fbpx

Distanțarea socială nu înseamnă și distanțare emoțională 

 In YOU cu tine, YOU și prin ce trec alții, YOU si societatea

Pot spune cu mâna pe inimă că detest această perioadă de izolare. 

La început am zis că, hai, câteva zile, mai precis 14, de relaxare nu o să facă rău nimănui, că am timp să îmi organizez treburile, să mă mai liniștesc un pic, să îmi termin ce am de făcut pentru facultate, să fac puțin sport, să citesc cartea care stătea de prea mult timp pe noptieră și să mă uit la filmele de pe lista mea de “pentru mai târziu”.

Odată cu trecerea timpului și cu prelungirea stării de urgență mi-am dat seama că urăsc lipsa de activitatea de zi cu zi și, mai ales, lipsa oamenilor din viața mea. Am realizat că sunt o persoană mult prea sociabilă și mult prea dependentă de relațiile emoționale pe care le am cu cei din viața mea pentru a face față momentelor actuale.

Și totuși cum am reușit?

A trebuit să înțeleg că distanțarea socială nu înseamnă și distanțare emoțională.

Pentru că eu le luam la pachet. Am avut impresia că din cauza situației în care ne aflăm, nu mai am pe nimeni lângă mine, că nu mai am prieteni și că așa trebuie să fie acum. Să mă obișuiesc cu ideea. Au fost zile când nu prea răspundeam la telefon sau la mesaje și în care pur și simplu simțeam că trebuie să fiu singură, stare indusă de absolut tot ce se întâmpla în jurul meu. Nu mai eram nici sociabilă și nici prezentă în viața oamenilor din afara casei mele, pentru că, în mintea mea, asta însemna această perioada de stat în casă, singurătate. 

Într-o zi mi-a dat o prietenă foarte bună mesaj și mi-a spus că are mare nevoie să vorbească cu mine, așa că am sunat-o și, spre surprinderea mea, nimic nu se schimbase. Am vorbit cu ea la telefon câteva ore bune în care am ascultat-o, în care am râs mult și în care am discutat tot feluri de subiecte, realizând că tot noi eram, cele care se vedeau la cafea o dată, de două ori pe săptămână și că tot la fel de bine ne simțeam chiar dacă nu eram fizic împreună. 

În timp ce vorbeam ne-am dat seama că odată ce se va termina nebunia în care suntem și ne vom vedea în sfârșit, nu o să mai avem nimic nou de povestit, pentru că oricât de mult ne-ar displăcea, nu prea se întămplă nimic deosebit când ești blocat în casă.

Însă, dezbătând acest subiect cu ea și plângându-mă constant de lipsa ieșirilor în oraș și de lipsa oamenilor din perioada asta, m-a oprit și m-a întrebat dacă eu chiar simt că mi-aș fi pierdut vreun prieten sau doar am ales să mă comport de parcă nu mai am pe nimeni, pentru că din ce poate vedea ea, am fost aici când a avut nevoie de mine. 

Așa că mi-a spus și m-a făcut să realizez două lucruri foarte importante: faptul că parcă suntem mai conectate acum față de momentele în care ieșeam la cafea și stăteam cu ochii numai în telefoane, fiind prinse în agitația de zi și uitându-ne constant ce mesaje noi am primit. 

Mai mult decât atât, ideea de a învăța că o prietenie nu constă în a te vedea foarte des cu celălalt, ci în a fi acolo pentru el, sub orice formă poți, în momentul în care are nevoie de tine. 

Astfel, întrebarea mea cea mai mare a fost cum să îmi reiau și să îmi păstrez toate legăturile? 

Răspunsul este simplu, am renunțat la atitudinea de „nu am ce face și nu am alte opțiuni pentru că sunt în carantină”. Acum vorbesc cu persoanele importante la fel de des ca atunci când puteam să ne vedem și facem video conferințe aproape zilnic. „Ieșim la cafea” tot așa sau poate chiar mai des decât o făceam înainte, pentru că mi-am dat seama că este foarte important ca toți oamenii la care țin să știe că sunt aici pentru ei chiar dacă nu mă pot atinge, să știe că mă pot suna de fiecare dată când au o problemă sau se simt cu moralul la pământ în casă și să știe că nimic nu se schimbă între noi indiferent de cât timp nu ne vedem.

Bine că nu am învățat prea târziu că distanțarea socială nu înseamnă și distanțare emoțională. 

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?