fbpx

Sunt Gay, iar soțul meu este Straight, și homofob. În România, mai sunt mii de oameni ca mine. 

 In Sănătate emoțională, YOU inspirat de ei

Povestea Anei Maria* face parte dintr-o serie documentară pe care o publicăm în iunie, Pride Month 2020, ce explorează în profunzime efectele agresive ale abuzului psihologic în familiile din România, cât și felul în care lipsa unui mediu stabil, sănătos și echilibrat de familie și social periclitează viitorul prea multor tineri, care nu pot alege pentru ei.

Drama persoanelor LGBTQIA care se căsătoresc sau trăiesc în relații cu persoane de sex opus, în pofida voinței lor, a nevoii de a exista conform identității lor și de a dezvolta familii armonioase pentru viața lor, din cauza religiei, legislației, discriminării agresive, cât și a imputării dreptului decizional în mediul în care cresc, este un punct nevralgic în România. Sunt fracturile identitare și perspectivele precare pentru o calitate sănătoasă a vieții, pe cont propriu, sau în cuplu, care agravează felul în care trăiești în România dacă ești queer.

Ana Maria* se numără printre tinerii care au apelat centrul YOU. A acceptat să vorbească deschis despre viața de familie toxică în care a crescut, în mediul rural, în România, și despre factorii decizionali externi care nu i-au permis să aibă o relație cu o femeie, așa cum și-a dorit.

Ana* s-a căsătorit la 18 ani cu un bărbat mult mai în vârstă, cu care are un copil, însă definiția ei de familie este cea în care poate construi o relație sănătoasă, în care își poate crește fiul, cu o altă femeie queer. Mai jos, am redat integral interviul cu ea, care atinge puncte fundamentale legate de societatea românească, abuz emoțional în familia adoptivă, biserică și religie, cât și perspective sănătoase asupra conceptului de familie.   

“M-am născut în Bacău. Am locuit o perioadă acolo, cu părinții mei, în oraș, și ulterior ne-am mutat în Târgu Neamț. După o vreme, mama a plecat din cauza neînțelegerilor cu tata și, efectiv, ne-a abandonat pe mine și pe sora mea. Am rămas în grija bunicilor din partea tatălui. Mama a decedat în 2010 și nu am avut ocazia să o cunosc vreodată. 

De la vârsta de șapte ani m-am mutat în casa unchilor mei din partea tatălui, care m-au luat în plasament. Nu aveau copii – doar pe mine. Mătușa mea a avut probleme grave de când m-a luat în grijă și până în prezent, cu alcoolul. Am trăit într-un mediu necorespunzător nevoilor de bază ale unui copil, lângă niște oameni extrem de toxici. Dar nu pot să îi învinuiesc prea tare pentru că nu și-au luat angajamentul în serios de a-mi oferi tot ce are nevoie un minor, sprijin moral, sprijin financiar pentru a studia pentru viitorul meu și tot ce mai are nevoie fiecare copil dependent de cei care se ocupă de creșterea lui, deoarece și ei la rândul lor nu au avut parte de oameni open mind care să îi învețe și să fie lângă ei.

Am crescut în mediul rural, unde oamenii trăiesc relativ diferit decât în orașele mari. Aici se judecă foarte mult, iar societatea, după cum bine știm, nu tolerează și nu impune decât așa zisă normalitate, pe care majoritatea oamenilor o desăvârșesc.

Ceea ce m-a determinat să mă căsătoresc la o vârstă fragedă (18 ani) – practic, cu bărbatul cu care am avut și prima relație, a fost comportamentul inadecvat al mătușii mele. M-am căsătorit fără să conștientizez faptul că nu asta îmi doresc. 

Am avut nevoie de 20 de ani să îmi dau singură seama cine sunt și să mă accept.

Știam că nu pot iubi o persoană de sex opus, că aș putea fi atrasă în felul acesta, dar din cauza familiei care nu m-a susținut, a religiei creștine care nu acceptă în niciun chip homosexualitatea și promovează canonul social și moral al familiei tradiționale, nu am avut de ales și am pornit pe un drum în care nu mă regăsesc. 

