fbpx

10 skilluri de viață care nu au legătură cu școala și pe care le poți deprinde în adolescență 

 In Sănătate emoțională

Sigur, școala poate fi foarte utilă în anumite cazuri și domenii, dar există lucruri pe care nu le poți deprinde la o oră oarecare din programa academică. 

Sunt multe skill-uri pe care le descoperi și le cultivi de-a lungul vieții, mai ales în adolescență, care nu au nicio legătură cu materiile predate în școală, ci mai mult cu oamenii pe care îi ai lângă tine și care te pot iniția în anumite arii care poate sunt interesante pentru tine.

Însă, din punctul meu de vedere cea mai potrivită persoană care te poate ajuta să îți dezvolți și să experimentezi tot ce îți dorești în viață, ești chiar tu. 

Din experiența mea, sunt foarte multe activități pe care câteodată din necesitate, alteori din plăcere, înveți să le faci și te bucuri de ele în fiecare zi. 

Cred cu tărie că aceste lucruri despre care vorbesc sunt vitale și mai importante pentru viitorul tău, decât multe alte chestii pe care le înveți în cadrul unităților de învățământ, mai ales dacă ele fac parte din sfera inteligenței emoționale, a sănătății, a skill-urilor basic pe care este bine să le aibă cam oricine și a propriei tale fericiri. 

Am adunat 10 aptitudini pe care le poți dobândi încă din adolescență:

