fbpx

Sabina Lisievici, un „altfel” de copil, iar acum o actriță de succes

 In YOU inspirat de ei, YOU și prin ce trec alții, YOU si vocatia pasiunea deci cariera

Sabina Alexandra Lisievici, născută în anul 1990 în Ploiești, este actriță, designer și poet. Până la vârsta de 30 ani, aceasta are un CV impresionant. A scris prima sa carte la vârsta de 12 ani sub egida Uniunii Scriitorilor. La vârsta de 14 ani a primit marele trofeu Nichita Stănescu pentru întreaga carieră. În 2019 a urmat o carte de poezii, “Arde-mă în versuri”, semnată tot de Sabina Lisievici. 

În anul 2019 a plecat în America unde a urmat cursurile școlii de actorie a lui Bobbie Chance&Larry Chance, pe care au terminat-o și Brad Pitt, Jennifer Aniston, Drew Barrymore. A jucat în 3 filme de succes, printre care “Back 2 Back”, alături de Florin Piersic Jr, Paul Diaconescu, Howard Dell, Stanislav Ianevsky și mulți alții. A făcut parte din distribuția serialului românesc “Iubiri secrete”, alături de Eugenia Șerban, Mircea Dumbăreanu. Tot în America, Sabina Lisievici a jucat în “I am not for sale”– film de lungmetraj și cinema. În plus, a jucat și în “Wild sunflower”, un film de scurtmetraj produs de ea și regizat de către regizorul nominalizat la Oscar, Jonathan Heap, în care a avut rol principal. 

A revenit în țară, unde a scris un scenariu pentru o piesă de teatru, inspirat din viața ei, spectacolul “Dragoste pe coji de mandarine”, urmând a avea premiera anul acesta. 

De asemenea, Sabina Lisievici este și designer, creând propria colecție de genți care se bucură de succes. 

Sabina Lisievici

Datorită unei asemenea povești, a trebui să vorbim cu Sabina Lisievici și să îi punem câteva întrebări despre drumul său și despre experiențele pe care le-a avut.

Cum au fost anii adolescenței pentru tine?

Anii adolescenței pentru mine au fost suficient de rebeli. Am îmbrățișat viața destul de prematur, mi-am dorit să fiu mare cât mai repede, să fac ceea ce vreau și ceea ce îmi poftea inima. Nu într-un sens rău, însă. Pe la 12 ani vindeam puii pisicii mele maidaneze în piață, găsindu-le tot felul de atribute speciale, dude din pomul din faţa blocului, flori culese de pe lizieră. Am aspirat de mică la o independență de statut și, în special, financiară.

Ce ai învățat din perioada aceea?

Ce înseamnă de fapt să te descurci de unul singur și cum unele decizii luate în adolescență îți pot afecta tot restul vieții dacă nu eșți atent.

Cum a pornit viața ta de artist? Cum ți-au venit toate ideile pentru proiectele tale?

Viață mea de artist a debutat la frageda vârstă de 8 ani când, la moartea bunicului meu, dintr-o suferință enormă pe care nu mai știam să o gestionez, m-am apucat de scris poezii. Câțiva ani mai târziu, la 12 ani, aflându-mă în tabăra câștigată de mine la un concurs de literatură, am creat din versurile colegilor și ale mele prima mea piesă de teatru. Am jucat-o în tabără, iar apoi a venit chiar și televiziunea să ne filmeze performând și de acolo s-a instalat microbul actoriei. Mulți, mulți ani mai târziu, iată-mă aici. Tot poetă, tot actriță.

De obicei copiii de 12 ani au cu totul alte preocupări, dar tu, totuși, ai scris o carte. Cum ai reușit să ai o asemenea realizare la o vârstă atât de fragedă? Dacă ai putea să ne spui un pic despre tot procesul.

Observ că s-au întâmplat multe pentru mine în jurul acelei vârste. Cartea a venit natural, nu știu ce făceau alți copii, cumva ca și acum eram destul de retrasă în lumea mea și nu prea eram eu copil de turmă. Am avut dintotdeauna o lume a mea interioară mult mai bogată decât exteriorul.

Procesul prin care am scris prima carte? Pas cu pas, poezie cu poezie, mers la cenaclu, am adunat poeziile mai răsărite într-un caiet publicat cu ajutorul Uniunii Scriitorilor

La 14 ani ai primit un premiu minunat pentru întreaga ta carieră, trofeul Nichita Stănescu. Cum te-ai simțit în momentul în care ai auzit „Sabina Lisievici”, dat fiind faptul că erai doar un copil? Înțelegeai exact ce ți se întâmplă?

La 14 ani înțelegi exact ce ți se întâmplă, vrei sau nu vrei. Iar eu am fost un copil destul de matur. Am mers pe scenă, i-am mulțumit mamei, le-am spus că eu nu îl înțeleg pe Nichita și că citesc mult mai mult Blaga sau Bacovia și poezie străină. Mama a lăcrimat în sală,  iar eu am fost atât de fericită că am putut să o fac să fie mândră de mine. Nu am fost un copil care excela la școală în materii ce țineau de real sau de impunere de învățat dogme întregi. Cum spuneam, am fost destul de rebelă și, pe baza unui ADHD de toată frumusețea, hiperfocusul meu se ducea strict în artă, așa că momentele în care puteam să o fac pe mama să se simtă mândră erau strict acele momente când luam dosare întregi de diplome și trofee pentru scriere. Premiile de excelență în actorie au venit mult mai târziu, dar cred că mama încă se bucură pentru ele. Recunosc, nu am fost silită de mama ( o tot precizez pe dânsa pentru că m-a crescut singură) să îmi arăt carnetul și nici nu am fost bătută pentru note mici sau mari.

