fbpx

Emeric Imre: “Tehnologia îndepărtează, deși pare că apropie, relațiile interumane”

 In YOU inspirat de ei, YOU si parintii, YOU și prin ce trec alții

Născut în 1965 la Cluj, într-o familie mixtă, Emeric Imre este un chitarist, muzician, vocalist și compozitor a cărui activitate artistică a început pe vremea Cenaclului Flacăra. Am povestit cu el despre adolescența lui de atunci, despre cum arată generația de astăzi, în era comunicării prin tehnologie, și despre importanța unei familii care ghidează, și nu dictează.

Timpul tău liber, în adolescență, arăta cam așa…

Niciodată nu mi se părea că e destul , aveam și școală, antrenamente la fotbal la U Cluj, repetiții la Cenaclurile Clujene, întâlniri în spatele blocului cu gașca de prieteni… ce mai, eram într-o mișcare continuă… benefică însă fizic și sufletește.

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe?

Școala m-a învățat destule pot spune. Poate sentimentul de unitate, eram mai uniți. Ce mi-ar fi plăcut să mai fie…cred că lipsa orelor cu tentă de partid, și mi-ar fi plăcut să ne învețe mai mult despre lumea de afară, însă subiectul era tabu pe-atunci.

Ce ai învățat singur?

Singur, din fericire pentru mine, am învățat aproape cel mai mult. Am avut norocul să fiu mai liber, asta pentru că părinții nu mă țineau prea tare în hamuri și pentru că aveau încredere în mine.

Care au fost problemele adolescenței pentru tine? (fricile, momentele/ situațiile dificil de gestionat etc.)

Frici nu prea au fost. Eram fericit, și când simți fericirea nu mai ai temeri…cred totuși că mi-era puțin frică de BAC.

Cu ce succese a venit perioada adolescenței pentru tine? Ce situații/persoane/lucruri din tine le-a provocat?

Succesele au venit în preajma muzicii, debutul la Cenaclurile Clujene unde se făceau spectacole de poezie, folk, umor, pantomimă și premiile la festivalurile de folk din țară și spre sfârșitul adolescenței debutul pe scena mare a Cenaclului Flacăra și benefica întâlnire cu Adrian Păunescu.

Când erai adolescent, te inspira/motiva sau îl vedeai ca pe un mentor pe….

Întâlnirile cu învățătorul meu din clasele primare, Rusu Liviu, care era un pătimaș montaniard și un spirit viu cu care dezbăteam subiecte diverse. Apoi a mai fost latura artistică și cultura imensă a lui Adrian Păunescu.

Când te-ai simțit pentru prima oară adult?

Cred că pe la 30 de ani, când am divorțat, din păcate. Sau momentul când gloanțele mușcau din asfaltul de sub picioare la 24 de ani în timpul Revoluției din 1989, când am scăpat făcând un salt ca în filmele cu cascadori, ca apoi să-i văd căzuți pe Lucian Matis și Calin Nemeș. Cred ca atunci am pierdut o parte din liniștea și soarele copilăriei și al adolescenței.

Ca un adult să se apropie de tine când erai adolescent și să fii deschis față de el, trebuia să…

Să aibă musai un zâmbet pe față. Nu-mi plăceau adulții încruntați și super scorțosi.

Cât de mult îi înțelegi pe tinerii de azi? Care sunt trucurile prin care îi apropii de tine?

Sincer cred că e simplu, dar oamenii complică totul. Nu sunt mari schimbări în latura lor umană, însă tehnologia îndepărtează, deși pare că apropie, relațiile interumane. Aici e o mică problemă. Eu de obicei mă împrietenesc repede cu oricine, cu tinerii nu am nevoie de trucuri mai ales când am ocazia să am și o chitară la îndemână.

Cum sunt nevoile adolescenților de azi diferite de cele din generațiile anterioare?

Nevoile lor nu cred că sunt mai mari…toate vin din programa cu care adulții vor să îi ducă spre drumurile pe care le-au gândit pentru lumea de mâine. Nu noi am adus tehnologia? Nu adulții vor o lume docilă care să nu pună întrebări? Ar fi multe de disecat în acest subiect. Nevoia importantă pe care o au cred că e TIMPUL nostru cu Ei. Noi, adulții, ne îndepărtăm de ei în viteza a ceea ce credem că e important acum în lumea deschisă spre vârtej.

Ce îți aducea liniște în adolescență?

Camera mea, mama care stătea ca o icoană la geam … O vedeam de departe când veneam târziu de la o discotecă sau un chef, planurile cu prietenii – parcă erau mult mai mulți prieteni apropiați într-un cerc de prieteni.

Cum pot adolescenții alege pentru ei înșiși?

Alegerile nu sunt ușoare niciodată. Eu cred în destin și, probabil, cea mai bună alegere vine din pasiune. Unde există pasiune, se găsește drumul mai ușor. La mine a fost simplu, pentru că viața mea s-a construit în jurul muzicii.

Ce i-ai spune adolescentului care ai fost, astăzi? Dar adolescenților de astăzi ce sfaturi le-ai da?

Eu de acum mă uit cu drag la Imi cel de atunci. Cred că i-aș spune să aprofundeze muzica clasică și să nu se risipească așa de mult.

Sfaturi: să fie atenți la oamenii cu care vin în contact, în ei pot descoperi drumuri de urmat sau de ocolit, sa facă neapărat mișcare, să fie senini și mai ales să caute calmul, e cel mai scurt drum spre fericire.

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?