  1. Mersul pe bicicletă – deși poate părea banal, cunosc oameni care nu știu să meargă pe bicicletă, ceea ce îi împiedică uneori să se bucure de anumite activități sau să petreacă timp cu prietenii/familia. 
  2. Un sport pe care să-l faci de plăcere, care să îți mai ia mintea de la problemele de zi cu zi, care este bun și pentru sănătatea ta și care poate fi distractiv de jucat în echipă (baschet, volei, fotbal, tenis, cățărări, etc). În plus, înotul este unul dintre sporturile de bază, care ar trebui să îi fie oricui familiar cât de cât, pentru că nu numai că atunci când mergi la mare/piscină te poți bucura alături de ceilalți, dar este și necesar pentru siguranța ta ca atunci când ești în apă să te poți baza pe tine. 
  3. Cursuri de prim ajutor – chiar dacă nu sunt foarte frecventate, nu știi niciodată când îți vor trebui, iar unul dintre cele mai bune lucruri pe care poți să le faci este să acorzi primul ajutor unei persoane care are nevoie de el.
  4. Alimentația sănătoasă – nu sunt un expert în ceea ce privește acest domeniu, pentru că nici eu nu mă abțin foarte des de la mâncarea bună la gust, dar pot spune că este foarte important să învățăm cum să ne menținem sănătoși, iar asta se întâmplă dacă pornim din interior spre exterior. 
  5. Educația financiară – deși nu se predă în școli, ar trebui să fie una dintre materiile de bază, pentru că este într-adevăr ceva ce ne va trebui toată viața. Orice carieră ți-ai alege, mereu va trebui să știi cum să îți gestionezi banii, pentru a putea duce o viață liniștită din punctul ăsta de vedere. 
  6. Public speaking – nu este ceva foarte frecvent la noi în țară cel puțin, dar nu trebuie să subestimăm niciodată puterea convingerii și a vorbitului în public. Această abilitate ne face mai deschiși, ne dezvoltă abilitățile în legătură cu dezbaterea argumentelor, ne face mai sociabili, mai încrezători, ne dărâmă din temerile cultivate și ne învață cum să fim ok cu noi înșine, cât și cu alții.
  7. Cum să ne comportăm în situații de stres și cum să rezolvăm probleme de dificultate medie – la orice vârstă este bine să știi cum să treci peste problemele care te frământă, cum să gestionezi situații dificile și cum să reacționezi într-o criză, fie ea și mică. Îmi amintesc când eram acasă la bunici, iar dintr-o dată unchiul meu și-a dat ochii peste cap, a început să tremure și a leșinat lângă mine, eu aveam mai puțin de 15 ani, dar am reușit să sun la salvare și să îmi păstrez calmul până când ajutoarele au ajuns. În schimb, bunica mea a început să urle, să uite numerele de urgență, să alerge de nebună prin casă și să ceară ajutoare pe la vecini, care erau la fel de confuzi ca și noi. Situațiile de stres și rezolvarea problemelor critice nu sunt familiare nici adulților, mai ales dacă aceștia nu au învățat cum să reacționeze în aceste cazuri. Așa că, indiferent de vârstă trebuie să poți încerca măcar să gestionezi un astfel de caz, fără să îți pierzi calmul. Exemplul meu a fost unul destul de drastic, dar evenimente cu diferite grade de dificultate se pot întâmpla mereu, iar tu trebuie să știi mereu care sunt opțiunile și cum poți depăși aceea situație.
  8. Inteligența emoțională – aceasta reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic. Nu este întotdeauna ușor să ne dăm seama prin ce trecem atunci când vine vorba de partea emoțională și cu atât mai mult, atunci când este vorba de altcineva. Există oameni empatici din fire, dar sunt și oameni care nu prea știu cum să proceseze informațiile despre sentimentele altcuiva sau chiar ale lor. Aceștia din urmă, trebuie să lucreze un pic la abilitățile în ceea ce privește emoțiile lor, prin ce trec și să încerce să dezvolte și acele laturi mai profunde din interiorul lor. Încă din adolescență este bine să lucrăm cu noi înșine pe această temă, pentru a nu ajunge niște adulți reci, neînțelegători și distanți.
  9. Autocunoașterea și stăpânirea de sine – câți dintre noi nu ne-am întrebat măcar odată, mai ales în adolescență/tinerețe, cine suntem cu adevărat? Este un proces îndelungat, acesta de a te descoperi, așa că de ce să nu începi încă din primii ani în care îți pui întrebarea asta? Experimentează, citește, du-te la diferite cursuri, învață lucruri noi, fă-ți prieteni, bucură-te de timpul petrecut cu tine, încearcă ce îți trece prin cap și nu te da bătut atunci când îți place ceva, pentru că așa începi să te cunoști, descoperind. Stăpânirea de sine este vitală în relația cu ceilalți. Toți simțim câteodată că am vrea să țipăm, să spargem ceva sau să dăm cu pumnul într-un perete, dar, în același timp, cu toții știm că atunci când nu ne place ce auzim sau când avem o zi proastă, există și alte moduri de a gestiona situația. Nu cu agresivitate verbală, nu cu agresivitate fizică, ci cu comunicare și timp pentru a ne calma și a ne aduna gândurile. Stăpânirea de sine este un concept ce trebuie dezvoltat de mic, pentru a fi sigur că nu va avea repercusiuni atunci când va trebui să ai tu grijă de tine și de problemele tale!
  10.  Să fii un om bun și să vorbești atunci când ai o problemă! – să înveți cum să fii alături de cineva atunci când are nevoie, să ajuți cu ce poți, să nu ignori problemele și să te simți bine cu tine însuți (în cazul în care vreodată simți că ai nevoie să vorbești cu cineva sau realizezi că nu ești ok în pielea ta, trebuie să știi că terapia este un lucru foarte sănătos care te poate ajuta să fii persoana care îți dorești să fii, să te dezvolți și să înțelegi lucrurile, iar toate astea prin forțele tale, tu cu tine. Mentoratul, mersul la psiholog, meditația sau alte metode asemănătoare sunt extrem de utile atunci când ai nevoie de ele. Niciodată să nu îți fie rușine dacă simți că asta este ceea ce trebuie să faci și să fii mereu conștient de ce se află în sufletul tău).

Vorbește atunci când ai ceva de spus sau atunci când te deranjează ceva (opusul cumva a ce te îndeamnă școala să faci). Să nu îți fie frică și mereu să fii conștient că ai destulă putere pentru a rezolva ceva ce este defect dacă te implici, fie că este vorba de relațiile cu oamenii, de problemele școlii, ale țării sau ale lumii. Speak your mind!

Aceste lucruri sunt unele dintre multe alte deprinderi pe care școala nu ni le pune la dispoziție, pe care putem să le cultivăm încă din adolescență și care ne vor fi folositoare, dacă nu chiar vitale sau necesare, pe tot parcursul vieții. 

Recommended Posts
Cum va putem ajuta ?