fbpx

Alexandru Avram: Cu toții avem nevoie să ne simțim în siguranță într-un grup!

 In YOU inspirat de ei

Alexandru Avram are 26 de ani și, de când se știe, a fost pasionat de muzică. Radio-ul a fost cel care i-a animat copilăria într-o foarte mare măsură, alături de nelipsitele desene animate și jucăriile cu care orice copil își ocupă timpul. Încă de copil, adora să urmărească discurile de vinil care se învârteau pe bătrânul pick-up al părinților lui, ascultând muzica lor preferată.

Copilăria mea nu a fost una neapărat ușoară, dar am învățat să mi-o fac astfel încercând să îmi urmez pasiunile. Mi-am dorit enorm ca drumul meu să aibă legătură cu muzica, însă posibilitățile părinților mei nu mi-au permis să urmez această cale. De aceea, am hotărât să mă pun pe învățat, pentru că era tot ce puteam face mai bine: învățat la școală, acasă învățat artiști, piese și versuri cu radio-ul pornit și cu TV-ul pe posturile de muzică, spune Alex.

Anii de școală generală au fost, probabil, cei mai grei pentru mine, din punct de vedere al integrării. Pentru că nu stăteam foarte mult pe afară și îmi urmam ambițiile, le devenisem antipatic unora dintre colegii mei. Pot spune că în gimnaziu am avut parte de mult bullying, însă cei câțiva prieteni  pe care i-am avut dar și dorința mea de afirmare m-au ajutat să trec peste momentele mai puțin ușoare, mai ales că aveam și profesorii ”de partea mea”, iar în final mi-am câștigat respectul celor care contează, continuă el.

Liceul l-a învățat în schimb că e ok să nu te conformezi unui standard, că nu e o problemă să asculți muzică veche și să îți porți părul lung, că toți suntem diferiți dar tocmai din această cauză putem comunica: de aceea, în liceu mi-am dezvoltat cel mai bine abilitățile de comunicare, am învățat pe cont propriu să lucrez cu imaginea și cu sunetul și am știut că drumul meu va merge în această direcție. Tot în această perioadă am început să colecționez și primele discuri de vinil.

Pasiunea lui Alex a continuat în facultate iar acum poate spune că a depășit numărul de 1.000 de discuri pe care le are în raftul din camera mea. E o pasiune destul de costisitoare, dar la întrebarea frecventă ”de ce cheltui banii pe discuri?” îi place mereu să răspundă că e mult mai sănătos pentru mine decât să îi cheltui pe țigări, spre exemplu. Continui să învăț, să descopăr și nu de mult timp am deschis un blog dedicat pasiunii mele pentru muzică și în special pentru muzica pe vinil, încercând să promovez artiștii și genurile muzicale care au fost ”soundtrack-ul” vieții mele de până acum.

Am stat de vorbă cu Alex despre momentele cheie ale adolescenței lui, și l-am descusut despre pasiunea pentru muzică, artă și puterea lor transformatoare asupra sinelui. 

Timpul tău liber, în adolescență, arăta cam așa…

Uau, cât timp liber aveam în adolescență…! Și ce dor îmi e acum de el! Îmi amintesc că ascultam, desigur, foarte multă muzică și socializam mult atât online, cât și ieșind cu colegii sau cu prietenii. De fapt, în perioada liceului am socializat cel mai mult și mi-am dezvoltat cel mai bine activitățile de comunicare. Am legat prietenii care durează și astăzi și de care sunt tare mândru, chiar dacă mă aflu la mii de kilometri distanță de unii dintre cei mai buni prieteni din liceu.

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe?

Pe langă informațiile de cultură generală pe care mi le-a dat, școala m-a învățat să apreciez anumite valori, m-a învățat că e ok să fii diferit, că atâta timp cât urmezi niște reguli generale, de bun-simț, cred eu acum, poți fi oricine și poți face orice îți place. Tot în școală am învățat să cred în colegialitate, deși între noi era uneori o mare competiție. Am invățat că împreună putem face lucruri mult mai mari decât de unul singur. Poate mi-ar fi plăcut să mă învețe că mai târziu trebuie să te zbați cu adevărat ca să reușești să ajungi unde îți propui și că nu trebuie să îți fie teamă să bați la toate ușile pe care le consideri potrivite pentru drumul tău. Asta e ceva ce am descoperit mai târziu și tocmai de aceea, încă mai ezit să bat la anumite uși, de teamă că mi se vor închide în nas.

Ce ai învățat singur?

De unul singur am învățat foarte multă muzică! În liceu am redescoperit pasiunea pentru viniluri (spun redescoperit pentru că în copilărie adoram să urmăresc discurile învârtindu-se pe pick-up), începând cu cele 10 discuri care mai rămăseseră uitate prin casă și ajungând astăzi la o colecție de aproximativ o mie de titluri. Cum spuneam și mai devreme, am învățat de unul singur că nu este suficient să ai cunoștințe solide într-un domeniu și să îți dorești să faci ceva. Trebuie să îți pregătești curaj și răbdare, pentru că e posibil ca pe drum să nu ți se deschidă toate ușile la care bați. Desigur, am mai învățat că de multe ori ceea ce consideri că e un eșec major la un moment dat, poate duce către un success mai mare mai târziu. Trebuie doar să ai răbdare și să nu disperi.

