fbpx

De ce este importantă educația financiară încă din adolescență și de unde poți începe?

 In Scoala in lume, YOU si societatea, YOU si vocatia pasiunea deci cariera

Școala, deși ne formează într-o oarecare măsură cultura generală, nu ne pregătește 100% pentru viitorul de adult care ne așteaptă. Există multe materii inutile, dar sunt și mai multe care lipsesc, iar una dintre acestea este educația financiară. 

Banii reprezintă un aspect obligatoriu în viețile noastre. Este oricui de ajutor să învețe măcar lucrurile de bază despre ce înseamnă să fii salariat sau antreprenor în România și cum să își gestioneze banii corect.

Taxe, impozite, investiții, economii, rate, credite, bănci și ce fac ele, ce înseamnă salariu net/brut, cum să negociezi, cum să îți evaluezi salariu în funcție de munca pe care o depui, cum să reușești să îți iei o mașină sau locuință pe viitor, care sunt opțiunile tale și cum să fii cel mai bine pregătit pentru a reuși să ai o viață bună. 

Poți învăța cum să câștigi bani, în ce să investești, cum poți omite pierderile mari și eșecurile, cât și cele mai bune moduri de a-ți administra banii strânși. Mai mult decât atât, fiecare are un impact în economia orașului său, țării sale, cât și în cea mondială. Așa că, în ultimul timp educația financiară a devenit necesară pentru fiecare individ în parte, dar și pentru lumea în care trăim. 

Pot recunoaște că niciodată nu m-am documentat pe această temă. Nu am citit, nu am văzut documentare, nu am participat la cursuri, nu am făcut nimic, spre rușinea mea. Deși am informații vagi în ceea ce privește acest subiect, m-am adaptat așa cum am putut de-a lungul timpului și am învățat mai mult practicând cum să mă descurc, dar nu am informațiile necesare pentru a evolua sau a face mai mult decât fac acum, ca mulți alți români, din nefericire. 

În schimb, fratele meu, care are 16 ani, mereu a fost destul de interesat de toate laturile educației (mai mult de alea care nu se predau în școli), dezvoltându-și în permanență cultura generală, așa că a decis acum ceva timp să se documenteze mai bine și în legătură cu acest subiect. Citește cărți, se uite la o tonă de videoclipuri pe acest subiect și este destul de implicat în a-și dezvolta cunoștințele, măcar cele de bază, și în această arie. 

Astfel, am decis să îi pun câteva întrebări, despre percepția lui, ca adolescent în România, despre educația financiară și de unde ar putea începe și alți tineri să se informeze: 

Care sunt din perspectiva ta beneficiile educației financiare?

Consider că cel mai important lucru care te poate învăța este cum să trăiești, pentru că fie că ne place sau nu, suntem înconjurați de bani și sunt, de asemenea, foarte mulți care nu au știut cum să își gestioneze ceea ce au și au trecut cu ochii închiși pe lângă multe oportunități. Probabil dacă aveau o minimă educație în ceea ce privește acest subiect, viețile lor erau pe un alt drum în acest moment. 

Care este lucrul cel mai folositor pe care crezi că ți-l poate transmite educația financiară?

Mentalitatea. Consider că videoclipurile, cărțile, cursurile, programele etc. pe această temă se bazează foarte mult pe felul omului de a gândi și de a vedea lumea. 

De la ce vârstă crezi că este cel mai potrivit să te apuci de documentarea în acest domeniu?

Odată ce intri la liceu ți s-a dezvoltat destul de mult gândirea, pentru a începe să înveți ceva nou și de folos. Niciodată nu cred că e prea târziu, dar este și mai bine dacă pornești în viață cu niște cunoștințe în domeniu. 

S-au mai apucat și alți prieteni de-ai tăi de învățat educație financiară?

Din câte știu eu nu, dar cu siguranță o să le spun despre ce citesc, atunci când termin.

