fbpx

Teona Galgoțiu: “Sper ca generația mea să folosească tehnologia asta nebună într-un mod mișto și să nu fie mâncată de ea”

 In YOU inspirat de ei

Teona Galgoțiu s-a născut în 1998 în București, unde trăiește în continuare și studiază la masterul de regie de film de la UNATC. Este co-organizator al Festivalului internațional de filme făcute de adolescenți Super, publică poezii și texte pe platforme online și în antologii, din țară și dinafară, și scurtmetrajele ei circulă prin festivaluri, tot din țară și dinafară.

 

Spune-mi cine e Teona Galgoțiu în (maxim) 5 rânduri.

Chiar zilele astea mă gândeam că m-am obișnuit atât de mult cu numele meu că parcă nu l-am observat niciodată pe bune – brusc mi se pare că sună ciudat, de parcă ar fi numele unui personaj. Pardon, am început în plină deviație. Când trebuie să mă auto descriu mă iau ori prea mult ori prea puțin în serios. Așa că o să zic doar că sunt anul 1 la master la regie de film la UNATC, mă ocup de organizarea Festivalului Internațional de filme făcute de adolescenți Super și scriu poezii (tot mai rar dar încerc să am grijă de asta).

Povestește-mi o experiență din adolescența ta care ți-a influențat categoric parcursul ca om și ca artist. Un reper (sau mai multe)

Începutul și creșterea festivalului Super e clar una dintre experiențele astea – senzația când vezi niște schimbări întâmplându-se sub ochii tăi, într-un timp destul de scurt, îți bate un pic cinismul și apatia la fund. Și pentru mine bătaia asta e salvatoare, cred că am nevoie să o fac să se întâmple constant. Și chiar dacă e un răspuns mai general, toate zecile de ore petrecute la festivaluri de film ca One World Romania și BIEFF au fost o mega educație pentru mine, cred că orele alea au fost de fapt liceul meu.

Teono! Mănâncă mai sănătos, fă mai mult sport, stai mai mult cu Iaia (cățelușa), e ok să nu-ți placă chestii și să zici asta, oamenii nu sunt chiar atât de sensibili pe cât crezi (în același timp, oamenii sunt mai sensibili decât crezi, poate o Teona din viitor o să găsească soluția la contradicția asta), nu trebuie să creadă chiar TOATĂ LUMEA că ești extraordinară, există o măsură în interesul față de ce cred oamenii despre tine și ce faci, pup-o pe mama ta mai des și învață să mergi prin oraș fără google maps.

Ce i-ar spune Teona de astăzi adolescentei Teona de acum câțiva ani, dacă i-ar scrie un mesaj pe Whatsapp?

E o întrebare care declanșează în mine mult entuziasm și multă frică. De la 18 ani am început să mă filmez de ziua mea dând un fel de interviu pentru Teona de peste 12 ani, deci să zicem că la mesajele pentru Teona din viitor am un pic de exercițiu, dar pentru Teona din trecut… Mai complicată treaba. Mă rog, nu vreau să mă gândesc prea mult, că dacă aș face asta n-aș putea să apăs send niciodată, din cauza presiunii. I-aș zice așa: Teono! Mănâncă mai sănătos, fă mai mult sport, stai mai mult cu Iaia (cățelușa), e ok să nu-ți placă chestii și să zici asta, oamenii nu sunt chiar atât de sensibili pe cât crezi (în același timp, oamenii sunt mai sensibili decât crezi, poate o Teona din viitor o să găsească soluția la contradicția asta), nu trebuie să creadă chiar TOATĂ LUMEA că ești extraordinară, există o măsură în interesul față de ce cred oamenii despre tine și ce faci, pup-o pe mama ta mai des și învață să mergi prin oraș fără google maps. Și o serie foarte lungă de emoji-uri, nu știu dacă alese cu ochii închiși sau cu extrem de mare minuțiozitate.

Ce este semnificativ pentru tine ca poetă? Care sunt oportunitățile pe care le-ai explorat și încotro vrei să evoluezi artistic în acest peisaj socio-cultural?

Cred că în liceu era foarte important pentru mine să găsesc o formă scrisă cât mai fidelă imaginilor din cap, care fiind de multe ori atât de abstracte, mai degrabă senzații decât idei sau întâmplări propriu-zise, părea că e non stop în desfășurare o luptă între ce simțeam că vreau să zic pe bune și versurile-clișeu care te domină când ai o emoție puternică dar n-ai exercițiu să o privești un pic detașat, sau să o treci prin câteva mâini de editat. Acum însă lupta principală e că mi-e tot mai greu să scriu fără implicare politică și asta simt că mă castrează un pic, momentan. La prima vedere ar putea părea că politica și poezia sunt antonime, și într-adevăr de multe ori când termin de scris ceva în zona asta, îmi iese mult mai didactic și tezist decât intenționez. Deci na, simt că am nevoie să găsesc un echilibru între activismul cu care mă identific tot mai tare și imaginile alea abstracte din liceu, care mi se stratifică în continuare în cap.

Ce înseamnă eșecul pentru tine?

Să primeze confortul și siguranța, în fața aprofundării, dedicării și riscului. Și să nu apăr în ce cred, din frică.

Dar să scrii?

