fbpx

Interviu cu fondatoarele Școlii Feministe De Vară: “Puțini au un detector mai exact pentru bullsh*t decât adolescenții”

 In YOU inspirat de ei

Colectiva Vagenta și Black Button au lansat în 2017 Școala feministă de vară, un exercițiu creativ de conectare a două generații de femei care să împărtășească experiențe de viață, idei și cunoștințe.

Adresată adolescenților între 16 și 20 de ani care să fie interesați să se joace cu puzzle-ul experiențelor personale pentru a da voce inteligenței, creativității, complexității și diversității feminine, independent de orientare sexuală, religie, etnie sau istorie, Școala feministă de vară a avut două ediții. Ghidați de Svetlana Cârstean, Rucsandra Pop, Andreea Chirică şi Larisa Baltă, cursanții au explorat la cea mai recentă ediție storytelling-ul în multiple medii de expresie, într-un demers de a descoperi vocea unică a fiecăruia. Programul a fost susținut prin lansarea unei publicaţii feministe semnate de un autor colectiv: participanţii Şcolii Feministe de Vară.

Am stat de vorbă cu două dintre fondatoarele școlii, Elena Marcu și Cristiana Tăutu, despre perspectivele pe care le îmbracă feminismul în acest moment în generația tânără din România, și despre cum putem crea zone sigure de dialog și de suport în societate pentru adolescenți prin educație alternativă.

Elena Marcu este co-owner al asociației Black Button, demers care își propune să informeze şi să inspire prin idei inovatoare, subiecte incomode, perspective inedite și argumentaţii solide pe care le aduce comunităţii de cititori implicaţi, atât online, cât şi offline.  Vagenta este o colectivă care chestionează și explorează perspective feminine prin exercitii de înțelegere a rolurilor identitare si de gen, din societatea contemporană, cu provocările, limitările și delimitările lor.

Școala Feministă de Vară este un demers curajos. Cum ați gândit acest concept de educație și cum au decurs edițiile de până acum? Ce a lipsit, ce a ieșit cum v-ați dorit, ce rezultate ați avut?

Elena Marcu: A fost gândit ca un proiect care să încurajeze exprimarea liberă, să dea voce unor adolescenți care își doresc să spună multe și nu îndrăznesc. Prima ediție a fost foarte diferită de cea de-a doua. În primul an totul a fost mai degrabă experimental, ateliere de mișcare, de voce, s-a lucrat liber. A doua ediție s-a axat pe scris, pe fotografie și ilustrație, materialele s-au adunat într-o mică publicație care vorbește limpede despre ce s-a petrecut acolo și ce voci a reușit să genereze. Cred că cel mai bun rezultat este să vedem ce au făcut apoi toți cei care au participat și să vezi cât de multe lucruri fac și cât de multe lucruri spun cu toată gura.

Cristiana Tăutu: Școala a venit ca un rezultat organic al activității Vagenta de până atunci. Practica noastra de lucru în echipe feminine ne-a învățat multe despre empowerment, și ne-am dorit să împărtășim din experiența noastră cu adolescente și adolscenți care simțeau nevoia de dezvoltare și explorare a feminității și feminismului. Ne-am propus de la început niște module intersecționale care să ne faca sa ne cunoastem si sa ne acceptam, iar pentru adolescente, care sa le dea instrumente și încredere în expresia personală. Și dialogul intergenerațional a avut un rol important, în sensul că am învățat la fel de multe de la participante cât au învățat ele de la noi. 

A ieșit mai tare decât ne așteptam, deși la prima ediție am exersat democrația absolută – însă în management de proiect e greuț fărăroluri foarte clare.  

Cel mai important rezultat a fost să le vedem pe participante vocale, implicate, curioase și active. Simplul fapt că le-am insuflat încredere e, probabil, cel mai tare impact pe care l-a avut proiectul nostru. 

Cu ce pleacă studenții școlii voastre acasă după participarea la seminarii? Care a fost feedback-ul pe care l-ați primit la edițiile de până acum?

E.M.: Asta poate ar trebui să-i întrebați pe ei. Au fost foarte încântați, înainte de orice, să intre în contact cu trainerii și cu invitații de la întâlnirile deschise din fiecare an. Au fost încântați să cunoască atâția oameni mișto care să le povestească de unde au pornit și unde se poate ajunge. 

C.T.: Credem ca ce a oferit SFV a fost inspirație șiîincredere în resursele proprii, dar și valori precum toleranța, sororitatea și grija de sine. Reprezentarea unui model de viață mai puțin convențional și structura intersecțională au fost, de asemenea, importante. Reacțiile au fost super bune, atât de la participanți, cât și de la publicul mai larg, ceea ce ne-a întărit convingerea că avem nevoie de asta.

Îmi amintesc că Elena Marcu mi-a spus că ați avut predominant participante fete la școala de vară. Care credeți că este înțelegerea tinerilor a conceptului feminism în acest moment în România, și cum ar putea fi el integrat pentru a atrage și băieți adolescenți la școala de vară?

