fbpx

Elise Wilk: “Bullying-ul a existat și pe vremea bunicilor noștri, nu e un fenomen nou”

 In YOU inspirat de ei

Elise Wilk s-a născut în Brașov, a absolvit Facultatea de Jurnalism din Cluj, a urmat două masterate, unul la Brașov și altul la Târgu Mureș, și se numără printre dramaturgii români cu adevărat reprezentativi pentru scena contemporană de teatru. Nu de puține ori, numele german pe care l-a primit de la părinții ei provoacă reale confuzii în privința naționalității pe care o are.

Până în prezent, i-au fost montate toate cele șapte texte pe care le-a publicat, iar textul Pisica verde a fost tradus deja în șase limbi, prezentat în spectacole lectură în Germania şi Italia, publicat în mai multe antologii străine, cu două spectacole în Rusia, o montare la Junges Schauspielhaus Zürich, unul din cele mai importante teatre din Elveţia şi cu trei montări profesioniste în România.

Timpul tău liber, în adolescență, arăta cam așa… 

Când stăteam în casă, citeam foarte de mult. După-amiezele mergeam cu rolele în parc. În fiecare vineri seară mergeam la cinema, iar apoi să jucăm biliard. Sâmbătă după-amiaza ne întâlneam la fântâna arteziană din Piața Sfatului la ora 4 fără un sfert. De la 4 mergeam într-un club care se numea Rock92. Da, chiar exista o discotecă pentru adolescenți de la ora 16 la ora 20! După ce am văzut în serialul Beverly Hills o petrecere în pijama, eu și prietenele mele am început să organizăm și noi, prin rotație, pijama parties. După școală, mergeam să mâncăm înghețată și să bem ceai Pickwick în Panda, care a rămas pentru multă vreme barul meu de suflet. Începând din clasa a XI-a, aproape în fiecare weekend era câte un majorat al unui coleg, așa că au fost multe petreceri. 

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe?

Cred că m-a învățat mult mai multe decât aș putea să enumăr aici. Bazele pentru ceea ce sunt acum s-au pus atunci. Ce mi-a lipsit au fost lucrurile practice. Manuelele erau plinde de teorie, se practica foarte mult învățatul pe de rost și la unele materii nu era încurajată creativitatea și originalitatea.  

Ce ai învățat singură? 

La materiile care îmi plăceau, am citit foarte multe lucruri în afara programei școlare. 

Care au fost problemele adolescenței pentru tine? (fricile, momentele/ situațiile dificil de gestionat etc.) 

Adolescența mea a fost de fapt prelungirea unei copilării lipsite de griji, fără prea multe frici, doar cu o dorință imensă de a explora lumea. Și, spre norocul meu, cu o încredere în mine destul de mare. E perioada când mi-am consolidat prieteniile din copilărie, care au rămas și azi, și în care am descoperit teatrul. Singurele situații dificil de gestionat au fost dezamăgirile în dragoste. Dar pentru astfel de situații nu te pregătește nimeni și nici nu există rețete pentru a le evita. 

De unde așteptai sprijin pentru ele? Și… unde l-ai găsit? 

Cred că e foarte important să ai un umăr pe care să plângi. Dacă ai suferit o dezamăgire, e bine să știi că există acel prieten/acea prietenă care te așteaptă oricând cu un teanc de șervețele și multă ciocolată, gata să te asculte. Pentru mine a existat. Nu aș fi așteptat niciodată sprijinul unui adult pentru că eram convinsă că nici un adult nu mă poate înțelege. 

Cu ce succese a venit perioada adolescenței pentru tine? Ce situații/persoane/lucruri din tine le-a provocat? 

Cele mai mari succese au venit din scris. Începând din clasa a VII-a am participat în fiecare an la olimpiada de limba germană ca limbă maternă. Subectele erau mereu compuneri libere sau eseuri după o anumită temă. Pe vremea aceea, exista un program al Ministerului Tineretului şi Sportului numit “Excursia premianților”, pentru elevii care luau locul 1 la olimpiadele naţionale. Când am luat locul 1, în clasa a noua, ne-au dus la Campionatul European de Fotbal din Anglia. Ţin minte că eram pe stadion, nu-mi venea să cred, şi mă gândeam că tot ce a trebuit să fac ca să ajung acolo a fost să scriu o povestire de o pagină şi jumătate. Mi se părea ireal. 

Când erai adolescentă, te inspira/motiva sau îl vedeai ca pe un mentor pe…. 

Scriitorii care îmi plăceau. Mă uitam la numele lor de pe copertele cărților și mă gândeam că mi-ar fi plăcut să-i cunosc. Îmi doream ca într-o zi să apară și numele meu pe coperta unei cărți. 