Am un soț în vârstă de 35 de ani și un copil de 3 ani, nu i-am povestit niciodată ceea ce simt deoarece și el, la fel ca majoritatea, nu consideră că e natural să fii gay –  susține așa zisa familie tradițională în care toți oamenii, vor nu vor, trebuie să se supună și să aleagă ceea ce impune societatea. 

Adevărata mea identitate nu mă lasă să mă adaptez în această căsnicie. Aș renunța la aceasta în defavoarea societății și religiei dar am un alt impediment, mediul în care am crescut, lângă o persoană alcoolică nu ar fi potrivit pentru copilul meu, așa că singura opțiune care îmi rămâne este să rămân unde sunt în prezent, deoarece sunt condiții bune pentru creșterea copilului meu.

Să te identifici ca Gay, ca parte din comunitatea LGBT, este o mare presiune din interiorul fiecăruia, cu care trebuie să ținem piept pentru a putea continua viața așa cum ne este dată.

În România nu există suport, nu este o țară prea tolerantă, dezvoltată, iar persoanele în cauză, cu o orientare diferită de cea așa zisă normală și anume să fii hetero doar așa te acceptă România altfel nu vorbi pentru că nu ai drepturi ca cetățean. 

Pentru majoritatea tinerilor și persoanelor în general, este o mare provocare să ai curajul să te afișezi, să povestești celorlalți de lângă tine, ceea ce conții în interior, ceea ce simți cu adevărat ca om. Și de regulă să nu te arăți așa cum ești de fapt să ții în tine sentimentele de iubire spre o persoană de același sex, și să îți fie teamă de reacțiile persoanelor cu care interacționezi, nu este în regulă absolut deloc. 

Orice boală pornește datorită gândurilor noastre, stresului în general, așa că, calitatea vieții unui individ care are o identitate sexuală diferită, nu poate avea o calitate prea bună a vieții, deoarece nu se manifestă așa cum este el de fapt și anume să fie acceptat, să iubească persoana destinată și să aibă drepturi ca fiecare persoană care trăiește în această țară.

Vine o perioadă în viață când dai de tine și nu mai vrei să fugi.

Să mă descopăr ca o persoană diferită în România este o stigmă foarte greu de purtat, nu ești ca toți ceilalți, și să îmi țin secretă orientarea toată viața mea, să joc în continuare un teatru că sunt bine cum sunt înseamnă să mă mint pe mine, pe cei de lângă mine și să port o povară după mine nu este în regulă!

Mereu îmi pun întrebări: 

De ce eu? De ce nu pot fi ca toți ceilalți? De ce am această deschidere ,,anormală”?

Nu puteam să accept nimic din interiorul meu, deoarece nu am avut susținerea necesară din nicio direcție. Dacă aveam pe cineva care să fie lângă mine în copilărie și să îmi spună Ana ești în regulă, liniștește nu este nimic rău în asta, nu mai ajungeam în această situație critică. Dacă în adolescență știam că sunt iubită de către cei de lângă care am crescut și care m-au pregătit oarecum pentru societate, probabil aș fi avut și eu curajul să fiu eu însămi și să nu mă mai ascund de nimeni.

Mi-aș dori să primesc din partea persoanelor dragi, a prietenilor înțelegere, acceptare să mă pot deschide și să fiu înțeleasă nu judecată pentru că nimeni nu are dreptul să arate cu degetul. Dar asta din păcate nu se va întâmpla. Nu este vina mea că m-am născut așa, aș fi vrut să fiu hetero, normală, ca toți ceilalți dar nu pot, așa a fost creația mea dinainte să vin pe lume.

Mi-aș dori să pot fii liberă să trăiesc așa cum sufletul îmi dictează. Nu este corect, e atât de scurtă viața asta, e minunat că suntem aici pe pământ și am venit să experimentăm atâtea lucruri. Am putea avea mai multe momente frumoase dar asta ține de noi de fiecare în parte să conștientizăm ca gândirea să fie corectă. Însă adevărul meu pe care îl trăiesc acum este o iluzie o minciună pe care o trăiesc pentru alții!