E.M.: Predominant fete mi se pare un progres comparativ cu prima ediție la care au participat exclusiv fete. Feminismul este încă prost înțeles nu doar de adolescenți, ci mai ales de adulții care ar trebui să îi ghideze. Una dintre cele mai pregnante probleme care au reieșit în urma celor două ediții a fost relația complicată a participanților cu membrii familiei și atitudinea adulților din jurul lor la în legătură felul în care arată, cu activitățile preferate, cu pasiunile lor, cu felul în care se exprimă, în legătură cu ce este considerat masculin sau feminin și cum sunt repartizate toate aceste lucruri în funcție de gen. Asta pe de o parte. Iar pe de alta, feminismul încă este asociat, ca să nu spun confundat, cu o agresivitate, o animozitate între sexe și mai este de lucru până când se va populariza înțelesul corect. Până atunci, însă, vor continua să existe mulți băieți reticenți. Dar adolescenții sunt cu siguranță mai deschiși să învețe și să înțeleagă decât generațiile dinaintea lor. Așa că la următoarea ediție, dacă va mai fi una, cine știe cum va arăta lista de participanți.

C.T.: Spre surprinderea noastra, adolescenții au o înțelegere mult mai nuanțată asupra conceptului și sunt mai toleranți decât categoria noastră de vârstă (30-40). Bineînțeles că persistă idei precum cea a feministelor agresive care urăsc bărbații, dar credeam că generațiile tinere sunt mult mai conectate la sentimentele lor și acceptă fluiditatea de gen mai usor. Credem cu tărie că avem nevoie ca mai mulți oameni de toate vârstele să se identifice ca feminiști pentru a destigmatiza termenul.   

Una dintre colaboratoarele noastre, în vârstă de 19 ani, a scris un eseu personal în care a menționat cât de puțin suntem reprezentate [ca femei] în societate într-un mod sănătos, și, că, pentru ea, o soluție ar fi să se mute din România la studii. Această opinie e împărtășită de multe femei care au plecat din România pentru a se simți mai sigure în societate. Ce perspective (realiste) avem în România pentru a schimba discursul și atitudinea legislativă care obturează dreptul femeilor de a fi protejate așa cum se întâmplă în alte societăți?

E.M.: Ar fi foarte nedrept să susținem că frame-ul legislativ în ceea ce privește drepturile femeilor ar rămas complet neschimbat. S-au făcut progrese notabile, de la facilitarea procedurii de obținere a ordinelor de restricție și până la pedepsirea prin lege a agresiunilor verbale. Desigur, sunt progrese insuficiente. Dar nu mi se pare că deznădejdea e argumentul care să servească drept catalizator pentru adolescenți. Perspectivele de a schimba discursul și legislația sunt plauzibile. Poate schimbarea vine mai lent decât ne-am dori-o, dar pentru mine afirmația: aici nu se va schimba niciodată nimic mă plictisește îngrozitor. E adevărat că e de tras, dar, personal, prefer să particip la procesul ăsta de schimbare, oricât de lentă.

C.T.: Problema e una structurala și nu se manifesta doar în România. Patriarhatul e încă adânc înrădăcinat în mentalul colectiv, în toată lumea. E drept că în vest problemele femeilor se învârt mai mult în zona de equal pay și feminism intersecțional, iar la noi încă vorbim de drepturi mult mai de bază, dar feminismul e încă necesar oriunde. De asta e nevoie să întărim randurile, oriunde am fi. Future is female.

Care sunt problemele esențiale ale generației cu care discutați în aceste seminarii, și unde beneficiază ea de suport prin aceste întâlniri?

E.M.: Toți adolescenții pe care i-am întâlnit au nevoie să fie ascultați. Cantitatea de informație pe care o dețin e inimaginabilă, ei nu au nevoie să li se restricționeze cunoștințele, au nevoie să fie ușor, doar ușor ghidați să navigheze printre toate informațiile la care au acces și să își ia de acolo ce le trebuie. Iar odată ce reușesc să facă acest lucru, să genereze la rândul lor informația care urmează să le structureze în orice fel viața, informația care formează indivizii care nu se vor mai întreba: hei, avem vreo șansă să schimbăm ceva? Ci pe cei care vor face genul ăsta de schimbare probabilă.

C.T.: Problemele variază de la relația cu părinții, cu corpul, cu imaginea de sine, cu iubitul/iubita. Discuțiile deschise avute în cadrul școlii au funcționat și ca un grup de suport. Poate sună banal, dar e foarte eliberator să îți dai seama că nu ești singurul care are o anumită problema.  Încrederea în viitor e un alt subiect pe care am marjat, și de asta am organizat întâlniri inspiraționale cu femei pe care le admirăm. 

Ce putem face mai bine pentru a educa adolescenții și tinerii în acest moment?

E.M.: Să învățăm continuu, să ne asigurăm că înțelegem ce trăim și dacă trebuie să le vorbim adolescenților despre asta, să ne asigurăm că într-adevăr vorbim cu onestitate. Discursurile rupte din coffee table quote books nu au viață și deci nici impact. Puțini au un detector mai exact pentru bullshit decât adolescenții.

C.T.: Sa avem încredere în ei, să îi ascultăm, să le dam încredere și curaj. Și să îi acceptam atunci când le propunem proiecte sau activități. 

 

Imagini: Școala Feministă de Vară, credit foto Black Horse Mansion

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?