fbpx

Vasile Calofir: “Nimic nu se termină până nu se termină de tot”

 In YOU inspirat de ei

Vasile Calofir este actor. A urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la început sub îndrumarea profesorului Dem Rădulescu. Este cunoscut pentru rolurile din filmele Portretul luptătorului la tinerețe (2010), Vineri searã (2014) și Viața mea sexuală (2010). 

Timpul tău liber, în adolescență, arăta cam așa…

Adolescența mea, până la 16-17 ani, am trăit-o în comunism, deci totul era în imaginația noastră. Nu aveam Instagram, nu aveam Facebook și nicio altă rețea de comunicare. Singură noastră comunicare erau cărțile pe care le citeam. Dacă erai un tip care avea ceea ce spune, într-un grup, erai respectat, iar asta îți dădea încredere, moralul tău creștea și cred că aveai tot timpul asta în cap, că trebuie să accentuezi din ce în ce mai tare partea asta cu cititul. Am trecut prin situații în care se stătea la rând pentru o carte, pentru că era o carte bună. Erau alții înaintea ta până o prindeai, dar timpul liber însemna discotecă, călătorit foarte mult și nu știu, stăteam așa grupulețe și ne jucăm tot felul de jocuri.

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe? Ce ai învățat singur?

Școala mi-a răspuns la o parte din curiozitățile pe care le aveam pentru că eram genul de elev atipic, care era captat doar acolo unde lucrurile deveneau interesante. N-am excelat niciodată la materiile reale, cum ar fi matematica, fizica sau chimia. În schimb, eram fascinat de istorie, de geografie și de română, nu neapărat în ordinea asta, de tot ce era uman pentru că sunt un om al poveștilor. Am învățat să mă trezesc dimineața pentru că nu sunt un tip care să se trezească de dimineață și mi-a prins bine în armată când în fiecare zi trebuia să mă trezesc la ora 5 timp de un an de zile. Am avut parte și de o socializare interesantă, mergând la liceu și neavând alte mijloace de socializare, vrei nu vrei stai într-un mediu în care relațiile devin importante. La vârsta adolescentină, toată lumea își dorește să iasă în față, să exceleze. Am avut o relaționare bună pentru că veneam de la țară, unde aveam mult timp liber. Stăteam cu animalele pe câmp și citeam foarte mult. Deci aveam și ce să povestesc și așa am devenit interesant, ca să zic așa.

Am învățat să observ natura. Îmi place natura foarte mult, am petrecut mult timp în natură, mi-am făcut case în copaci, visam să devin explorator, eram atent la păsări, la cer, la tot ce înseamnă natură. În natură am scris și poezii, am fost un visător romantic, în relație cu tot ce înseamnă natura.

Ce probleme ai întâmpinat ca adolescent și ce frici a trebuit să îți confrunți?

Cred că din cauza societății de atunci, din vremea comunismului, ajungea la noi o anumită frică. N-aveai voie să ieși din rând. Ți se turna un soi de beton deasupra capului care te uniformiza. Toți trebuia să fim la fel. Cum am zis mai devreme, am fost un adolescent aproape rebel și atipic. Eram un mic vizionar. Am plecat de la țară și am visat să mă duc la București să mă fac actor. În anul 1995 am plecat și am ajuns aici și am rămas aici de atunci.

Dar că să răspund la esența întrebării, n-am acumulat frică. M-am manifestat. Cred că am fost că un BMW sau un Porsche cu două țevi de eșapament.

Unde ai găsit sprijin pe atunci?

Dintotdeauna am așteptat sprijinul din familie. Acolo e nucleul ființei umane. Acolo te naști, de acolo iti iei educația. Familia m-a ajutat enorm.

Cu ce succese a venit perioada adolescenței pentru tine? Ce situații/persoane/lucruri din tine le-a provocat?

Am început să fac lucruri din liceu. Știu că am făcut o figură foarte bună la un bal al bobocilor. Am dat de un oarecare succes pentru că am scris un scenariu, am și prezentat acolo. Aia era o perioadă în care lucrurile erau închistate și nu prea făceai de unul singur lucruri, dar am îndrăznit. Cred că atunci când crezi foarte tare într-un lucru de aici vine și îndrăzneala. Îmi asumam orice risc. Acesta a fost unul dintre primele mele succese.

Îl vedeam ca pe un exemplu pe un tip care avea o bibliotecă acasă, era un tip tăcut și care mă testa încontinuu și de fiecare dată când îmi dădea o carte îmi punea și întrebări și cred că se amuza de felul în care percepeam eu subiectul cărții. Era o sursă bună, iar eu eram de încredere. Mereu îi duceam cărțile înapoi când trebuia. El a devenit mentorul meu tăcut, fără nume.