Care au fost problemele adolescenței pentru tine? (fricile, momentele/ situațiile dificil de gestionat etc.) De unde așteptai sprijin pentru ele? Și… unde l-ai găsit?

Frica, în primul rând. Frica de eșec. Nu voiam să dau greș în a-mi urma drumul. Mi-era frică de piedici și că nu voi putea să le depășesc. De asemenea, aveam la început frica de excludere, pentru că, de multe ori, aveam alte idei și alte planuri decât mulți dintre colegii mei și nu eram dispus să fac compromisuri doar ca să le fac pe plac. Știți voi, cum fac mulți copii în adolescență – încep să fumeze, să bea, doar ca să le arate celorlalți că ”pot și ei”. Dar eu am învățat că dacă reziști tentațiilor, prinzi mai multă încredere în tine și astfel, câștigi și respectul celorlalți, pentru că știu că nu au de-a face cu un om slab. Părinții mi-au fost un suport extraordinar și poate, deși vă pare învechit, credința în Dumnezeu. Nu de puține ori m-am rugat să trec cu bine de o anumită situație grea și lucrurile să se rezolve într-un fel în care nici nu am sperat.

Cu ce succese a venit perioada adolescenței pentru tine? Ce situații/persoane/lucruri din tine le-a provocat?

Pot spune că adolescența a fost o perioadă foarte bună pentru mine, în care am avut mult success pe toate planurile și m-am dezvoltat mult. Mi-am dezvoltat capacitățile de comunicare, am învățat (uite, tot de unul singur) să lucrez cu sunetul și cu imaginea și nu o dată am reușit să ridic ștacheta în liceul meu, prezentându-mi proiectele prin scurte filme. Desigur că ceilalți colegi au preluat imediat ideea, rugându-mă să îi ajut cu punctele de plecare. Asta a venit din faptul că am vrut să fac o diferență, să fac ceva ce nu a mai făcut nimeni. Și am făcut-o, dat fiind că profesorii cu care mă întâlnesc încă au aproape filmele pe care le-am făcut eu în liceu și îmi spun că nimeni nu a mai reușit asta, după mine.

Când erai adolescent, te inspira/motiva sau îl vedeai ca pe un mentor pe….

Am avut mai multe modele de la care am încercat să preiau cât mai multe lucruri și să le adaptez la personalitatea mea. Unul dintre aceste modele e și artistul meu preferat, germanul Thomas Anders, de la care am preluat pe cât am putut eleganța și talentul de a ști ce să spun, când să spun. Mi-a plăcut întotdeauna rafinamentul pe care îl afișează și mereu mi-am dorit să fiu la fel. Dar cu adevărat mentor mi-a fost profesoara de română din școala generală, de această dată, o femeie care știa întotdeauna ce să îmi spună și cum să mă motiveze să fiu cea mai bună variantă a mea. Nu am mai văzut-o de peste 10 ani, dar nu îi voi uita niciodată nici învățăturile, nici vocea.

Momentul în care te-ai simțit adult a fost…

Nu știu dacă a existat până acum un moment în care m-am simțit adult cu adevărat, pentru că îmi place să cred că tot adolescent am rămas. Unul cu ceva experiență, dar tot adolescent. Poate că m-am simțit adult când pe foaia examinatorului de traseu a scris ”Admis” și mi-a spus ”mâine te duci să îți ridici permisul”.  Sau momentul în care am văzut cheile de la apartamentul în care locuiesc acum în mână, am intrat și am știut că ”e locul meu”, unde nu mai trebuie să urmez decât propriile reguli.

Ca un adult să se apropie de tine când erai adolescent și să fii deschis față de el, trebuia să…

O să pară poate ciudat, dar întotdeauna am fost foarte apropiat de adulți. Eram foarte atent la discuțiile pe care le purtam cu ceilalți, aveam cunoștințele necesare pentru a da replici bune și de multe ori mi s-a spus că ”știu foarte multe pentru vârsta mea” sau că ”am greșit generația”. Cu alte cuvinte, că eram mult mai matur decât vârsta pe care o aveam. Pe de altă parte, în grupul meu de prieteni eram mereu la fel de copil ca ei.

Cât de mult îi înțelegi pe tinerii de azi? Care sunt trucurile prin care îi apropii de tine?

Am câțiva prieteni de vârstă mai mică decât a mea și observ că mulți dintre ei fac lucruri extraordinare.  Unii scriu cărți pe care apoi le văd în rafturile librăriilor, alții cântă pe mari scene ale lumii sau câștigă medalii la olimpiade (fie sportive, fie educaționale). Mă bucură să văd că ”Milenialii” nu sunt cu mult mai prejos decât noi, deși la o primă impresie, ai putea spune că nu au țelurile bine stabilite. Dar nici noi nu le aveam. Cum îi apropii…nu știu, nu m-am gândit la asta, până acum… Poate pentru că sunt așa comunicativ și receptiv la mesajele celorlalți. Îmi place să ajut iar dacă știu că cineva s-a regăsit într-un sfat pe care I l-am dat și în urma lui a luat decizia bună, sunt cel mai fericit.

