fbpx

Raluca Lupulescu Soare: Este important pentru tineri să afle cât mai repede ce le trezește emoție

 In YOU inspirat de ei

Raluca Lupulescu Soare este născută și trăită în București. Balanță. Cu foarte mult ascendent în Săgetator. 43 de ani. Colorată. Până la extreme. Acum portocalie. Cu tente turcoaz. 2 copii. Colerică. Veselă. În căutări de sine. La psiholog, constelații, tratamente cranio-sacrale, yoga, lista continuă, se descrie ea.

Raluca este creator de haine unicat pentru propriul brand, Parapli Solèy, lucrează în entertainment de peste 1000 de ani, adică în marketing și PR la un cinema din capitală.

Cum arată o plimbare de mână cu adolescenta care ai fost?

Doi bunici. Doi părinți. O mătușă ca o mamă.

Așa a început totul… O copilărie într-un comunism cu vitrine goale, cu două ore de divertisment și cu tot atâtea ore de căldură în casă. Dar cu infinită căldură din sufletele noastre. Am crescut încărcată de foarte multă iubire. Și răsfăț. Și bucurie. Am crescut într-o familie de intelectuali, în centrul capitalei. Nu am avut unde să ies în fața sau în spatele blocului. Nu aveam copii de vârsta mea cu care să mă joc. Aveam doar foarte multe cărți. Așa că pentru mine școala era cel mai frumos loc și cel mai așteptat moment. Mă duceam chiar și răcită pentru că nu voiam să pierd nimic. Îmi plăcea să și învăț, dar mai presus de orice eram dependență de întâlnirea cu colegii. Vacanțele nu îmi plăceau mai ales dacă rămâneam în București. Dacă mergeam la țară, la Muscel, acolo era raiul meu. Și astăzi este.

Cred că am fost o adolescentă cuminte. N-am prea ieșit din cuvântul alor mei. Un cuvânt non-restrictiv, însă. Mi-a fost oferită o libertate foarte mare. Mi se permitea să merg oriunde îmi doream, singura condiție era să îi sun când ajungeam la destinație.

Am călătorit mult de mică, m-am încărcat în permanentă cu experiențe și mai presus de orice, cu oameni!

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe?

Mă întrebați ce m-a învățat șoala și ce am învățat singură… Am un sistem aparte de a absoarbe învățătura. Învăț ce mi se atribuie, rămâne ce trebuie. Dar cel mai mult rămâne sub formă de “încărcătură”. În toate felurile ei: energetică, scolastică, vibrationala, plastică etc. Ce vine pentru mine, aici rămâne, lipit de epidermă și de sufletul meu. Iar eu îmi extrag fiecare felie la nevoie.

Care au fost problemele adolescenței pentru tine? (fricile, momentele/ situațiile dificil de gestionat etc.)

Oh, sunt ceva frici, mai ales că va referiți la adolescență… frica de moartea celor apropiați, teama de suferință. Așadar, cele clasice. În timp s-au mai estompat, să zicem că într-o anumită măsură sunt ținute sub control 😊) Se adaugă emoțiile. Doar că pentru mine, apare întotdeauna o conotație pozitivă în raport cu ele. Cu toată durerea de stomac, cu tremurul vocii sau cu agitația interioară care mă cuprind când am emoții, feelingul este că sunt vie și că ceva frumos urmează să se întâmple.

De unde așteptai sprijin pentru ele? Și… unde l-ai găsit?

Sprijin? Din mine, întotdeauna. Chiar și dacă eu l-am așteptat din afară, el tot dinăuntrul meu a venit

Când erai adolescent, te inspira/motiva sau îl vedeai ca pe un mentor pe….

Mentor a fost bunicul meu. Cult, inteligent, efervescent, al meu.

Momentul în care te-ai simțit adult a fost…

Nu m-am simțit niciodată adult. Nici acum nu mă simt adult. Sunt o tânăra de 43 de ani care se joacă de-a adultul. 😊

Cât de mult îi înțelegi pe tinerii de azi? Care sunt trucurile prin care îi apropii de tine?

