fbpx

Tomy Weissbuch: Dacă am cum, trag și talente mai mari sau egale după mine

 In YOU inspirat de ei, YOU si societatea

Tomy Weissbuch este un nebun cu papion. Ce înseamnă asta? Un artist care când se prezintă în fața unui public, pe scenă, își pune papionul pentru spectacol. Când coboară de pe scenă, și-l dă jos și redevine om. Cel mai amuzant este că nu știi când are papion și când nu. A devenit cunoscut pentru participările sale la Românii au Talent, din finala Vocea României, de la The Four sau din musicalul „Dacă noi ne iubim” realizat pe baza pieselor trupei Holograf. Dialogul cu Tomy este revigorant și no-nonsense. Dincolo de pasiune și enorm de multă muncă, fiecare lucru pe care îl face poartă amprenta dorinței de a ajuta tinerii și de a le insufla curajul să lupte pentru visele lor, în pofida criticilor și fracturilor sociale din România, care trebuiesc navigate cu diligență. 

Timpul tău liber, în adolescență, arăta cam așa…

Niciodata nu mi-a plăcut să am timp liber. Când eram în liceu, făceam tot posibilul să am proiecte sau activitati extra-școlare în direcția muzicii și actoriei. Nu prea am reușit pe atunci și am avut câteva perioade “libere” în care fie ieșeam cu gașca mea de prieteni, cântam prin centrul vechi sau prin parcuri, mă jucam pe calculator, ascultam muzică… atât îmi amintesc, probabil făceam mai multe, dar nu mai știu.

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe?

Eu am fost acel copil care s-a plimbat prin câteva școli. Nu, nu eram vreun copil problemă, chiar dimpotrivă, eram un înger de copil. Nu răspundeam la cursuri dacă nu știam, stăteam cuminte în banca mea. Am învățat de la fiecare școală câte ceva, dar nu pot să zic că folosesc chiar tot ce am învățat. Știind de mic că vreau să devin actor și cântăreț, nu dădeam prea mare atenție anumitor cursuri care nu aveau legătură și/sau mă plictiseau. Printre acestea se număra, din păcate, și matematica, un curs cam important pentru examene. Am reușit, totuși, să trec cu brio de examene, iar din clasa a XI-a nu am mai avut acest curs. Recunosc, am fost foarte fericit.

Școala m-a învățat că trebuie să mă documentez singur despre ce mă pasionează și să învăț ȘI din alte surse, cursurile nu erau suficient și nici suficiente. Sau dacă erau, nu aveau o structură logică pentru mine. Unele, nu toate. O fi vina mea, o fi vina lor… nu-mi dau seama nici azi.

Ce ai invățat singur?

Am învățat să cânt singur la chitară și să bat la tobe, am descoperit voice acting-ul și am studiat singur despre asta, am învățat din majoritatea greșelilor mele singur, fără să îmi evidențieze cineva și am învățat singur cum să fiu independent.

Care au fost problemele adolescenței pentru tine? (fricile, momentele/ situațiile dificil de gestionat etc.) 

Unele probleme din adolescență încă mă mai “bântuie” ocazional, cum ar fi anxietatea, timiditatea, frica de penibil sau de eșec… dar ele sunt la un nivel mult mai scăzut astăzi decât erau atunci. Când eram în școala generală și mai ales în liceu (și puțin din facultate) nu am avut aproape deloc încredere în mine și în calitățile mele vocale sau actoricești. Că tot omul, mai am momente și azi, doar că acum pot spune că am suficiente dovezi în jurul meu că să mă conving că, totuși, am de ce să fiu mândru de mine. Acum a apărut o altă frică pe care am dobândit-o. Îmi este extrem de frică să nu par sau să nu fiu arogant. Pentru mine, aroganța nu-și va găsi niciodată justificare și, din păcate, am sesizat niște scăpări ale mele de aroganță. Lucrez la a remedia asta.

De unde așteptai sprijin pentru ele? Si… unde l-ai găsit?

Fiind singuratic de fel, nu așteptam și uneori nici nu acceptam de la nimeni sprijin, nici măcar de la părinți, în ideea în care mă descurc și singur. Refugiul meu a fost mereu arta. Muzica, actoria și voice acting-ul mereu m-au salvat din orice situație psihică deprimanta. Ulterior, cu trecerea timpului, am reușit să cunosc câțiva oameni în care să am suficientă încredere încât să le cer părerea sau sfatul. Ușor, ușor, am început să mă deschid tot mai mult, astfel încât să fiu aproape că o carte deschisă pentru oricine. Consider că nu am cine știe ce de ascuns. Astăzi știu că sunt bun în ceea ce fac (altfel n-aș fi ajuns unde sunt), dar mă bucur și mai tare când primesc confirmarea de la urmăritorii și/sau prietenii mei.

Cu ce succese a venit perioada adolescenței pentru ține? Ce situații/persoane/lucruri din tine le-a provocat?

