fbpx

Irina Moroșanu: “Prietenia e mai mult decât un love pe Facebook, un like pe Instagram, un pupic sau un pahar cu vin.”

 In YOU inspirat de ei

Irina Moroșanu s-a născut în Bucovina, și de vreo 10 ani casa îi este Bucureștiul. A cochetat dintotdeauna cu hainele, cu moda și i-a plăcut mult zona asta încă de mică. Cu timpul, și-a șlefuit această înclinație, pe care a canalizat-o într-un business de modă cu piese cheie, independente de tendințe, de sezon sau de predicții, inspirate de tot ceea ce o înconjoară, în special de femei.  

Creațiile Irinei sunt o meditație poetică despre feminitate, artă, călătorii și emoții atemporale, pe care, uneori, curajul de a le purta la vedere are calitatea de a schimba sensibil felul în care trăim, povestim și iubim.

“Aș putea sa vorbesc mult despre Les vacances d’Irina dar pe scurt e vorba despre produse din materiale naturale (bumbac/ bumbac organic, in, coșuri și accesorii din papura și răchită și o selecție de produse vintage cum ar fi cămăși românești albe brodate sau cuverturi din cânepă țesută)”, spune Irina. 

Îmi amintesc că Irina a povestit într-un alt interviu despre importanța de a te îmbrăca pentru viața pe care vrei să o trăiești, și nu îi pot da mai multă dreptate. În conversația cu ea, am trecut, încet-încet, însă, dincolo de straturile de materiale din care își realizează hainele, spre istoria intimă a gândurilor ei, a adolescenței ei, a lucrurilor mari și mărunte care au format-o ca om, ca antreprenor și ca artist.

Ce ai învățat din experiența ta antreprenorială independentă și ce ai sfătui pe cineva care pornește astăzi pe acest drum?

Eu fac o muncă creativa predominant însă nu e doar asta. Daca cineva intra pe instagramul meu personal și de business, o sa zică: Doamne, ce frumos și roz e totul!

Nu e așa. Sunt zile în care nu știi de ce sa te apuci prima dată, ai de curățat niște pete de pe niște haine, mai ai de călcat altele, trebuie sa faci și postări creative, din care sa se înțeleagă că ceea ce faci e valoros. 

Trebuie sa creezi acest conținut adică fotografii cu setup, lumina ok, în care să se vadă detaliile produselor, plus că de cele mai multe ori trebuie să inventezi noi idei de conținut, să nu plictisești.

Trebuie sa alergi pe drumuri în căutare de produse vintage potrivite, trebuie să livrezi unele produse și personal, indiferent de vremea de afară. Uneori parcurgi peste 10 km zilnic în această alergătură. Mai e și munca din showroom – vânzările directe, răspunsuri la toate întrebările clienților, lucruri ce țin de “logistics”, colaborările cu croitorese, ateliere, comenzi speciale. Și apoi, crearea de noi produse, partea creativă. Și tot așa. Daca as înșira toate activitățile ce țin de munca mea, ar trebui să îmi rezerv minim o pagină doar pentru ele.

Am învățat că dacă nu muncești, nu ai cum sa ai succes. În nimic, niciodată. Totul e muncă, constantă și cel mai important, sa îți placă ce faci. Poate nu trebuie să îți placă tot tot tot însă mare parte din activitatea pe care o faci ca să te întreții, trebuie sa îți placă. Eu cred enorm în bucățica asta.

Cred că îți dă o libertate fantastica.

Legat de sfaturile pe care le-aș da cuiva care pornește pe acest drum…

Sa creadă cu tot sufletul în ce face! Și să nu se oprească din a încerca. 

Nu o sa fie intotdeauna totul lin, însă faptul că e visul tau și că tu îl croșetezi de la A la Z, e un cadou și o oportunitate minunata care merită întreg efortul.

Povestește-mi o experiență (sau mai multe) din adolescența ta care ți-a influențat categoric parcursul ca om. Un reper (sau mai multe).

E o întrebare foarte grea…. Nu știu ce experiență ar trebui sa aleg..

Adolescența mea a fost cea mai neplăcută/nefericita perioada din viața mea pentru că, din nefericire am avut parte de mult bullying din partea colegilor de clasa. Îmi aduc aminte că au fost momente (nu puține) când împreună cu sora mea geamănă i-am spus mamei că noi nu mai vrem sa mergem la școală. 

După atâția ani de nedreptate și bulliyng (mult și pe tema religiei, pentru că eram de altă religie) ajunsesem într-un punct în care detestam școala, colegii, tot ce se petrecea. Ajunsesem sa credem că suntem defecte și sufeream foarte mult pentru că nu eram acceptate.

Cred că dacă ar fi sa aleg o experiență, as alege experiența cu colegii de clasă (atât fetele cât și băieții) care nu oboseau sa ne agreseze fizic și verbal. Doar pentru că eram diferite: nu ne machiam, nu purtam bijuterii, eram extrem de timide, aveam obrajii roșii tot timpul, eram îmbrăcate foarte simplu, veneam dintr-o familie de 5 surori. 

