sau măcar o încurajare.

FAMILIA

Știi că ai tăi sunt alături de tine. Așa zice definiția, că familiile îți stau mereu aproape. Dar uneori, chiar și suportul ăsta necondiționat poate să ajungă să se transforme în presiune, chiar dacă la prima vedere ea ascunde cele mai bune intenții.

Să zicem că ți-ai câștigat popularitatea cu vreun talent anume. Ești bun la desen sau la tenis. Poate rezolvi cubul Rubik în câteva secunde sau ești cel mai bun dansator de hip-hop din scara ta de bloc. Ești un artist care performează de la câțiva ani, un cântăreț, dansator, actor, un sportiv care ajunge să concureze în competiții profesioniste și să câștige premii fără număr. La început, ai tăi sunt mândri și se laudă cu succesul tău pe la petrecerile de familie. Din când în când, te mai pun să faci și câte-o demonstrație, de parcă situația n-ar fi și așa suficient de ridicolă. Cu timpul, pasiunea ta e luată din ce în ce mai serios și atenția se mută de la talent la performanță. Părinții scot sume consistente din buzunar ca să plătească orele de pregătire, echipamentele sau deplasările. Nici nu știi când sprijinul pe care ți l-au oferit mereu ai tăi se transformă în nevoia se succes.

Apoi, vine vremea când familia își dorește ca toate eforturile astea  financiare și consumul de energie să-i fie răsplătite cu premii și diplome. Sau momentul în care părintele începe să te compare cu ceilalți copii sau, de ce nu, chiar cu varianta lui mai bună din tinerețe. Te trezești că devii instrumentul prin care mama sau tata își vede împlinite visele pe care ei, dintr-un motiv sau altul, nu au putut să le urmeze. Sau care pur și simplu își doresc mai mult pentru tine. Și atunci intervine presiunea:

  • Repetă mai mult!
  • Aleargă mai repede!
  • Atacă mai agresiv!
  • Cântă mai tare!
  • Înscrie-te la toate concursurile!
  • Studiază mai intens!
  • Nu mai pierde timpul, ai testare/competiție/spectacol săptămâna viitoare!

Cât ai fost mic, te-au încurajat să faci ce-ți place și să spui întotdeauna ce crezi. Acum, toată lumea pare să gândească în locul tău. Gama de “încurajări” e fără sfârșit, iar reacțiile nu sunt întotdeauna cele așteptate de adulți. I-am întrebat pe adolescenți ce fac atunci când simt presiune din partea celor mari:

  • Mă străduiesc să fac mai bine.
  • Ignor oboseala și mă pregătesc mai mult.
  • Plâng.
  • Renunț.
  • Respir adânc.
  • Îmi imaginez că adultul nu există.

ȘCOALA

La sfârșitul întâlnirii, M. m-a oprit câteva minute, separat de restul grupului. Povestisem despre experiența mea în televiziune și a vrut să îmi ceară câteva sfaturi tehnice pentru materialele ei video. Era ca un burete, absorbea fiecare informație, iar eu mă bucuram să-i răspund. Știam exact ce înseamnă să trăiești într-un oraș mic, în care întâlnirile cu oameni cu experiență în domeniul meu ține mult de voia întâmplării. Sigur că mijloacele de comunicare au schimbat mult lucrurile, dar accesul ăsta direct, față în față, e destul de rar, iar ea a știut să-l folosească.

În schimb, la școală lucrurile nu sunt chiar roz. Mi-a povestit cum unul dintre profesori i-a spus la un moment dat că trăiește într-o bulă de sticlă și că abia așteaptă să o vadă cum se sparge și se dă cu capul de pământ, ca să se trezească la realitate.

Pe alții, școala pune alt soi de presiune. De-a lungul timpului, adolescenți sportivi, artiști sau premianți la diverse concursuri mi-au explicat că li se cere performanță pentru că reprezintă instituția de învățământ, iar eșecul lor ar fi o rușine pentru școală sau i-ar afecta rezultatele și bunul nume.

TU ÎNSUȚI

Ești în momentul în care nu știi care e drumul tău sau unde o să te conducă viața. Toți în jurul tău par să știe exact ce au de făcut, ce școală o să urmeze, ce carieră îi așteaptă, cum arată casa lor de vis, poate chiar și cu cine o să se se căsătorească și câți copii o să aibă, în timp ce ție nu ți-e prea clar nici măcar unde o să fii mâine pe vremea asta. Pare că toate opțiunile tale sunt greșite și că orice ai alege o s-o dai în bară și cineva o să sfârșească dezamăgit. Dezamăgit de tine.

Sau poate ești norocosul din cealaltă categorie, genul care și-a făcut deja planul de viață până la primul milion de dolari. Alegerile sunt făcute, succesul e la câțiva pași distanță, n-are ce să meargă prost. Sau cine știe? Dacă ratezi un examen pentru c-ai făcut febră, nu că nu te-ai fi pregătit suficient? Sau se strică videoproiectorul în timpul prezentării pe care trebuie să o faci în fața comisiei de evaluare care să-ți acorde cine știe ce bursă? Sau uiți acasă pixul norocos în ziua în care ai cea mai mare nevoie de el.

Sunt unii care își asumă presiunea pe care o pun singuri pe ei. Poate pentru că sunt perfecționiști și obsedați de control și nu suportă nici cea mai mică deturnare de la plan. Sau poate pentru că sunt nesiguri și nu știu dacă alegerile pe care le fac sunt cele mai potrivite. Sau pentru că sunt ușor de descurajat. Sau pentru că pur și simplu caută confirmarea publică a popularității, iar atunci când lucrurile nu ies bine, apar teama, neîncrederea, renunțarea.

Și totuși, în cele mai multe dintre situații, lucrurile pot să iasă bine. Cu o singură condiție: încrederea.

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?