În perioada adolescenței am cunoscut oameni care m-au motivat foarte tare să îmi urmez pasiunea muzicii și a actoriei. Mereu am știut că asta vreau să fac, doar că mintea mea se gândea la toate posibilitățile, așadar mi-era frică să încerc pentru că “dacă nu reușesc, ce fac?”. Am cunoscut și anti-exemple pentru mine, motivându-mă să nu ajung ca ele. “Succesul” cred că a venit din cumulul de experiențe câștigate în urmă persoanelor cunoscute, ambiției și experienței dobândite și plăcerea cu care performez și azi.

Când erai adolescent, te inspira/motiva sau îl vedeai că pe un mentor pe….

Am avut mulți artiști care m-au inspirat și unii o fac și acum. Artiști precum Ed Sheeran, Bruno Marș, trupă Green Day, Coldplay sunt doar câteva exemple. O persoană anume care m-a inspirat în toată perioadă liceului în mod deosebit a fost profesorul și dirigintele meu de limbă română. El mereu a avut harul de a predă, povestea cu atâta dragoste și atâta pasiune orice. M-a făcut să iubesc și mai mult actoria, el fiind un mare admirator al teatrului. Îl amintesc mereu când am ocazia pentru că mereu mi s-a părut și încă mi se pare un om mult prea bun pentru această lume.

Momentul în care te-ai simțit adult a fost…

Atunci când m-am mutat singur. Am fost extrem de fericit că am ocazia să mă descurc singur și să mă întrețin singur. Adult m-am simțit și când am plătit prima factură din banii proprii, când am început să gătesc, să fac curățenie prin casă… cred că se observă faptul că fericirea a scăzut gradual.

Ca un adult să se apropie de tine când erai adolescent și să fii deschis fată de el, trebuia să…

Eu cred foarte tare în energii. Ca un adult să se apropie de mine atunci când eram adolescent trebuia fie să știe cum să se “muleze” pe energia mea sau să “îmi schimbe” energia, fie să știe cum să îmi vorbească în așa fel încât să fiu interesat și curios ce aș putea învață de la el. Îmi dau seama că sună foarte pretențios și prețios, dar nu știu cum aș putea formulă-o altfel. Versiunea ar fi așa: “If we vibe, then it’s great”.

Cât de mult îi înțelegi pe tinerii de azi? Care sunt trucurile prin care îi apropii de tine?

Recunosc, nu pot să zic că am o afinitate pentru copii. Însă, am dat de foarte mulți tineri care, într-adevăr, m-au făcut să îi privesc cu mai mult respect și să îi apreciez mai mult. Mulți chiar au un loc în inima mea. Cumva, tinerii cu care lucrez au o sclipire și o înțelepciune pe care eu o găseam doar la adulți când eram de vârsta lor. Au și bucuria, pasiunea și ambiția de a-și urma visul, indiferent de ce ar presupune, ceea ce mă face să îi respect și mai tare. Mă bucur să văd că mai am de învățat de la ei și sper ca și eu să le pot oferi lecții, voluntar sau involuntar. Tind să cred că schimbul de respect și apreciere dintre mine și ei ne apropie foarte mult.

Crezi că au nevoi diferite față de cele ale generației tale? (Argumentează, te rog)

Nu cred că există o foarte mare diferență între generația mea și a lor. Un lucru de care cred că au și ei și avem și noi nevoie este expunere. Oamenii talentați care chiar merită trebuie să fie expuși lumii, altfel pierdem valori mari ale țării. Din păcate, la noi se promovează prea multă dramă și personaje care nu văd că ar aduce un beneficiu societății. Desigur, asta este doar părerea mea și oricine are dreptul de a mă contrazice sau de a nu fi de acord. Eu sunt deschis și prefer să mi se demonstreze greșit cu argumente pertinente. Eu îmi doresc din tot sufletul să fac tot ce îmi stă în putere pentru a promova oamenii care mie mi se par talentați și care ar putea transforma în bine țara asta, atât cum e privită cât și cum se comportă oamenii din ea. Sunt mulți oameni mult mai talentați decât mine, nu sunt nici eu vreun “stâlp” al talentului, dar am destulă experiență cât să fiu la un nivel decent. Acei oameni talentați poate nu au norocul pe care l-am avut eu să ajungă unde își doresc sau să lucreze în direcția asta din varii motive. Eu vreau să schimb asta. Sper să și reușesc. Până atunci, însă, trebuie să lucrez la numele meu pentru a putea avea impact. Dacă am cum, trag și talente mai mari sau egale după mine (cu unii fac asta deja).

Lucrurile care te linișteau, îți aduceau pacea în adolescentă erau…

Muzica, teatrul și voice acting-ul. Cred că am zis destul cu și despre asta.