Vorbiți între voi despre astfel de subiecte când vă vedeți?

Destul de rar, dar uneori se mai aduce în discuție.

Care a fost momentul în care ți-ai dat seama de importanța educației financiare?

Pe parcurs mi-am dat seama. Tata mi-a atras atenția pe tema acestui subiect de câteva ori și mi-a spus de beneficiile unor astfel de cunoștințe. În plus, s-a tot vorbit în ultimul timp de problema programei din școli și de lipsa anumitor materii vitale, așa că am spus că este un subiect interesant, de foarte mare folos, care merită studiat, chiar dacă trebuie să o fac pe cont propriu. 

Te gândești la o carieră în lumea antreprenoriatului?

Nu neapărat, dar mi se pare foarte important să știi anumite lucruri de bază despre acest domeniu, ocupând o parte majoră din viața de zi de zi a oricui, să îți formezi o mentalitate deschisă spre oportunități, succes și prosperitate. Nu știi niciodată peste ce dai în viață și mereu este bine să fii pregătit. 

Crezi că adolescenții și tineri de astăzi se pot documenta/ învăța singuri educație financiară sau ți se pare fundamental să fie predată în școli? 

Consider că este fundamental să fie predată în școli, chiar și dacă asta înseamnă să vină o dată pe săptămână un mentor, dar nu pentru că nu pot învăța singuri, ci pentru că ar trebui să atragă atenția tuturor că este ceva important pentru viitorul lor. Se poate la fel de bine și pe cont propriu, dacă au ambiția și motivația necesară să găsească cărți, cursuri online sau nu, documentare, youtuberi care vorbesc despre asta ș.a. Informații există, trebuie doar să vrei. Singura mea reticență în legătură cu școala este că multe materii care la bază sunt frumoase ajung să fie urâte în școală din cauza factorilor externi (profesori, oboseală etc) și asta se poate întâmpla și cu educația financiară care este un subiect prea interesant și important, pentru a ajunge un chin pentru elevi. 

Consideri că România ar arăta diferit astăzi dacă toată lumea ar fi avut parte de educația necesară în acest domeniu?

Cel mai probabil. România este o țară unde oamenilor le este frică de bănci, de rate, de bani în general și asta din simplul fapt că nu știu să-i gestioneze. Mulți dau vina pe bani, din cauza greșelilor lor, care ar fi putut fi evitate cu informația necesară. Nu ar mai fi fost atâtea afaceri în faliment, oameni care pierd tot ce au, persoane îngropate în datorii sau care nu știu cum să-și administreze veniturile. Educația este importantă în toate domeniile, iar România duce lipsă de ea în general, din păcate. 

Care sunt sursele din care înveți educație financiară?

Cărți, YouTube, documentare, am mai auzit și de niște programe de la BCR pe tema asta, dar încă nu m-am interesat prea bine.

Iată niște exemple:

„Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki 

„De la idee la bani” de Napoleon Hill 

„Analiza financiară pe înțelesul tuturor” de Cosmin Baiu (sunt 2 volume cred)

„Ce este educația financiară… de fapt?” de Robert T. Kiyosaki

„Școala de bani” – programul BCR (curs online, mai vin și în școli, licee și universități, expoziție – școala de bani pe roți pentru copii 7-14 ani. Au mai multe evenimente)

„Cristian Onețiu” – YouTube/instagram 

„We love books” – YouTube 

„Zaiafed” – YouTube (are niște clipuri folositoare și pe tema asta, dar e specializat pe educație în general) 

„Education pill Ro” – YouTube (au câteva videoclipuri, vreo 3 pe domeniul ăsta)

„Recorder” – YouTube (eu am văzut „Românii și educația financiară”)

Sunt mai multe, dar nu le-am salvat eu pe toate la care m-am uitat. Oricum, dacă te uiți la unu’ îți recomandă YouTubu’ mai multe pe același subiect. 

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?