Ai avut susținere morală și financiară?

Nu cred. Morală, poate, dar în modul în care mama înțelegea acest mod de susținere, un fel de armată, puține manifestări de dragoste, dar o dragoste mare resimțită. Financiară, în nici un caz, pentru că în acea perioadă mama investea enorm de multă energie și bani pentru a o ține cât mai mult în viață pe bunica mea.

Că tot e un site pentru adolescenţi, morala poveștii e așa: nu aștepta de la părinți să îți dea, ci fă-ți singur.

Nu cred că există vreo persoană care, atunci când se hotărăște să facă un copil se gândește că își face un credit enorm pe viață. Datoria părintelui nu e să îți dea ție, ci să te îndrume și să îți împrumute din cunoștințele sale.

Au fost persoane care te-au tras în jos sau care au încercat să te demoralizeze în drumul tău spre succes? Și dacă da, cum ai reacționat la acest bullying?

Ehe, normal.  Şi în cazul meu și mai mult, pentru că am fost un copil destul de sensibil și fragil. Până la un punct. La un moment dat înveți să îți aperi interesele și să înțelegi că bullyingul vine din frustrare.

Cum ai luat decizia de a pleca în America și de a urma cursurile prestigioasei școlii de actorie a lui Bobbie Chance&Larry Chance? Care este diferența dintre „școala”, în general, de acolo și cea din țară? Pe care o preferi?

Le prefer pe amândouă.

Actoria are suflet, indiferent în ce formă o așezi.

Cum a fost viața de acolo? Ți-a fost greu să fii departe de familie și de tot ce aveai aici?

Dacă aș fi avut familia și prietenii aproape, cred că aș fi fost mult mai mulțumită sufletește. În schimb, am avut muzica, o agendă și-un pix, așa că arta nu are graniţe. Ba chiar din trăirile pe care le simțeam am reușit să sintezizez un nou volum de poezii ce a fost publicat în anul 2019, “Arde-mă în versuri”.

Ai jucat în câteva filme importante. De unde ai început căutările pentru castinguri? Cum ți s-au părut aceste experiențe?

Eu nu am început căutările pentru castinguri. Am avut și am acolo un agent și un manager care se ocupau de asta.

Consideri că este important să ai cunoștinţe în domeniu care te pot introduce în lumea aceasta?

Absolut. Consider că face parte din bază. Atât în SUA, cât și în România.

Ai produs și jucat în filmul de scurtmetraj “Wild sunflower”. De unde a venit inspirația și dorința de a avea un film al tău? Ți-a fost greu să îl pui pe picioare?

Inspirația pentru Wild Sunflower a venit cumva instant, fiind o poveste ce era de mult în mine. Nu mi-a fost greu deloc să îl pun pe picioare. Într-o săptămână era gata.

Ai avut câteva colaborări cu oameni importanți și influenți din lumea filmului, precum regizorul Oscar Jonathan Heap. Cum ai reușit să începi aceste colaborări și cum ai descrie experiențele de a lucra cu aceștia?

Nu îmi place foarte tare să pun etichete pe experiențe. Cred că fiecare colaborare a fost unică și fructoasă.

După ce ai revenit în țară, ai scris un scenariu pentru o piesă de teatru, inspirat din viața ta. Vorbesc despre spectacolul “Dragoste pe coji de mandarine”, care va avea premiera anul acesta. Cum a început acest drum? Ne poți povesti un pic?

Da, într-adevăr, am scris împreună cu o colegă actriță o piesă inspirată din viața amândurora. O piesă intensă, captivantă, compulsivă, pătrunzătoare. La fel ca și celelate creații artistice ale mele. Pur și simplu unele cer să se nască și nu mai poți trăi până nu le creezi o viață proprie. „Dragoste pe coji de mandarine” co-scrisă alături de Elena Manu, trebuia pur și simplu să ia viață și să fie văzută de un public cât mai larg. Avem planuri mari cu acest spectacol, abia așteptăm să îl vedeți și să ne spuneți dacă și voi ați trăit sau ați simțit asemnea lucruri vreodată.

“Dragoste pe coji de mandarine” este un întreg amalgam de trăiri pline de pasiune, artă, versatilitate și, mai ales, despre mecanismele creierului de a gestiona anumite emoții.

Cum îți spuneam și la începutul interviului, lumea interioară e cea mai bogată și nici nu ai nevoie de vreun mijloc de transport să o explorezi. Totul se întâmplă la nivel instant. Închizi ochii și ești acolo.

A fost dificil să pui în practică toate ideile pe care le-ai avut de-a lungul timpului?

Unele au nevoie de sisteme întregi și mulți alți oameni să poată fi puse în practică. Ceea ce ține strict de mine am realizat destul de ușor, pentru că rămân focusată pe ceea ce iubesc.

Care sunt planurile pentru viitor?

Planurile mele pentru viitor ar fi, în primul rând, să iubesc și să fiu iubită. Să continui să creez, să joc cât mai mult și să nu mă opresc vreodată din a fi creatorul meu pentru cea mai frumoasă experiență pe pământ.

Idealistă? Nicidecium! Realistă!

Ce sfaturi le-ai da adolescenților de astăzi pentru a ajunge unde își doresc din punct de vedere profesional?

Hiperfocusare pe planul realist de a-şi pune în practică visul. Pentru că orice vis fără un plan concret rămâne doar un vis nerealizat.

 

Suntem nerăbdători să vedem “Dragoste pe coji de mandarine”, semnat chiar de Sabina Lisievici! Cu siguranță va avea un mare succes.

Recommended Posts
John GreenMaggie Chițoran
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?