fbpx

Nu e nevoie să devii copilul genial pe care și-l doresc părinții tăi

 In YOU cu tine, YOU si parintii

Am recitit, zilele acestea, tetralogia Napoletană a Elenei Ferrante, ce debutează cu volumul “Prietena mea genială”, de data aceasta, alături de fiica mea. I-am citit din această carte, așa cum unii părinți citesc copiilor povești înainte de culcare. 

Cărțile Elenei chiar sunt geniale, acum înțeleg mai bine, prin cuvintele fetiței mele, de ce așa multă lume le iubește. Chiar descriu viața atât de simplu încât îți dai seama “cu adevărat” că mereu a fost la fel, că oamenii au vorbit dintotdeauna despre aceleași lucruri, că au avut aceleași probleme, și neliniști, și dorințe. Nu se schimbă nimic, în esență, doar mediul (adică tehnologia, formula, formatul, dar nu conținutul). 

De ce trebuie să fim geniali?, m-a surprins însă Clara, când eram mai afundată în lectură. Am zâmbit, însă întrebarea ei plină de candoare și de opoziție inchizitivă (pe care m-aș bucura să o păstrăm mai mult și noi, adulții), m-a pus pe gânduri. 

Felul în care ne raportăm la viața, la succesul, meritele, dar și la greșelile și eșecurile percepute ale copiilor noștri nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul istoriei. Din insistența, de care fiecare părinte se face vinovat, de a crește copii mai buni decât am fost noi, din răzvrătirea de a fi părinți mai buni decât au fost ai noștri…ajungem la același paradox, din generație în generație. 

Cele mai bune intenții ale părinților vin din dragoste, dar și din nesiguranță. 

Suntem pasibili de erori fundamentale de judecată atunci când renunțăm să ne mai privim copiii ca pe indivizi independenți, și îi tratăm ca pe extensii ale noastre, pentru care putem decide categoric sau pe care îi putem crește așa cum ne taie capul, fără a le cere părerea. 

Fiica mea a deprins o simpatie evidentă pentru anti-eroina acestor cărți, Lina, care, spre deosebire de prietena ei, Elena, nu urmează, din motive economice și personale, un drum academic, o carieră lineară sau o viață de familie clasică. Cu toate că nu face toate aceste lucruri, geniul ei este evident în toate aspectele deciziilor ei, uneori lipsite de sens, adesea dificil de înțeles pentru cei din jurul său, foarte rar pe placul societății.

Copilul care nu a găsit de cuviință să urmeze litera de lege impusă de părinți și a dat peste cap lumea de multe ori în încercarea de a se găsi pe sine între toate poverile fizice și emoționale ale vieții adulte, este privit de mai noi toți ca opusul copilului docil, care învață tot ce i se spune, face tot ce i se cere, și suportă toate presiunile familiale și sociale pentru a deveni parte din matrice…

Când meditez la cele două exemple, îmi dau seama că sunt polarități ale aceluiași element de iubire versus nesiguranță. Neîncrederea în capacitățile copiilor noștri de a gândi pentru sine, de a decide pentru sine, de a se ridica atunci când suferă, devine toxică pentru ei, dar și pentru noi, atunci când mai importantă este ascensiunea, succesul fără doar și poate, excelența. 

Pentru că nu am scăpat, evident, de microbul nevoii de a-mi proteja copilul de greșelile părinților mei, am dansat acest dans complex al unei educații între cele două extreme, de când am devenit mamă. Am ezitat, la rândul meu, de fiecare dată când mi-am proiectat preferințele pentru o școală sau alta, pentru un tutore sau altul, pentru un drum sau altul, peste nevoile fiicei mele, însă am încercat, mereu, să îi accept opinia, chiar și atunci când de partea mea era un NU categoric. 

Părinților de astăzi, ce simt că au nevoie de un copil perfect, simțitor, educat, umanist, genial…și în același timp, independent, puternic, ascultător și capabil de propriile decizii, țin să vă dezamăgesc: vreți totul de la un om care de-abia descoperă lumea, până când să ajungă la momentul în care va învăța să trăiască în ea.

Nu există scurtături, așa cum nu există scurtături nici spre o relație intimă reușită, spre o căsnicie de succes, spre o carieră sau un job de top (ce înseamnă Top, totuși?), așa cum nu există nici un partener ideal, care ne va împlini toate dorințele și va fi tot ce vrem noi să fie. 

Nu e nevoie să ne jucăm de-a Dumnezeu cu copiii noștri, pentru că presiunea și stresul pe care le punem pe ei să devină geniali, perfecți, excelenți și capabili, se va răsfrânge drastic asupra evoluției lor ca adulți, cât și asupra noastră, ca părinți.

Iar ție, copile care citești, pentru că încă ești copil, cel puțin până la 30 de ani, să nu ne fie cu supărare, reține că nu e nevoie să fii copilul genial pe care și-l doresc sau și l-au dorit părinții tăi. Oricât de nemulțumiți ar fi ei, tu ești singurul care e nevoie să fie mulțumit de cine ești. De cât poți. De ce vrei. De ce nu vrei. 

Lumea pe care o porți în tine este mai mare decât poți vedea acum. Deschide-ți inima larg spre experiențele care te vor forma în persoana care, în felul ei, va atinge pe alții cu vocea, cu ideile, cu creația, cu umanitatea, cu geniul tău personal. 

Asta înseamnă o viziune și puterea de a spune lucrurilor pe nume fără a te pierde în fundal, fără a decolora nuanțele atât de diverse ale noastre, ale oamenilor. 

Lumea largă are nevoie de tine. Exact așa cum ești. 

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?