fbpx

Șapte întrebări care te pot ajuta să ai o conversație semnificativă cu oricine

 In YOU cu tine, YOU si societatea

De foarte multe ori ne aflăm în situația în care suntem obligați prin diferite conjuncturi sociale să purtăm conversații cu persoane pe care nu le cunoaștem prea bine sau chiar deloc, așa că în majoritatea timpului avem discuții simple și superficiale care încep de obicei cu „Ce faci?” sau altfel de întrebări nesemnificative. 

În situația mondială actuală unul dintre cele mai la îndemână și populare subiecte este Coronavirus.

Deși mulți ne dorim să scăpăm câteva ore de toate aceste informații cu care suntem bombardați atât în mediul online cât și la TV, radio sau offline în general, ne trezim vorbind tot despre asta atunci când ne vedem cu cineva. Este complet normal, dar am putea să purtăm această conversație, abordând-o într-un mod complet diferit. De exemplu, în loc să discutăm despre politică, deciziile luate la nivel înalt, numere de îmbolnăviri sau de decese, situația altor țări sau alte lucruri pe care oricum le auzim constant, am putea să întrebăm persoana de lângă noi cum reușește să se adapteze noii normalități, dacă a realizat ce și-a propus, dacă este bine psihic și dacă trece cu bine peste toate schimbările, ce a reușit să învețe nou sau la ce s-a perfecționat. Există o multitudine de posibilități de a duce conversația într-o zonă atât confortabilă, cât și sănătoasă, dacă știi cum să abordezi situația. 

Sunt multe modalități normale în care putem deschide un dialog cu cineva necunoscut sau mai puțin cunoscut,  dar e necesar să depui un pic efort, să fii empatic și curios, pentru a transmite interesul tău și partenerului tău de discuție, făcându-l astfel să se deschidă către tine. 

Avem tendința, din păcate, să ne înclinăm spre lucrurile negative care ni s-au întâmplat, în loc de cele pozitive, plângându-ne celor pe care nu i-am mai văzut de mult de greutățile prin care am trecut în ultima perioadă, în loc să ne focusăm pe partea pozitivă. 

Mă pot gândi, de exemplu, la câteva întrebări care pot „deschide” calea unei discuții adevărate. Unele dintre acestea pot declanșa povești sau conversații autentice și vă pot ajuta să vă simțiți mai profund conectați cu persoanele cu care vorbiți sau cu cineva pe care nu  l-ați mai văzut de ceva vreme, punând, în același timp, accentul pe pozitivitatea din viața voastră.

  1. La ce proiecte ai lucrat (ai lucrat) în ultimul timp?/ Ce pasiuni ai descoperit în ultimul timp?/ Ce se mai întâmplă la școală, cum te adaptezi? – acestea sunt întrebări foarte folositoare, în locul clasicului „ce faci?”.
  2. Care sunt lucrurile (persoanele) care te fac cel mai fericit în perioada asta a vieții tale?
  3. Ce cărți/ filme/ show-uri online/ podcasturi ți-au atras atenția în ultimul timp?
  4. Ce îți dorești să realizezi în viitor, ce planuri ai pentru anul acesta sau unde ai vrea să ajungi?
  5. Tu ce faci atunci când ești stresat, pentru a ameliora această stare?
  6. Ce activități îți place să faci în timpul liber? 
  7. Ce te face cel mai fericit/ă fericit în situația actuală, când totul pare dat peste cap?

Aceste șapte întrebări pot fi cheia către o discuție profundă, optimistă, reală și autentică cu orice persoană din viața ta, pentru că conduc conversația către mai multe curiozități, cât și către soluții pe care le-ar putea împărtăși unul cu celălalt. 

 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?