Experiențele acestea sunt traumatizante însă eu nu le-am lăsat să mă afecteze. M-am “folosit” de ele și le-am transformat în trepte spre unde voiam sa ajung. E incredibil cum am putut sa nu mă las copleșită de lucrurile acelea negative.

Normal, sufăr uneori și acum când îmi aduc aminte diverse scene însă cred că toate întâmplările acelea m-au învățat să lupt și să nu ma dau bătută. 

În adolescență eu nu am avut repere. Știu, sună ireal. Nu am avut pentru că nu am avut TV, nu aveam acces la informații și la alte zone la care pot avea acum acces adolescenții. Și chiar daca ajungeau la mine anumite informații, nu știam ce să fac cu ele. E important sa fii ghidat spre a cunoaște. Când ești adolescent, ești ca un aluat fraged ce poate fi format ușor și dacă ai în jurul tău oameni care să te formeze, ești norocos.

Reperele au apărut în cazul meu mult după adolescență.

Ce i-ar spune TU de astăzi TU-ului din adolescență, dacă i-ar scrie un mesaj?

“Hey! Voiam să îți spun că dacă nu te descurci cu mate, chimie și fizică, nu-i bai, focuseaza-te pe poezie pentru că într-o zi o sa fie prietena ta cea mai buna! 🙂

Ce este eșecul și cum îl putem normaliza în societate?

Eșecul e un motiv în plus sa o iei de la capăt. 

Trăim într-o societate în care de multe ori ni se inoculează că succesul vine repede și că nu trebuie sa facem mare lucru sa îl dobândim.

Și atunci, eșecul devine monstrul cel mai urat din viața noastră pentru că avem și acest talent de a ne compara cu ceilalți. 

Eșecul poate fi normalizat însă e nevoie sa ni-l asumăm fiecare în parte și să nu ne fie rușine cu el. 

Eșecul la urma urmei e rezultatul unei acțiuni. Daca eșecul ți se întâmplă, înseamna că tu ai făcut ceva, ai crezut în ceva, ai muncit, ai incercat și dacă nu s-a transformat în succes din prima, e un motiv să încerci și a doua oară.

Care sunt emoțiile pe care le simți privind tabloul generației de tineri și adolescenți curente? Crezi că au provocări emoționale diferite de generația ta?

Emoțiile sunt mixte.

Pentru că și tablourile sunt diferite.

Nu am contact direct în momentul asta cu adolescenții dar am avut discuții cu prieteni care au copii adolescenți sau am întâmplări punctuale legate de ei.

Cred că adolescenții/tinerii din ziua de azi sunt diferiți de cum erau cei din generația mea.

Sau poate că așa îi văd eu ..

Cred că preocupările multora sunt influențate și de acest val de tehnologie și schimbările pe care le-a adus cu el.

Pe alocuri simt dezamăgire când privesc tabloul adolescenților. Însă am și compasiune pentru ei… 

Adolescenții/tinerii sunt ființe fragile și trebuie să ne gândim mai mult la ei. Suntem datori să îi influențăm în mod pozitiv. Fiecare din noi ar trebui să facă ceva cu gândul la acesti tineri.

Mi-ar placea să cred că pe lângă cultul instagramului, snapchatului și a altor canale asemănătoare, tinerii au și preocupari culturale: cinema, cărti.

Cum știi că un lucru sau o persoană sunt bune pentru tine, și cum practici respectul față de sine?

Cred că știi lucrurile acestea atunci când trăiești anumite experiențe cu persoana respectivă. sau legate de lucrul respectiv. E greu să știi dinainte că un lucru sau o persoana nu sunt potrivite pentru tine.

De exemplu, anul trecut când a murit tatăl meu, am fost șocată sa trăiesc niste realități pe care nu mi le-aș fi imaginat: unele din prietenele mele bune nici nu mi-au spus condoleanțe. Sau au spus condoleanțe și au trecut la ale lor instant…. Straniu moment. Nu am să uit. 

A fost un șoc ce m-a trezit la realitate și din acel moment am devenit mult mai selectivă și atentă la oamenii pe care îi aleg sa fie în jurul meu.

Respectul față de ființa mea acum e faptul că merg la pilates regulat, am o alimentație sanatoasă, îmi fac timp să merg la terapie și să am grijă de mintea mea așa cum am grija de  fizic. Respectul față de mine mai e și că mă ascult cu mare atenție și că încep să înlocuiesc atitudinea auto-critică, cu compasiune.

Obsesia pentru ceva sau cineva (un proiect, o pasiune, o carieră, studii, o persoană) este bună sau mai puțin bună pentru noi?

În esență, cred că obsesia are la baza ceva ce te chinuie. Adică atunci când ai obsesii, te simți presat/stresat și nu mai faci neapărat lucrurile din pasiune. Obsesia poate deveni o corvoada. 

Cred că trebuie să privim lucrurile de la distanță, sa ne detașăm și să nu le lăsăm să ne acapareze.