În discuții cu prieteni, sau cu oameni cu care ai impresia că vorbești altă limbă deși e totuși aceeași, sau în schimburi de replici sarcastice rapide e greu, de multe ori, să vorbești despre ce îți pasă într-un mod coerent. Pare că trăiesc într-o serie extrem de lungă de momente ratate în care aș fi putut să zic ceva important, importantul ăsta fiind oricum foarte discutabil. Ce înseamnă să zici ceva important? Să ajuți un prieten cu un sfat, să faci o observație care să inspire pe cineva, să aperi o idee sau o persoană, să te iei de cineva într-un fel care să-i semnaleze o greșeală pe care o tot face, să reușești să formulezi în sfârșit ceva ce părea că o să rămână pentru mult timp o pastă confuză la tine în cap. Se simte penibil de multe ori să-mi asum poziția asta și de-aia îmi chestionez constant impulsul de a „schimba ceva” în jur. De ce aș ști eu mai bine? Dar cred că atunci când ești foarte trist și ofticat că lumea e așa absurdă și întortocheată, mai bine te simți penibil dar și activ în încercarea de a lupta împotriva absurdului ăstuia.

Cum arată generația ta, atunci când o privești “din pragul ușii”, cum s-ar spune?

Incluzându-mă și pe mine, mi se pare o generație destul de auto-indulgentă. O combinație ciudată între aroganță și nesiguranță de sine. Dar de fiecare data când mă apuc să vorbesc de generația mea, îmi dau seama că zic chestii care se aplică adolescenților din multe generații. Să zicem că specificul e un fel de aparent mega narcisism care ascunde (deloc subtil, de fapt) o confuzie mare de tot față de tornada de informație și sharing everything exactly the moment it happens, care vine la pachet cu o comparație constantă, destul de bolnăvicioasă, între cine, cum, unde, cu cine ești tu, și cine, cum, unde, cu cine sunt ceilalți. Dar nu cred că îmi place prea mult să privesc lucrurile din pragul ușii, mi se pare o poziție plină de păcăleli. Tot ce sper e ca generația mea să folosească tehnologia asta nebună într-un mod mișto și să nu fie mâncată de ea.

Adolescenții așteaptă prea mult ca lucrurile să se întâmple. Să vină un erou în școală și să dea cu buzduganul în sistemul de învățământ, și după să iasă unul perfect din pământ. Dacă simți lipsuri, strânge oameni în care ai încredere, organizează-ți timpul mai bine și umple lipsurile alea.

Te-ai implicat în numeroase proiecte culturale care sprijină dezvoltarea artistică, educațională și socială a tinerilor. Ce ai preluat din aceste experiențe, și unde vezi potențial pentru schimbare pozitivă în societatea românească în acest sens?

Pe cât de bucuroasă am fost să mă întâlnesc constant cu atât de mulți adolescenți curioși și creativi, pe atât de panicată am ajuns în legătură cu educația din România și posibilitatea oamenilor tineri de a rămâne în țară. Sunt tot mai multe proiecte culturale pentru liceeni, dar din păcate se simte ca un început fragil. Cred că oamenii ăștia care par mereu atât de departe (politicieni, bogați, experți în afaceri și dezvoltare de proiecte) ar putea să producă o schimbare chiar și cu 1% din timpul lor direcționat spre inițiative educative. La mine e în cap cam în fiecare zi melodia aia Should I stay or should I go. Și sunt mult mai multe argumente pentru al doilea should. Dar mai concret, eu tot visez la școli alternative în care profesori sunt oameni pasionați de domeniul în care lucrează. Entuziasmul mi se pare una dintre energiile care se lipesc cel mai ușor de la un om la altul, dar din păcate sunt destul de rare contextele în care lipirea asta are ocazia să se întâmple. Când vezi pe cineva vorbind pasionat despre ce copac fantastic a văzut pe drum, parcă după te uiți un pic altfel la copacii de pe drum, îi scanezi, ia să văd dacă dau și eu de fantasticul ăla de care mi s-a vorbit. Dacă așa ar funcționa și educația, cred că repetenții ar fi mai degrabă fericiți decât ofticați.

Ce identifici ca un necesar de schimbare în contextul vieții adolescenților acum în Româna? Unde plasezi impactul lor asupra culturii/societății/situației economice și în raport cu instituțiile/brandurile/corporațiile? Ce poate fi îmbunătățit?

Contrazicându-mi un pic răspunsul de mai sus, cred că adolescenții așteaptă prea mult ca lucrurile să se întâmple. Să vină un erou în școală și să dea cu buzduganul în sistemul de învățământ, și după să iasă unul perfect din pământ. Dacă simți lipsuri, strânge oameni în care ai încredere, organizează-ți timpul mai bine și umple lipsurile alea. Evident că nu e ușor, e nevoie de perseverență și mult timp. Dar mi s-a tot dovedit că se poate. E ciudat constrastul dintre cantitatea enormă de energie pe care o ai în adolescență și ce faci cu ea de fapt. Și nu mă refer neapărat la energie fizică, mai degrabă la energie creativă. Cred că impactul liceenilor asupra tuturor entităților menționate de tine în întrebare, care par atât de bau-bau, e subestimat. Probabil chiar liceeni înșiși se subestimează, pentru că sistemul de învățământ funcționează atât de mult pe umilire, competiție de dragul competiției și auto-subestimare. Dar ca să nu închei în zona asta și ca să-ți răspund un pic la întrebare, că nu cred că am făcut asta până acum, mă gândesc că dacă adolescenții caută întâlniri cu oameni pe care îi admiră sau care măcar îi inspiră în vreun fel, o să se simtă tot mai liberi și pofta o să vină mâncând.

 

Credit foto: Bogdan Botaș

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?