Este foarte greu pentru tinerii de azi. Nici pentru noi nu a fost ușor, traiectoria noastră a intersectat prea multe traiectorii de comete, am făcut slalom mereu, însă personal mi se pare mult mai greu pentru ei. Oferta este una prea mare în toate domeniile. Ai mereu de ales, nu apuci să te bucuri de primele opțiuni căci se ivesc imediat alte tentații. Ghizi sunt puțini. Părinții suntem noi, iar rădăcinile nostre nu sunt foarte bine împământate. Speranța mea este că îi ajută intuiția. Și centrarea pe pasiune.

Crezi că au nevoi diferite fată de cele ale generației tale? (Argumentează, te rog)

Nevoile lor sunt total diferite de ale noastre. Singura nevoie comună generațiilor noastre este nevoia de iubire. Apoi, nu se mai poate compara nimic. Este nevoia noastră de stabilitate versus nevoia lor de diversitate. Nevoia noastră de unică spațialitate versus a lor de ubicuitate. Că să nu mai spunem de nevoia noastră de cunoaștere versus ADN-urile lor venite parcă direct din motoarele de căutare de pe internet.

Mă sperie și mă încânta tinerii din ziua de azi. Sunt absolut convinsă că, dacă știm să îi ascultăm, avem uriaș de învățat. Într-un fel, este șansa noastră de adaptare la nouă eră. Prin ei.

Lucrurile care te linișteau, îți aduceau pacea în adolescență erau…

Nu știu ce mă liniștea în adolescență, familia cred. Dar sunt o neliniștită de felul meu. Și e tare bine așa.

Ești clasa a XII-a și urmează să decizi… încotro. Știi care ți-e vocația? (argumentează, te rog, de unde claritatea sau, de unde confuzia, după caz. Adică, ce anume te-a ajutat să știi foarte bine ce vrei să faci sau ce simți că te-a adus în confuzie și ce nevoi ai avea pentru a luă o decizie pe care să o simți că fiind bună).

Oooo, ce dură oglindire. Sunt clasa a XII-a. Păi… La rece, nu am luat o decizie corectă. Am terminat dreptul, nu am profesat niciodată, am baleiat între diverse profesii și iată-mă. Un cumul de experiențe. La cald, însă, a fost o traiectorie minunată. Nu atât prin prisma specializărilor, cât prin cea a oamenilor cu care m-am întâlnit. Căci este vorba despre menire, despre drumul personal al fiecăruia. Menirea mea este să mă încarc cu câte ceva de la fiecare om care îmi iese în cale și să îi dau ceva la fel de util, în schimb. Menirea mea este să mă caut pe mine după fiecare experiență nouă. Iar calitatea mea: deschiderea.

Cred că este foarte important pentru tineri să afle cât mai repede ce le place, ce le trezește emoție. Dacă știu asta, linia viitorului lor prinde deja contur.

Cum definești succesul?

Este ciudat să definesc succesul. Nu cred în el în mod deosebit. Așa cum nu am crezut niciodată în eșec. Nu le prea înțeleg. Experiența este unică. Indiferent cum se încheie. Acolo, la final, este într-adevăr vorba despre așteptările noastre. Dar ține strict de noi să fim permisivi cu noi înșine, să nu ne încorsetam în niște limite autoabuzive… și așa sunt cele impuse de societate care nu ne ajută deloc. Cred că succesul este o combinație: atunci când pe de o parte îmi iese ceea ce mi-am dorit, iar pe de altă parte rămân și eu cu ceva din experiența respectivă.

Ce-ți spui tu, cel de acum, ție, celei de la 20 de ani?

Îmi spun Bravo mie, celei de la 20 de ani și Mulțumesc celor de lângă mine.

Din lecțiile adolescenței tale, ce le transmiți adolescenților de azi? (cel mai bun sfat al tău, mai multe sfaturi sau ce simți, pur și simplu) 

Le spun să aibă încredere în ei înșiși. Le spun să aibă încredere în ceilalți oameni. Le spun să înfrunte și să confrunte. Situații. Indivizi. Vise. Să creadă în prietenie, să se uite ochi-în-ochi cu prietenii și iubiții lor. Să transmită mai departe ce simt. Să învețe să vorbească corect și frumos. Să își extragă seva din frumosul din jurul lor. Să se îngrijească. Să fie frumoși. Pe toate părțile.

Le spun să iubească culorile. Le spun să scoată si să stoarcă creativitatea din ei. Le dau cuvântul meu că ea există în oricine.

Îi sfătuiesc să se lase iubiți. Îi implor să iubească.

 

 

 

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?