Oare mă place?

 In YOU cu tine, YOU si societatea

Cred că toți ne-am întrebat, cel puțin o dată, dacă el/ea ne place, ce vrea să spună, de ce comunică ceva, iar limbajul trupului spune altceva? De ce se comportă frumos, dar după vorbește cu alta sau cu altul? De ce flirtează cu alt băiat în fața mea și după îmi aruncă priviri timide? Variantele de răspuns la aceste întrebări sunt nenumărate, poate nu știe cum, nu vrea să ne arate simpatia, poate are ego-ul prea mare ca să își asume riscul de a fi refuzat/ă. Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori, iar “neștiința” aceasta mi-a provocat un sentiment de frustrare, în mare parte pentru că nu înțelegeam semnalele și nu știam cum să mă comport.

De asemena, nu am vrut să mă arunc într-o potențială “simpatie” fără să fiu sigură, nu spun relație deoarece, până să ajungem acolo, trebuie să trecem de acest impediment. 

Adevărul e că niciodată nu poți să fi 100% sigur de reciprocitatea sentimentelor, dar în rândurile de mai jos am încercat să împărtășesc cu voi niște secrete despre ce ar vrea el/ea, de fapt, să ne spună. 

Irenäus Eibl-Eibesfeldt, etolog german, a observat un tipar ciudat în comportamentul de flirt al femeilor. A folosit un aparat de fotografiat cu o lentilă secretă, astfel încât atunci când îndrepta aparatul în față, acesta făcea, de fapt, poze dintr-o parte. În acest fel, el putea focaliza asupra peisajelor locale și imortaliza expresiile faciale naturale ale oamenilor din jurul său. În călătoriile sale prin Samoa, Papus, Franța, Japonia, Africa și Amazonia, a surprins numeroase secvențe de flirt. Apoi, după ce s-a întors în laboratorul său din München, Germania, a analizat cu atenție fiecare episod de curtare, cadru după cadru. 

A reieșit un tipar universal de flirt la femei. Se pare că femeile din locuri extrem de diferite, cum ar fi jungla amazoniană, saloanele din Paris și regiunile muntoase din Noua Guinee flirteaza cu aceeași serie de expresii. În primul rând, femeia îi zâmbește admiratorului ei și își ridică sprâncenele într-o mișcare rapidă și sacadată, atunci când își deschide ochii larg, pentru a se uita la el. Apoi, își coboară pleoapele, își înclină capul jos și într-o parte și își ferește privirea. De multe ori, își acoperă fața cu mâinile, chicotind nervos pe măsură ce se retrage în spatele propriilor palme. Acest gest secvențial de flirt este atât de specific, încât etologul german este convins că e înnăscut, o tactică de curtare feminină care a evoluat acum miliarde de ani, pentru a semnala interesul sexual și/sau romantic. 

Se poate ca și alte strategii folosite de oameni să își aibă originea tot în trecutul nostru primitiv. Privirea sfioasă este un gest în care femeia își înclină capul și se uită în sus, timid, la pețitorul ei. Și femela oposum face aceleași lucru, întorcându-se către pretendentul său. Femeile implicate într-un ritual de curtare fac acest lucru în mod regulat: își ridică umerii, își arcuiesc spatele și își scutură buclele într-o mișcare rapidă. Albatroșii își scutură capetele și își ating ciocurile, între reprize de dat din cap și aplecări. Țestoasele de uscat își întind și își retrag gâturile. Femeile nu sunt singurele creaturi care își folosesc capetele pentru a flirta.

Și bărbații folosesc tactici similare cu cele observate la alte specii. “Împingerea pieptului înainte” face parte din mesajul postural de bază folosit de regnul animal- “a părea mai mare”. Făpturile dominante se “zbârlesc”. Peștii cod își umflă capetele și își împing în față aripioarele. Broaștele și șerpii își umflă corpurile. Antilopele și cameleonii se întorc în lateral, pentru a-și scoate în evidență mărimea. Pisicile se înfoaie. Porumbeii se umflă în pene. Gorilele se bat cu pumnii în piept. Bărbații își împing pieptul înainte. 

Atunci când se confruntă cu o creatură dominantă, multe animale se fac mici. Oamenii își apropie degetele de la picioare, își încovoaie umerii și își lasă capul să atârne. Lupii își bagă coada între picioare și pleacă pe furiș. Un cod intimidat își răsucește corpul în jos. Cimpanzeii respectuoși dau din cap atât de repede și în mod repetat încât primatologii numesc acest gest “reverență”.

Aceste poziții de ghemuire și de intimidare observate la o mulțime de creaturi se manifestă adesea și în ritualurile de curtare. Nu este neobișnuit să vezi bărbați și femei umflându-și sau micșorându-și postura pentru a semnala importanța, vulnerabilitatea și disponibilitatea. 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?