fbpx

Radiografia umanului în viziunea unui poet

 In Ficțiune, YOU cu tine

Universul traumei – locul unde tot și toate zgârieturile se simt direct în piele. Unde fugi și zbieri și mori dar nimeni nu te aude. De negură și de plâns, de fum și de înec, de sufocare și de durere, umbre ale sinelui tău te văd și trec pe lângă tine întruchipând stafii. Nu-i nimeni care să-ți întindă o mână. Nici măcar un deget. (de-aia te țin de deget… nu pentru că e dulce, ci pentru că e simbolic)

Universul memoriilor – loc în care tot ceea ce am trăit se derulează iar, și iar, și iar, ca într-un cinema uitat de lume. Acolo rulează cele mai bune filme, a cărui public imaginar râde, ovaționează la momentele de succes și varsă, arareori, cate o lacrimă pentru bieții actori. Pentru că ei au fost angajați tocmai din Universul Traumei ca să retrăiască scenele. Dar spectatorilor nu le pasă, ei cumpără bilete iar, și iar, și iar …

Taci și ascultă. Sau mă opresc.

Universul Ipotetic. Fiecare atingere a Universului Ipotetic își lasă amprenta asupra spectatorilor din cinemaul memoriilor. Acești spectatori se duc adesea, ca niște pioni pe tabla de șah, strategic, și fiecare mutare a lor înseamnă un nou scenariu. Previzibil, 6-6 e mutarea supremă. Acolo se petrec cele mai romantice puneri în scenă. Tot ce e pur, pasional și socotit drept „destin” se petrece între pereții acelei mutări de pion. Momentele sunt scurte, scenariile variază, sentimentele sunt servite drept înghețate la pahar, iar pionii? Nu simt nici urmă de umanitate în însemnările lor pe tabla de șah. Nu le poți dicta cum să-și însemne tabla, le poți oferi în schimb, senzațiile tale ipotetice. Numai decât le vor folosi drept monede pentru biletele la cinema. Ce? Doar nu credeai că traumatismul psihic nu include negociere între tine și facțiunile ființei tale. Principiul de cerere și ofertă funcționează întru totul, dar de acest principiu vei beneficia mai mult în Universul Empatiei.

Universul Empatiei nu înseamnă nici bunătate, nici angajament sau iubire față de oameni. Ci este oglinda situațiilor răsturnate care ți s-ar putea întâmpla ție. Cât de mult te iubești atât de mult ai grijă de cei din jur. Pentru că dacă nu ai face-o, pe tine te-ai răni de fapt, nu?

Acești omuleți din Sătucul lui Ajutor, tot ce știu este să se întrebe, înainte de toate, dacă lor și-ar tăia inima în două. Și dacă răspunsul e nu, pentru că nu ar putea să trăiască cu inima făcută caltaboș de mâncat de Crăciun, atunci nu le rup inima în două nici celor de lângă ei. Dar și când unul taie inima altuia în două… Acolo vine dezechilibrul populației, care riscă să intre în molimă sufletească și autodistrugere a întregului sistem. Fiți buni cu voi, dragi săteni!

Universul catastrofal. Toate cele mai dezastruoase gânduri vin aici, sigilate la plic, cu timbru, adresa care le cataloghează drept grave, foarte grave și mortale pentru bieții noștri săteni care sortează plicurile punând absolut fiecăruia întrebarea inimii. Fiecare plic, conține contextul unei catastrofe: câte o molimă emoțională creionată în 10 contexte care variază de la o săptămână la alta. În fiecare săptămână, noi orizonturi sunt deschise, noi întâmplări au trecut prin toate celelalte centre ale psihicului iar filtrul experiențelor se pasează Doamnelor Catastrofe care contabilizează pierderile fiecărui scenariu eronat cu posibilitatea de una la un milion de a se întâmpla vreodată.

Evident, ele sunt reci, îmbrăcate sofisticat și gata numaidecât să asiste la un asemenea spectacol apocaliptic. Le-ar întineri, dar, nemurirea nu e tocmai punctul lor forte. Universul traumei le-a angajat tocmai ca să se asigure că indiferent ce s-ar putea întâmpla în prezent, trecutul a fost mult prea sinistru ca să mai afecteze. Astfel că, doamnele noastre contabile fac bilanțul neîntârziat al experiențelor posibile și estimează pierderile de simțuri, pierderile în speranțe și pierderile de magneziu. Căci da, doamnelor și domnilor, când te stresezi și lași emoțiile să bântuiască de bezmetice pe la traumatizați, pierzi fier, magneziu și alte cele mine de minerale care te țin în viață. Poți să mori.

Ultimul univers despre care discutăm în această seară este:

Universul trăsăturilor, diferit față de toate celelalte, este un centru dinamic. Aici, există un singur angajat numit „sine” iar acest sine, știe că munca lui nu se poate termina și că întotdeauna trebuie sa fie pe fază. Sinele e alături de trupul gestionat de către celelalte 5 universuri, dar le ignoră întru totul. El deține resurse, reține informații vitale, le expune în formatul de pictor notoriu tuturor celorlalți participanți ale centrelor și îi lasă doar să admire.

Critica nici nu intră în discuție. Sinele este în prezent, strâns legat de venele trupului și simte, veghează, face alegeri și decide ce fel de trăsături să scoată la iveală. Nu contează că nu le are în dotare, el și le cultivă pentru sine, doar în caz de ceva.

Recommended Posts
Cum va putem ajuta ?