Când te-ai simțit adult pentru prima oară?

M-am simțit adult atunci când am venit acasă din armată. Am făcut armata la Ploiești. Aveam doar 21 de ani și mi-am dat seama că acela este un moment bun în care să încep să mă asum. Am descoperit un citat foarte bun ,,Bărbat ești cu adevărat când facturile încep să vina pe numele tău.” Intrasem în societate într-un fel sau altul. Am devenit asumat.

Ca un adult să se apropie de tine când erai adolescent și să fii deschis față de el, trebuia să…

Trebuia să mă convingă, pentru că eu refuzam să mă deschid, mie îmi plăceau sau nu-mi plăceau, pur și simplu oamenii mari. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care veneau și-ți spuneai cum să faci, cum să fii, fără că ei să fie așa cum spuneau ei că trebuie să fii. Îmi plăceau oamenii care mă provocau, care vorbeau mult despre ei și puteam să scot învățăminte din poveștile lor.

Cum rezonezi cu tinerii de astăzi? Ce nevoi diferite identifici la ei?

Nu e complicat. Nu încerc să copiez pe nimeni, încerc fiu eu însumi fac un apel la sinceritate. Cel mai adesea interacțiunea dintre adult și adolescent trebuie se regleze pentru lumea de azi. Când eram eu adolescent toată lumea era la fel. Azi nu mai e așa. Când mă uit în ochii adolescenților, de fiecare dată când lansez o ipoteză deschisă, ei se miră și îmi dau seama că eu fac apel la un soi de sinceritate în timp ce societatea se bazează pe ,,să fim drăguți, să fim simpatici”. Trebuie să vii cu sinceritate și cu o atitudine îngrijită.

Nu cred că au nevoi diferite. Pentru că până la urmă, toți adolescenții au aceleași nevoi. Să rezolve multe probleme emoționale. Cred că și acum și atunci sunt aceleasi probleme. Însă metodele prin care rezolvi problemele sunt diferite. Pe atunci, aveai 2, 3 țeluri pe care te focusai și alea începeau să fie scopul sau drumul tău. Astăzi, societatea te confuzează. Îți place ceva pentru o perioadă și după începe să-ți placă altceva. E ca și cum te duci într-un magazin de haine și îți place și aia și aia și uite și asta e drăguță și ajungi să pleci fără nimic din magazinul ăla și asta e dificultate mare pentru că le este greu să se concentreze pe un singur lucru.

Ce îți amintești cu plăcere din adolescență? Cum a fost clasa a XII-a, ca perioadă pentru decizii majore de viață?

Aveam și eu momentele mele de război și aveam nevoie de momente de pace. Nu știu, cred că evadam foarte mult în natură și acolo era locul meu de calm. Stăteam și mă uităm la cer și aveam senzația aia de plutire. Era genial. Eram așa fericit și nu mai aveam nevoie de nimic.

Cum ți-ai luat deciziile pentru mai târziu la 18 ani?

Pe vremea noastră nu se punea problema să nu iei Bacul. Probabilitatea era de 99%. Toată lumea învăța și nu aveai altă variantă. Am plecat în armată și după am vrut să mă angajez că paznic de noapte la Spitalul Municipal și am eșuat acolo pentru că eram 9 persoane pe 8 locuri și doar eu am picat. Ăla a fost momentul decizional pentru că am suferit enorm și a fost un moment în care fratele meu a zis:,,Du-te mă și fă-te actor!” Confuz n-am fost niciodată.

Ce a însemnat cariera pentru tine?

O carieră se masoară și în timp. Timp în care acumulezi experiențe benefice și ele se acumulează sub formă unei cariere. Și în actorie poți face carieră. Întâlnești oamenii, ți se întâmplă lucruri și ajungi să fii suma acestor experiențe. Cred că am făcut de toate. Am fost personaje pentru copii, am facut teatru clasic, comedie, am făcut reclame, filme. Am făcut multe. Singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost regie de teatru clasic dar o să debutez și în asta și chiar curând.

Ce mesaj le transmiți adolescenților de astăzi?

Un adolescent ar trebui să creadă în primul rând în el. El ăla e și emoțional și în caracter. Trebuie să te accepți, și încrederea vine încercând să te descoperi pe tine. Noi creăm lumea din jurul nostru. Trebuie să te iubești pe tine, să iubești oamenii din jur. Miza nu este pe noroc, miza este pe pregătire. Trebuie să fii pregătit.

Cel mai bun sfat ar fi să evadeze din obișnuit și să încerce să vadă lumea pentru că lumea e mare. Nimic nu se termină până nu se termină de tot.

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?