Momentul în care te-ai simțit adult a fost… 

După ce am luat bacalaureatul și am mers la mare cu mașinile singuri, neînsoțiți de nici un adult. 

Ca un adult să se apropie de tine când erai adolescent și să fii deschis față de el, trebuia să… 

… vorbească pe limba mea. Cred că atunci era o prăpastie mult mai mare între adolescenți și adulți decât este acum. Probabil dacă aș fi adolescent acum, aș avea mai multă încredere să mă deschid în fața unui adult. 

Cât de mult îi înțelegi pe tinerii de azi? Cum îi apropii de tine? 

Cred că trebuie doar să fii cât mai natural posibil. 

Crezi că au nevoi diferite față de cele ale generației tale? (Argumentează, te rog) 

Mă gândesc de multe ori cum ar fi arătat adolescența mea dacă pe atunci ar fi existat Facebook sau Instagram. Într-un fel mă bucur că nu a fost așa. Cred că, având acces la mult mai multe informații și tentații, adolescenții de azi se maturizează mult mai repede decât cei de acum 20 de ani. Noi eram mai naivi, și asta pe de-o parte e mai bine. 

Până la urmă, problemele au rămas aceleași. Doar că au denumiri mai complicate. Am citit recent un articol în care cineva scria că bullying-ul e un fenomen nou. Asta e o mare prostie, bullyingul a existat și pe vremea bunicilor noștri, a existat dintotdeauna. Doar că nu era identificat ca atare. 

Iar nevoia cea mai mare cred eu că a rămas aceeași: nevoia de a fi acceptat și iubit așa cum ești. 

Lucrurile care te linișteau, îți aduceau pacea în adolescență erau… 

Poveștile pe care le citeam în cărți, poveștile pe care le inventam eu. 

Ești clasa a XII-a și urmează să decizi… încotro. Știi care ți-e vocația? (argumentează, te rog, de unde claritatea sau, de unde confuzia, după caz. Adică, ce anume te-a ajutat să știi foarte bine ce vrei să faci sau ce simți că te-a adus în confuzie și ce nevoi ai avea pentru a lua o decizie pe care să o simți ca fiind bună) 

Eu am fost norocoasă în privința asta pentru că am știut ce vreau încă din copilărie. Dar am mulți colegi și prieteni care nu știau și care erau confuzi. Nu cred că m-a ajutat ceva anume să-mi dau seama ce vreau, cred că totul ține de noroc și de întâmplare. Și evident de adulții (profesori, părinți) care, atunci când descoperă că un copil e bun la ceva, trebuie să-l încurajeze. Poate că ajută să încerci cât mai multe lucruri diferite- cu cât încerci mai multe, cu atât șansele de a-ți găsi vocația sunt mai mari.  

Ce-ți spui tu, cea de acum, ție – celei de la 20 de ani?

Nu te speria. Nu o să se schimbe nimic. Dacă vrei tu, o să poți rămâne copil toată viața. 

Vorbește-le în cateva cuvinte adolescenților despre cariera ta. 

Aveam opt ani când am scris, într-o noapte, un mini-roman despre extratereştri. Se numea “Minunata planetă Limpopo”, era scris cu o cariocă albastră, pe un caiet dictando şi avea ilustraţii. Spre dimineață, când m-am trântit în pat extenuată după ce am scris cu litere mari SFÂRȘIT, mi-am promis că atunci când o să fiu mare voi deveni scriitoare. Și apoi nu am făcut nimic altceva decât să iau în serios dorința mea de la opt ani. Așa că, după vreo 20 de ani de la acea noapte, intram pentru prima dată într-un teatru ca să văd un spectacol după un text scris de mine. Și anii care au urmat au venit cu alte texte (până acum sunt 17) și cu alte spectacole (în jur de 50 până acum), în mai multe țări și în mai multe limbi. 

Din lecțiile adolescenței tale, ce le transmiți adolescenților de azi? (cel mai bun sfat al tău, mai multe sfaturi sau ce simți, pur si simplu)

Să existe cât mai puține lucruri pe care le faci doar din nevoia de a fi acceptat. 

Ține un jurnal. Scrisul face bine. În plus, o să-l poți citi peste 10, 20, 30 de ani. 

Păstrează prieteniile din adolescență. Sunt cele mai probabile să dureze o viață. 

Nu e nici o problemă dacă nu știi ce vrei să faci mai târziu. E chiar mai palpitant: ai foarte multe posibilități deschise. Până la urmă o să găsești acel ceva al tău. 

E foarte ok să greșești. E foarte normal să ai eșecuri. 

Citește, mergi la teatru, mergi la filme. Mai târziu n-o să mai poți trăi fără asta. 

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?