fbpx

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în 2019

 In YOU cu tine, YOU inspirat de ei

2019 a fost un an dificil, cu suișuri și coborâșuri, dar frumos în același timp, deoarece m-a învățat multe lecții importante despre mine și despre cei din jurul meu, mi-a arătat că pot singură și că îmi sunt suficientă.

Mi-a demonstrat și mi-a confirmat încă o data că la sfârșitul zilei sunt doar eu cu mine, cu gândurile mele și oricât de tare as tânji după atenția și aprecierea celorlalți, nu o voi putea primi niciodată până când nu voi învață că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și că trebuie să mă ghidez după ceea ce eu îmi doresc, nu după asteptarile societății.

Ca să pot fi un om care daruiește veselie, jovialitate și iubire adevarată, trebuie să mi le ofer mai întâi mie. Am înțeles că nu va fi nimeni lângă mine să mă strângă noaptea în brațe și să îmi aline neajunsurile sau să îmi ofere încrederea de care eu cred că nu sunt îndeajuns de bună. Tot sigură am să mă zbat cu proprii demoni, cu fricile care îmi captiveaza sufletul și mă fac să simt un gol imens în stomac.

Am învățat să nu îmi mai doresc să mulțumesc pe toată lumea sau sa fiu pe placul tuturor, neglijându-mi adevăratele nevoi și respingand copilul interior care tânjește după afecțiune și atenție. Tot cu mine voi rămâne la finele zilei și va trebui sa ma valorizez, să mă iubesc așa cum nimeni nu o va face. M-am redescoperit pe mine cea adevarată, imperfectă, cu multe goluri emoționale și răni ce așteaptă să fie îngrijite. Și mi-am promis că o să îmi vindec cele mai negre și sumbre cicatrici, că o să îmi acord înțelegerea și compasiunea pe care le căutam cu ardoare în cei din jurul meu, care de cele mai multe ori erau oameni prea adânciți in propriile dureri și incapabili să își ofere lor înșiși dragoste.

E adevărat că niciodată nu mi-am verbalizat nevoile, tocmai din cauza fricii de a nu îmi arăta vulnerabilitatea, de a nu părea slaba in fata lor. Nu am știut să îmi exprim emoțiile și dorințele intr-un mod asertiv, poate nici acum nu știu foarte bine, dar lucrez cu mine și încerc de fiecare data să fiu atenta la ce îmi dictează intuiția, să mai descopar părți uitate din mine.

Descoper acest proces anevoios de dezvoltare personală, care poate suna clișeic,dar este cât se poate de adevărat.La fiecare situație sau persoana cu care m-am confruntat de a lungul timpului, viața mi-a demonstrat că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, m-au ajutat să mă cunosc mai bine, să îmi conștientizez trăirile și sa îmi dau voie sa simt și emoțiile negative, precum tristețea, suferința, dorul, frica și rușinea.

Am înțeles că am de parcurs un drum greu in aceasta autocunoaștere și vindecare profunda, dar toate dificultatile pe care le am întâmpinat merita doar pentru a deveni cea mai buna versiune a mea: un om bun, empatic, real, dar imperfect și plin de dragoste pură.

Am învățat să spun ,,nu” atunci când nu îmi doresc să particip undeva sau să fac anumite lucruri. Îmi era rusine să refuz deoarece nu voiam niciodată sa-i rănesc pe cei de lângă mine. Îmi era frică să nu supăr pe cineva și astfel îmi provocam mie însumi disconfort și o stare interioară negativă. Mai târziu, am înțeles că în spatele acestei incapacități se ascunde o nevoie enormă de validare din partea celorlalți.

Îmi era teama sa nu pierd prieteni, oameni care ar fi putut sa îmi satisfacă nevoile avide, să nu rămân singură și pierdută în această lume. Nu eram aproape niciodată în dezacord cu cineva pentru ca nu îmi doream să dezamăgesc, să par nepoliticoasă sau răutăcioasă, să înfurii pe cineva.

Aceasta lipsă de fermitate reprezenta o atitudine atât de nocivă în viața mea, ulterior înțelegând că ea încerca să acopere lipsa de încredere în mine și teama de a nu fi respinsă și lipsită de sprijin emoțional. Sunt o perfecționistă și îmi doresc întotdeauna ca lucrurile să fie impecabile, sa nu existe greșeli și sa nu le dau ocazia celorlalți de a ma judeca sau critica. M-ar face să mă simt tristă și mi-ar confirma multitudinile de insecurități pe care le simt față de mine. Acum am înțeles că nu pot mulțumi pe toată lumea și că nu sunt responsabilă de modul în care mă percep oamenii.

Perfecțiunea este distrugătoare și în toată aceasta încercare de a nu greși, ma dezamăgeam și mai mult pe mine și transmiteam o energie negativă atât mie, cât și oamenilor din jur.

Întodeauna voi întâlni persoane care mă vor critica și care nu vor fi de acord cu alegerile mele, mă vor cataloga greșit, dar asta nu înseamnă că au dreptate. Nu voi putea niciodată să schimb ceea ce o persoana gândește despre mine pentru că oamenii își creeaza viziuni în funcție de propriile convingeri, credințe, probleme emoționale și nesiguranțe. Opiniile celorlalți referitoare la mine nu mă definesc pentru ca ei nu vor cunoaște niciodată esența mea, luptele care se duc in interiorul meu,  momentele grele prin care am trecut și adevarul din spatele unor măști sociale.

Mă complăceam în situații pe care le consideram o pierdere de timp, chiar inutile, dar sentimentul de vinovație și frica de a nu părea la fel ca restul, ma împiedicau să plec. Fapt care îmi aducea o mulțime de neplăceri și de frustrări interioare, pe care nu știam cum sa le gestionez și care deseori mă epuizau mental.

Am înțeles că nu sunt nevoită să dau explicații în fața nimănui pentru lucrurile care îmi displac sau pentru locurile în care nu îmi doresc să merg. Ceea ce pe alții îi face fericiti, nu înseamnă că mă face și pe mine.

Suntem diferiți, avem aspirații și pasiuni diferite, principii și convingeri solide cu care venim din copilărie și e normal să fie așa. Dacă toți am fi la fel, ar exista o monotonie exacerbata și am stagna cu toții, ne-am opri din a mai dărui iubire, creativitate și bunătate lumii în care trăim. Întotdeauna încercam sa găsesc scuze și sa spun ca nu pot, când de fapt tot ceea ce îmi doream era sa spun un clar și răspicat NU.

Dar nevoia mea de validare și teama de a nu părea lipsită de bun simț mă făceau să inventez tot felul de scuze, chiar să mint. Ce reușeam să obțin astfel? Doar un sentiment și mai mare de vinovăție, care îmi întărea nesiguranțele, mă făcea sa decad și mai mult in ochii mei pentru ca nu mă consideram suficient de curajoasă, aducându-mi atât de multă toxicitate emoțională în relațiile interumane.

Mă simt mult mai liniștită și mai împăcată cu mine însumi atunci când sunt înconjurată de oameni care mă fac să zâmbesc, dar în același timp față de care știu că îmi pot arata fragilitatea și autenticitatea fără a mă simți neacceptată. Asumarea și conștientizarea nevoilor emoționale, centrarea în propriile dorințe și introspecția profundă reprezintă elementele de bază în dobândirea încrederii, a iubirii de sine și a liniștii interioare.

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?