 

Crezi că au nevoi diferite față de cele ale generației tale? (Argumentează, te rog)

Sunt aproape sigur că nevoile sunt aceleași. Nevoia de apartenență la un grup, nevoia de apreciere, de stimă, nevoia de încredere în sine. Cu toții avem nevoie să ne simțim în siguranță într-un grup, la un anumit moment. Diferă doar mijloacele prin care ei obțin satisfacția. Și n-aș zice că e mai ușor, pentru că astăzi, totul e mult mai accesibil (chiar și pericolul e mai accesibil) iar adolescenților le e livrată tentația de a înlătura inocența și descoperirea, de a se maturiza înainte de vreme.

 

 

Lucrurile care te linișteau, îți aduceau pacea în adolescență erau…

Nu e greu să ne dăm seama că… muzica! Orice stare aș fi avut, puneam căștile pe cap, închideam ochii și brusc, apărea o stare de bine. Pentru mine muzica a acționat mereu ca analgezic. Și, desigur, comunicativ defel, găseam liniște în discuțiile cu oamenii dragi. Întotdeauna am avut o persoană de încredere, căreia să îi pot povesti orice situație și alături de care să găsesc o soluție. Cred că e important să ai mereu o persoană de mare încredere alături. Alt lucru care îmi aducea (și încă îmi aduce!) pacea e natura. Fire poetică, uneori mă pierd în lucruri mici, care par prea puțin importante în graba noastră de zi cu zi. Spre exemplu, să urmăresc furnicile care aleargă cu un grăunte în spate, să urmăresc fuga unui râu, să ascult foșnetul valurilor mării, să fotografiez apusul…

Ești clasa a XII-a și urmează să decizi… încotro. Știi care ți-e vocația? (argumentează, te rog, de unde claritatea sau, de unde confuzia, după caz. Adică, ce anume te-a ajutat să știi foarte bine ce vrei să faci sau ce simți că te-a adus în confuzie și ce nevoi ai avea pentru a lua o decizie pe care să o simți ca fiind bună)

Mediaaaaaaaa până la capăt! Pe lângă muzică, am fost toată viața atras de media. De televiziune, de radio, de filmări, de înregistrări, de emisiuni. Când eram foarte mic, îmi plăcea să răsfoiesc revistele care conțineau programul TV și să desenez logo-urile diferitelor canale. De unde știam (și încă mai știu) profilul fiecărui post de televiziune din grilă, la fel ca și frecvența fiecărui post de radio în FM.
Și întotdeauna mi-a plăcut să am drumul clar. Am ales să fac licența la litere, la programul de Studii Europene pentru că mi s-a părut pentru mine. Era și singurul program de licență pe care îl văzusem care a cuprins și studii media. Mă vedeam deja acolo, la sfârșitul clasei a XII-a. Și nu regret, așa cum nu am regretat că am terminat Colegiul Național Iulia Hașdeu. La fel, mereu când eram copil și treceam pe lângă el, acolo știam că voi merge.

 

Ce-ți spui tu, cel de acum, ție – celui de la 20 de ani?

Nu mai fi timid! Îndrăznește să ceri, îndrăznește să ”deranjezi”! Fii politicos, dar, înainte să ceri ceva sau să intri în contact cu o persoană, nu te mai gândi din start că nu o să te placă. Nu îți fie teamă să bați la uși, pentru că exact ușa pe care ți-o dorești mai tare și care crezi că nu ți se va deschide, s-ar putea să te surprindă! Iar dacă nu, înseamnă că nu era bună pentru drumul tău.

Din lecțiile adolescenței tale, ce le transmiți adolescenților de azi? (cel mai bun sfat al tău, mai multe sfaturi sau ce simți, pur și simplu).

Sunt foarte multe lucruri bune care mi s-au întâmplat în adolescență, dar am și câteva regrete. Totuși, cred că cel mai important e să îți cauți drumul. Să ai momente de vorbit cu tine însuți și să îți dai seama ce îți place. Și dacă ai găsit acel ceva ce-ți place, go for it! Dacă tu simți că, de exemplu, te-ai născut pentru a găsi un leac împotriva cancerului, don`t waste your time and work hard for this! Poate nu vei fi tu acela care descoperă leacul, dar cu siguranță vei face un pas în față pentru această minunată descoperire.

De asemenea, nu lăsa pe nimeni să te dea înapoi. Dacă tatăl tău e inginer și își dorește ca tu să îi calci pe urme, iar tu simți că de fapt chemarea ta e muzica sau pictura, spune-i că asta vrei să faci și arată-I că poți performant în domeniu. Visează mult, visează măreț și nu lăsa visele să se spulbere!

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?