Ar trebui să credem în toleranță de orice fel (etnică, religioasă, sexuală). Cu toți avem aceleași drepturi și suntem egali, ar trebuii să ne respectăm, măcar într-o oarecare măsură, dorințele, aspirațiile și nevoiile. Nu ar trebui să ne transformăm în niște călăi și să îi judecăm pe ceilalți, pentru că cred în altceva decât în ce credem noi. 

În întreaga lume sunt mai multe religii spirituale. Creștinismul, Budismul, reprezentat de Buddha, Islamul reprezentat de Allah, Șintoismul sau Shinto care este religia Japoniei. Sunt foarte multe religii în întreaga lume, iar fiecare are dreptul să creadă în ceea ce dorește. Important este să învățăm să fim oameni, adică niște Dumnezei mai mici ca fiind cu adevărat, niște creatori, aici, pe pământ, și să atingem starea de iluminare cu bunătate, iubire și dăruire. 

Haideți să o luăm într-un alt mod, majoritatea cred în altceva decât în Creștinism și anume Hinduism, Budism,  Islamism și așa mai departe, după cum am mai spus. Sunt miliarde de oameni care cred în religiile și tradițiile lor diferite din întreaga lume. Deci peste jumătate de glob din populație vor arde în focurile Iadului. Adică noi Românii, suntem cei mai cu ,,moț” am nimerit cu noroc în singura religie a lui Dumnezeu și avem o șansă să ascultăm de ,,Cuvântul lui” ca să ajungem în Rai. Aici cam este ceva la mijloc. În țara noastră statul manipulează, oamenii fără informații prea multe, în numele lui Dumnezeu pentru interesele și lăcomiile lor. Nu zic că religia noastră nu este una bună, este pentru cei care nu au desprins o creștere prea corectă, și nu pot deosebi binele de rău. De ce noi aici aruncăm cu cărămida? De ce strigăm nu, trebuie să fii așa, fii normal. 

Care este normalitatea? Normalitatea este relativă, eu cred că există un Dumnezeu, dar cred că este alegerea fiecăruia în care Dumnezeu să creadă. Și nu, nu suntem noi în măsură să judecăm alegerile semenilor noștri, simțirile lor, dorințele, felul în care ei vor să își trăiască viața

Cred că fiecare este sau ar trebui să fie liber să își trăiască viața așa cum dorește, așa cum simte și să iubească pe cine dorește. Iar în ceea ce privește detrimentul relațiilor care nu se subscriu modelului considerat valid pentru familie, în Creștinism nu se poate modifica și accepta pentru că așa a fost scrisă, gândită de către cei din înaintea noastră ca orientarea diferită să nu fie acceptată deoarece nu se pot înmulții oamenii. Dar asta nu îi poate opri pe cei care sunt predestinați să fie împreună și să își ducă misiunea până la final, să își asculte semnalele venite dinspre Suflet.

Cred în reîncarnare, în Karmă, și că ce semeni aia culegi.

Să mai dau un exemplu care mie mi se pare plauzibil. După cum ne-am dat seama până acum, problema omului este că nu știe cine este cu adevărat. Omul crede că este acest corp, această minte. Crede că tot ce există este acest corp, care are o minte și cam asta e tot. Dar acest lucru nu adevărat. Omul este mai mult de atât și, pentru că nu știe asta, crede despre el că este o ființă limitată care nu are nici o putere. Putem spune în mod generic că noi suntem niște ființe formate din 3 părți: corp, minte și Suflet. 

Tu, ca om, nu ești nici corpul tău, nici mintea ta. Tu ești sufletul. Acest suflet locuiește în acest corp și are o minte, el a venit pe pământ pentru a evolua. Să fie mai ușor de înțeles, ești un Șofer care are o mașină și un volan. Tu nu ești nici mașina și nici volanul. Tu ești șoferul adică Sufletul care este alcătuit din minte și corp. Scopul tău este să folosești această mașinărie pentru a realiza cele mai frumoase călătorii pe pământ. Din păcate, majoritatea dintre noi suntem conduși de această mașinărie, în loc să o conducem noi. Cu alte cuvinte nu știm că suntem șoferi. Nu am venit pe această planetă pentru a fi ghidați de mintea și corpul nostru ci pentru a fi ghidați de Sufletul nostru. Așadar de fiecare dată când mintea și trupul nu ascultă de dorințele Sufletului apare nemulțumirea, suferința și golul interior.  

