fbpx

Motivează-te și nu-i mai lăsa pe alții sa ia ce îți aparține

 In Ficțiune

Zilele de pandemie mi-au dat prilejul să meditez la toate situațiile rele prin care am trecut în ultimul timp.

Nu e vorba despre faptul că îmi umplu mintea cu gânduri negative. Chiar din contră. Caut originea problemelor și încerc să le distrug de la rădăcină. Acum am timp să renunț la amintirile dureroase, lăsându-le să dispară, dar nu înainte să îmi stabilesc o morală din tot ce mi s-a întâmplat.

DA, există o morală în orice poveste, chiar și în cele cu final mai puțin fericit. Ei bine, deși povestea mea e departe de final, trebuie să marchez sfârșitul ultimului capitol în care i-am mai lăsat pe ceilalți să creadă că au câștigat.

Acest ultim capitol se deschide cu imaginea vieții mele perfecte: trăiam fericită într-un castel de la periferia împărăției, mergeam săptămânal la întâlniri cu alte prințese sau prinți, luăm notele cele mai mari la școală prințeselor și totul se derula că într-un basm. Până a venit vrăjitoarea cea imorală și a distrus imaginea, punând o vrajă pe reputația mea. Vrajă era realizată din minciuni și răutate, dar totuși toată împărăția a căzut sub influența acesteia.

Sufletul locuitorilor a fost spurcat de vrăjitoarea cea rea și farmecele ei cu magie întunecată. Astfel, dintr-o prințesă cu o viață perfectă, am ajuns una renegată. Mi-am păstrat locul din împărăție, însă nu a fost îndeajuns. Eram singură și nu mai știam care era locul meu în lume. Am renunțat la viață mea socială și m-am retras în mică mea cochilie. Vrăjitoarea îmi urmărea deciziile și mișcările din conacul ei bântuit și acum ea era cea fericită. Credea că m-a învins, că a câștigat războiul. Dar azi, o da, chiar azi, noua mea decizie e să îi arăt că deși a câștigat o bătălie, războiul încă nu s-a terminat. Azi, cu bunătatea din sufletul meu o să pornesc defensivă și o să-i demonstrez că nu mă mai dau bătută. Renunț să mă mai ascund. Voi ieși din castelul meu și vor vedea cu toții cine sunt. Le voi salvă sufletele vrăjite.

Am încercat să redau povestea mea în termeni cât mai simpli. Fără victimizare. Nu am nevoie de milă. Dacă aș îndrăzni să povestesc toate detaliile din întâmplare, aș stârni milă și compasiune. Eu însă devin tot mai puternică și prefer că milă să fie direcționată către cei care chiar au nevoie de ea.

Rezumatul e simplu: o persoană rea m-a făcut să renunț la tot ce îmi plăcea, împrăștiind neadevăruri despre mine.

Mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru că am lăsat-o să aibă atât de multă influență asupra mea. Am lăsat-o să îmi distrugă viața și m-am izolat. I-am făcut jocul, dar fapta e consumată. Oricât mă gândesc la asta, nu găsesc rădăcină problemei.

Ce am făcut că să ajung atât de detestată?

Răspunsul a venit când nici nu mă așteptăm: am fost eu însumi.

Pe oameni îi deranjează atunci când observă alți oameni care au succes fără să apeleze la mijloace ilegale.

După ce vom ieși din pandemie, voi lua atitudine. Mă voi lupta să le demonstrez tuturor, dar mai ales mie, că locul meu nu e unde mi-l arată ei, ci unde îmi doresc eu. Iar eu îmi doresc locul din vârful piramidei ierarhice.

Și de data asta, fiți siguri că voi luă ceea ce îmi aparține, indiferent de câte “vrăji” care să mă împiedice vor exista.

Recommended Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?