fbpx

Nu trebuie să fii „mafiot” ca să fii bărbat

 In Sănătate emoțională, YOU și prin ce trec alții

Masculinitatea toxică este peste tot și din păcate este cu mult mai puțin luată în serios decât oricare altă problemă care se adresează persoanelor de sex feminin. 

Trebuie să fim conștienți de faptul că lumea uită de sentimentelor băieților și a bărbaților, mai ales în momentul în care cauzele care au în prim plan femeile sunt pe buzele tuturor și foarte mediatizate în ultimul timp. 

Este un lucru extrem de bun că în ultima vreme oamenii au început să ia atitudine în diferite probleme cu care se confruntă lumea, precum rasismul, misoginismul, corupția, nepregătirea suficientă pentru anumite job-uri, justiția incorectă etc, dar încă un lucru despre care ar trebui să auzim mai des este masculinitatea toxică, pentru că, din câte se observă, nu mulți fac ceva în privința asta. Nu mulți vorbesc despre sentimentele și problemele pe care bărbații din jurul nostru le au, cu atât mai puțini ei însuși, fiind presați de standardele sociale de a nu părea „slabi” în fața nimănui. 

Și bărbații se confruntă cu sentimentele cu care ne confruntăm toți, și ei poate suferă de low self esteem, de insecurități, de probleme care au la baza mental health-ul, de anxietate și de multe alte probleme care de obicei sunt îndreptate sau discutate despre femei. 

A-ți suprima sentimentele sau a încerca să menții o aparență sunt două dintre lucrurile la care sunt supușii băieții în decursul dezvoltării lor spre maturitate, fiindu-le de multe ori sugerat, direct sau indirect, ce ar trebui să facă pentru a devenii un „bărbat adevărat” și deși ai crede că în 2020 oamenii ar mai renunța la aceste mesaje toxice, nu este chiar așa. 

Un exemplu destul de clar pe care îl am acum în minte este chiar arhidiscutata Dana Budeanu, care, fie că în „glumă” sau nu, pune accentul pe modurile în care ar trebui să se comporte un bărbat pentru a fi unul „adevărat”. Deși mulți consideră acest discurs al ei ca fiind unul amuzant sau îl tratează ca pe un pamflet, copii/adolescenții/tinerii care se uită și ascultă toate aberațiile spuse de aceasta, ajung să îi urmeze „sfaturile” despre cum să devii un așa zis mafiot. 

Astfel, în continuare ne confruntăm cu idei și oameni care fac presiuni și împing la comportamente considerate specifice unui adevărat „macho”. 

Băieții ar trebui să fie cum vor ei să fie, să își urmeze propriile idealuri și să-și formeze propriile standarde, fără a fi supuși la standardele acelea bine definite de societate care te învață cum să ar trebui să fii, pentru a avea succes în dragoste sau în viața profesională. 

Ar trebui să punem mai mare preț pe sentimentele și pe sănătatea mintală a băieților din viața noastră, să îi încurajăm să fie cum vor ei și să devină ce vor ei, atâta timp cât sunt oameni buni, cât nu fac rău nimănui și cât tratează persoanele din viața lor cu respect și înțelegere, ar trebui să fim lângă ei și să îi susținem în a-și trăi viața cum vor, fără să punem presiune pe ei.  

În plus, cea mai mare problemă care ar putea fi creată de aceste definiții eronate ale masculinității, este chiar rușinea sau teama unui bărbat de a cere ajutor atunci când are nevoie. Dacă aceștia cresc cu ideea că ei ar trebui să fie mereu puternici, atât psihic cât și fizic, mereu cei pe care trebuie să se bazeze ceilalți, mereu cei stabili din toate punctele de vedere, atunci este posibil ca în momentele grele să se închidă în ei sau chiar să nu reușească să le depășească. 

Trebuie să fie clar pentru toată lumea că toții băieții au sentimente, toți au nevoie de ajutor, de iubire și de înțelegere. Nimeni nu este super erou și nici nu ar trebui, pentru că toți suntem oamenii și toți avem problemele noastre. 

Normalitatea ar trebui promovată, nu ideea aceasta fictivă care transmite modul în care consideră societatea că ar trebui să ne comportăm. 

Standardele toxice pe care suntem împinși să le atingem sunt cele care ne fac cel mai rău și motivele pentru care anumiți oameni nu reușesc să fie bine cu ei înșiși, nu reușesc să își trăiască viața mult dorită, nu reușesc să treacă peste anumite probleme și în anumite cazuri nu reușesc nici măcar să supraviețuiască. 

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?