E important să trăim cu realitatea că mâine persoana pentru care am făcut o obsesie, nu mai există. Vom putea depăși mult mai ușor un gol, un eșec sau o dezamăgire atunci când nu avem obsesii.

Cunoașterea și înțelegerea profundă a lumii ne fac mai fericiți sau mai nefericiți ca oameni?

A cunoaște ceva profund înseamnă a cunoaște deopotrivă și părțile pozitive și pe cele negative.

Iar dacă le cunoști, asta îți dă capacitatea să apreciezi partile bune mai mult. Deci fericirea ar trebui sa fie mai autentică. 

Ca să cunoști și să te bucuri de fericire, trebuie sa cunoști și tristețea și părțile mai puțin plăcute. 

Cum ne transformă emoțional și cognitiv actul artistic?

Depinde. Depinde de filtrul fiecăruia și de suma experiențelor pe care le-a trăit fiecare. E ceva foarte personal și unic.

Spune-mi 3 momente de AHA din viața ta.

  1. Când am locuit prima dată singură 🙂
  2. Când am realizat că nu totul se învârte în jurul religiei.
  3. Cand mi-a murit tatăl (neașteptat și repede) .

Cum poate un adolescent să convingă niște părinți rigizi să îi permită să facă ceea ce vrea, profesional dar și în viața personală?

Cred că faptele vorbesc cel mai bine, întotdeauna. Iar sinceritatea poate muta munții.

Dar depinde de multe aspecte: de situația materială a familiei, de educație, de relația dintre copil și părinți, etc.

Ai crescut într-o familie cu multe surori. Cum putem cultiva în adolescență și în vârsta adultă o relație armonioasă și sănătoasă cu familia?

Da, suntem 5 fete 🙂

Am trecut prin multe în copilăria mea și nu a fost deloc roz relația cu surorile mele. A fost dificilă și niciuna din noi nu am știut cum să facem sa fie bine. În contextul dat, am făcut pur și simplu cum am stiut și crezut noi că e mai bine in acel moment.

Acum, da, normal, pot sa mă apuc sa spun “rețete” și să fac liste cu “așa nu, așa da”.

Dar eu sunt încă în proces de cunoaștere și spun cu sinceritate că abia acum simt că încep să am o relatie frumoasă și armonioasă cu surorile mele.

Cel mai interesant mesaj dintr-un poem sau o carte pe care l-ai reținut și l-ai integrat în viața ta?

Glossă, de Mihai Eminescu 

În special strofa:

“Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;

Ce e rău și ce e bine

Tu te-ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.”

Care este însemnătatea reală a prieteniei? Poate fi viața plină de însemnătate în absența prietenilor?

Am fost acasă multe surori, și în plus am și o soră geamănă. Din acest “motiv”, nu am avut niciodată nevoie sa îmi fac prieteni. Prietenele mele au fost surorile mele. Așa am crescut și cumva așa am și rămas în mare parte.

Am câțiva prieteni (puțini) care îmi sunt foarte dragi și pe care aș vrea să îi păstrez in viața mea mereu.

Sunt de părere că prietenia e ceva extrem de valoros și de rar. Prietenia e mai mult decât un love pe Facebook, un like pe Instagram, un pupic sau un pahar cu vin.

Prietenia, așa cum spunea un prieten drag, este să îți dai intalnire cu un om peste 30 ani într-un anume loc și la o anume oră și el să fie acolo. 

Care sunt oportunitățile pe care le-ai explorat în România și încotro vrei să evoluezi în acest peisaj socio-cultural?

În România cred că e loc pentru orice îți trece prin minte pe plan creativ pentru că piața nu e sufocată și competiție mare nu ai. Într-adevăr, ai de educat publicul și asta poate să fie un proces mai lung însa it will pay back.

As vrea sa pot să produc în continuare în România, cu meșteri și artizani romani și să raman un brand sustenabil bazat pe itemuri specifice. 

De asemenea, pe partea de vintage, aș vrea sa mă axez și să rămân ușor ușor pe produse specifice cum ar fi: trenchuri vintage și cămăși românești vechi. 

Ce identifici ca un necesar de schimbare în contextul vieții și muncii tinerilor acum în România? 

Tinerii ar trebui să fie încurajați/motivați sa se autodepășească în munca pe care o fac (indiferent că sunt ospătari, vânzători, curieri, etc), trebuie să știe că atunci când fac eforturi, își iau munca în serios și sunt profesioniști, asta o sa facă o diferență fantastică în parcursul lor. 

În România angajatorii trebuie să învețe să îi trateze pe acești tineri cu respect. 

Iar atunci când tu ca angajator vezi potențial într-un tanar, e de datoria ta sa îi spui valoarea pe care o are și să investești în el. 

Unde plasezi impactul antreprenoriatului și proiectelor personale asupra culturii/societății/situației economice și în raport cu instituțiile/brandurile/corporațiile? Ce poate fi îmbunătățit?

Cred că ar trebui sa fie o datorie a antreprenorilor, aceea de a se implica cultural în societate prin ceea ce fac. Atât cât pot ei sa o facă. 

 

Fotografii: arhiva personală Irina Moroșanu

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?