fbpx

The Winners, o nouă trupă pop, se lansează în România

 In YOU si vocatia pasiunea deci cariera

Se lansează o nouă trupă pop formată din 4 tineri, care iubesc muzica și visează să ajungă pe marile scene ale lumii. Membrii trupei The Winners sunt: Anca  (17 ani), Mario (16 ani), Ștefania (16 ani) și Alex (16 ani). Cei 4 membri ai trupei participă la ateliere intensive de muzică care îi ajută să se dezvolte și să își înceapă cariera muzicală. Trupa este o producție Romeo și Julieta by Romeo Dediu (chitarist Holograf).

 

„Îmi place entuziasmul lor și mă regăsesc pe mine acum mulți ani. Sunt încântat să pot lucra cu ei și să îi văd cum cresc pe zi ce trece și învață tot mai repede. Îmi doresc să ajungă tot mai sus în lumea muzicală, iar eu îi voi sprijini și îi voi învăța cât pot de mult pentru ca ei să își atingă visul”, a declarat Romeo Dediu, chitarist Holograf.

 

Pe lângă muzică, cei 4 tineri au constant ateliere intensive de actorie, dans, pentru ca aceștia să fie pregătiți pentru o carieră în lumea muzicii.

Parte a proiectului The Winners este și Victory of Art, școala de actorie creată de profesorul Julieta Georoiu.

 

La Victory of Art ne place să descoperim și să construim talente. Muzica, dansul și actoria reprezintă elemente importante în dezvoltarea oricărui muzician de succes. Proiectul The Winners ne bucură și ne determină să construim în continuare voci care vor încânta sufletele oamenilor”, spune Julieta Georoiu.

 

The Winners a scos primul videoclip al piesei „Vieți Schimbate”, în care aceștia cântă despre reușitele din spatele unei perioade mai dificile. Nimic nu îi oprește să devină ceea ce ei își propun. Trupa va avea încă două clipuri pe care sunt încântați să le arate lumii.

 

Proiectul este sprijinit de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: Asociația Ferentari, Trupa PLAYHOOD, Asociația Holograf și Victory of Art.

 

Recent Posts
×

Hello!

Click one of our representatives below to chat on WhatsApp or send us an email to hello@you.com.ro

× Cum va putem ajuta ?