Ești în clasa a XII-a și urmează să decizi… încotro. Știi care ți-e vocația? (argumentează, te rog, de unde claritatea sau, de unde confuzia, după caz. Adică, ce anume te-a ajutat să știi foarte bine ce vrei să faci sau ce că-adus confuzie ce nevoi avea pentru o decizie pe care să o fiind bună)

Am mai menționat, cred, de câteva ori, faptul că mereu mi-am dorit să ajung actor și cântăreț. Cânt de mic, sunt pasionat de teatru tot de mic, de voice acting sunt pasionat de mai puțin mic, undeva la 12 ani l-am descoperit… am știut mereu că vreau să le îmbin pe toate. Am absolvit Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București și consider că m-a ajutat suficient cât să am o bază muzicală. În clasa a XII-a am spus “ok, am evoluat în muzică, urmează actoria”, așadar am decis să mă înscriu la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din București, secția actorie. Am absolvit de curând și pot spune că sunt mai mult decât mulțumit ce m-a învățat, m-a făcut să privesc multe lucruri diferit.

Ce-ți spui tu, cel de acum, ție-celui de la 20 de ani?

Aș avea o discuție foarte lungă și amuzantă cu mine. Aș zice “Tomy, fii atent. O să ai momente când o să crezi că nu ești bun de nimic, momente când o să crezi că ești Dumnezeu, momente când o să vrei să te lași, momente în care o să te ambitionezi. O să cunoști oameni care or să îți vrea răul, care îți vor vrea binele, oameni pe interes, oameni sufletiști… o să întâlnești fel și fel de situații și de oameni. Tu rămâi, te rog, recunoscător, grijuliu, inimos, sensibil, ambițios, pozitiv și serios. Totodată, fii și precaut, atent, să ai o doză micuță de realism, rămâi nebunul cu papion care ești și triază din viață ta oamenii care simți că nu îți aduc niciun beneficiu sufletesc. O să vezi că munca, răbdarea și ambiția o să te ducă departe, promit.”. Tomy de 20 de ani ar spune “o să slăbesc?”, iar eu la 22 de ani de acum “Da, dar după o să te îngrași la loc, dar stai liniștit, o să te reapuci de sală…curând…sper.”.

Vorbește-le în câteva cuvinte adolescenților despre cariera ta.

Salutare! Tomy Weissbuch mă numesc, sunt un nebun cu papion, actor și cântăreț sau artist în devenire. Sunt un om ca oricare altul, la fel că voi, doar că atunci când urc pe scenă îmi pun acest “papion” cu care sparg orice barieră și cânt, joc și mă distrez cu voi, publicul. Fac tot ce îmi stă în putere pentru a vă aduce zâmbete sincere pe buze prin actele mele artistice. Inspir teatru, expir muzică și invers, iar când cobor de pe scenă îmi dau jos “papionul” și redevin Tomy anxiosul, veselul, glumețul și cine mai știe câte alte porecle mi se mai dau. Susțin sinceritatea și directivitatea din toată inima, desigur, depinzând cum spui ce spui. În momentul de față sunt solist într-o trupă (Sing), dublez pentru Netflix, Cartoon network, boomerang și Nickelodeon, sunt actor independent în 4 proiecte de teatru și îmi place să cunosc oameni noi oricând am ocazia. Încă mai am multe de învățat, la fel ca voi. Vedeți? Nu suntem așa de diferiți pe cât credeați. Vă invit să ne cunoaștem pe: Instagram (tomyweissbuch), Youtube (tomyweissbuch) și Facebook (Tomy Weissbuch Official).

Din lecțiile adolescenței tale, ce le transmiți adolescenților de azi? (cel mai bun sfat al tău, mai multe sfaturi sau ce simți, pur și simplu)

Dragi adolescenți, trăim într-o țara deprimantă, nu e niciun secret. Conducerea este jenantă și oamenii “din domeniu” nu vor “să-și tăie craca de sub picioare” și să facă loc unei generații noi, probabil, din orgoliu. Foarte mulți vreți, probabil, să plecați, și vă susțin, dar pentru cei “nebuni” ca mine care vor să rămână, și nici cei care vor să plece nu sunt excluși, va spun așa: chiar dacă pare că n-aveți nicio șansă să excelați în ce vă doriți, chiar dacă nu aveți fie susținere morală, fie financiară din partea nimănui, chiar dacă rezultatele nu sunt imediate… nu vă pierdeți ambiția, omenia, bunătatea, sufletul sau speranța niciodată! Cu multă muncă, răbdare și ambiție veți ajunge departe, credeți-mă! Nu contează cât noroc are unul sau altul, nu vă comparați, nu faceți competiție cu nimeni pentru că nu o să vă ajute cu nimic. Singura competiție relevanță este cea cu voi înșivă! Că să faceți oamenii din jurul vostru fericiți trebuie să vă faceți ÎN PRIMUL RÂND PE VOI! Nu fiți aroganți, nu o să aveți niciodată motive concrete. Be humble, people! Fiți recunoscători pentru ce aveți deoarece unii poate au situații mai triste decât voi. Nu în ultimul rând, vă recomand acest motto după care mă ghidez: Good things come to those who wait (Lucrurile bune vin la cei care așteaptă). Think positive and stay positive!

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?