Religia și biserica au avut și încă au, teoretic, rolul de a ne lumina de a ne da răspunsuri, dar după cum mulți dintre voi intuiesc, lucrurile nu stau chiar așa.

Nu prea am discutat cu multe persoane despre aceste subiecte, deoarece îmi este teamă de reacțiile celor din jur, a societății. Am considerat că e mai bine să țin în mine, doar că depresia își cam face simțită prezența și îmi inundă liniștea sufletească. 

Perspectivele sunt foarte greu de schimbat, deoarece oamenii sunt egoiști, se gândesc doar la ei însăși și uită să accepte că și semenii de lângă ei așa cum au venit pe lume, merită să aibă o viață liniștită să fie înțeleși, pentru că au dreptul de a fi ei așa cum sunt și nu e nimic rău în a avea o relație în a iubi decent o persoană de același sex.

Cei ce conduc țara, dacă ar fi mai gânditori, și să promulge o lege în care să nu mai fie inacceptabil recunoașterea cuplurilor de același sex în fața legii, ar face un pas foarte important al acceptării și de către cei care le este greu să înțeleagă că fiecare persoană are dreptul la libera exprimare, fericire, la împlinire și la o viață tolerantă. 

Dacă oamenii și-ar schimba puțin unghiul din care privesc, mentalitatea, ar fi bine mult mai bine pentru toată lumea. Dar ei preferă să fie așa cum au fost învățați de mici, să facă cum le spune conștiința nedezvoltată, să rămână nepăsători și homofobi, lucru care este trist foarte trist.

Ce vină are un om, un copil care pur și simplu are alte dorințe?

Foarte mulți din comunitatea LGBT se luptă sau sa luptat cu ei însăși, să se integreze, să fie tolerați, să fie acceptați. Neacceptarea de sine provoacă depresii, provoacă durere. Pentru că societatea nu te acceptă nici tu nu te accepți și atunci încerci să te integrezi, încerci să te faci iubit, să te faci acceptat. Practic mergi împotriva convingerilor tale, simțirilor tale și atunci devii depresiv și devii un om nefericit toată viața. Să acceptăm că lui îi place de el, ei îi place de ea deoarece totul este în regulă este bine, nu este absolut nimic rău în asta.

 

Răspunsul este să ne acceptăm, sprijinim, iubim și să trăim în armonie unii cu ceilalți.

 

O viață de familie pe care eu consider ideală constă în a-ți asculta sufletul, și a-ți alege o persoană potrivită orientări și inimii tale. Cu care să clădești un cămin, un loc plin de iubire cu respect și dăruire persoanei de lângă tine. 

Iar cu timpul, după ce se pune pe picioare familia, să își asume rolul în dedicarea creșterii propriilor copii sau adoptarea unor suflețele din centre de plasament deoarece familia nu trebuie să fie neapărat de sânge ci poate fi și de suflet, important este să fim oamenii buni și iubitori. 

Așa cum alții și-au dedicat timpul pentru creșterea noastră și noi la rândul nostru trebuie să avem ca prioritate în viață creșterea cu iubire și formare a unui copil, asta este cea mai esențială realizare întro familie. 

Cel ce dorește să întemeieze o familie trebuie să se gândească foarte bine înainte deoarece nimic nu rămâne neplătit în viață dacă îți bați joc de cineva, mai devreme sau mai târziu, personal, cred că Karma se va întoarce înspre tine așa cum ai chemat-o. 

Să întemeiezi o familie este sau ar trebui să fie o mare prioritate și responsabilitate pentru întreaga viață. Odată formată familia, indiferent că este hetero sau homo, trebuie luptat și dedicat în totalitate ei, pentru că este cea mai importantă și de bază formă socială.”

 

*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea autoarei eseului. 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?