Alexandra Ungureanu este o cântăreață pop/house/dance cu un parcurs muzical fluid, experimental și bogat în colaborări. A început să ia lecții de canto și de pian la șase ani, iar în adolescență a urmat cursuri de chitară. Ulterior, Alexandra a participat la diverse concursuri de muzică pentru copii, în cadrul cărora a obținut rezultate remarcabile. Treptat, ea și-a format un repertoriu cu piese compuse pentru ea de Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu sau Cornel Ilie și a participat la diverse emisiuni televizate din România.

Pentru că mi-am trăit o bună parte din adolescență ascultând muzica ei, a fost o reală plăcere să explorez cu Alexandra propria ei adolescență și să îmi amintesc de cântecele care pe atunci erau o prezență constantă pe iPod-ul meu.

Timpul tău liber, în adolescență, arăta cam așa…

Daydreaming în camera mea cu pereți roz, pe muzica lui Roxette, Boyz II Men și Shania Twain.

Ce te-a învățat școala și ce ai mai fi vrut să te învețe?

Mi-a plăcut la școală și mi-a plăcut să învăț. Mi-am exersat mintea, am iubit spiritul de competiție și am învățat să mă bucur de rezultatele muncii mele. Din păcate, m-a pregătit destul de puțin pentru viața reală și pentru marile ei decizii.

Ce ai învățat singură?

Să cunosc oamenii (încă mai am de progresat aici).

Care au fost problemele adolescenței pentru tine? (fricile, momentele/ situațiile dificil de gestionat etc.)

Frica de respingere, pentru că nu mă vedeam destul de funny, destul de cool, mai aveam și acnee…și atunci mă autoexcludeam din grupuri, făcând pe rebela.

De unde așteptai sprijin pentru ele? Și… unde l-ai găsit?

Nu așteptam neapărat sprijin. Știam că sunt probleme pe care trebuie să le rezolv eu cu mine. Dar când eram copleșită, refugiul suprem era acasă, lângă ai mei, unde mă simțeam protejată și nimic rău nu mi se putea întâmpla.

Cu ce succese a venit perioada adolescenței pentru tine? Ce situații/persoane/lucruri din tine le-a provocat?

Am început de mică cu muzica și aveam deja rezultate cu care să mă mândresc. Știam că muzica e o parte importantă din mine, dar nu era suficient, fiind într-o clasă de elită, într-un liceu foarte bun. Așa că învățam pe rupte ca să țin pasul și acolo. Am fost olimpică la mai multe materii, am intrat la liceu cu 10 și am luat bacul cu 10.

Când erai adolescentă, te inspira/motiva sau îl vedeai ca pe un mentor pe….

Au fost mai mulți profesori pe care chiar i-am prețuit enorm, care mi-au fost modele de profesionalism, de caracter. Dar punctul meu de reper suprem a fost și este mama.

Momentul în care te-ai simțit adult a fost…

Cand m-am mutat singură în București.

Ca un adult să se apropie de tine când erai adolescentă și să fii deschisă față de el, trebuia să…

Oricum comunicam mai ușor cu adulții decât cu cei de vârsta mea. Am avut un aer mai serios dintotdeauna. Când ai mei aveau musafiri, stăteam numai între ei și îmi plăcea să le ascult poveștile de viață.

Cât de mult îi înțelegi pe tinerii de azi? Care sunt trucurile prin care îi apropii de tine?

Cred ca prin muzică am șansa de a rămâne și eu tânără, cel puțin ca spirit, și să mă apropii de generațiile noi.

Crezi că au nevoi diferite față de cele ale generației tale? (Argumentează, te rog)

Cu siguranță trăim într-o cu totul altă era, decât atunci când eram eu mică. Când am contact cu generația asta, unii mă sperie, alții mă fascinează. Accesul la informație și tehnologie îi face mult mai perspicace decât eram noi la vârsta lor. Dar cred că nevoile rămân aceleași, de recunoaștere, de validare, de apartenență.

Lucrurile care te linișteau, îți aduceau pacea în adolescență erau…

Muzica artiștilor mei preferați, în acordurile căreia se alimenta pasiunea mea pentru acest domeniu și se înfiripau visele de carieră.

Ești clasa a XII-a și urmează să decizi… încotro. Știi care ți-e vocația? (argumentează, te rog, de unde claritatea sau, de unde confuzia, după caz. Adică, ce anume te-a ajutat să știi foarte bine ce vrei să faci sau ce simți că te-a adus în confuzie și ce nevoi ai avea pentru a lua o decizie pe care să o simți ca fiind bună)

Părinții mei nu mi-au impus nimic în zona asta. Ne-am consultat, evident, dar decizia a fost a mea. Nu mi-am dorit să fac Conservatorul, studiasem teorie muzicală în particular și, pentru viitor, calculul a fost simplu. Dacă nu aveam să ajung să am o carieră, mă gândeam că aș fi ajuns profesoară de muzică. Și nu mi-am dorit acest gen de meserie.

Eram bună la matematică și atunci m-am îndreptat spre ASE, care era foarte la modă atunci. Suna wow să ajungi să lucrezi într-o mulținațională și să călătorești mult în interes de serviciu…acum călătoresc mult că să le cânt oamenilor, și nu regret totuși ce am ales ca studii, a fost o perioadă care m-a format frumos.

Ce-ți spui tu, cea de acum, ție – celei de la 20 de ani?

Fii mai îndrăzneață și mai relaxată, te așteaptă o mulțime de lucruri faine. Bucură-te de viață și de experiențele pe care le trăiești!

Vorbește-le în cateva cuvinte adolescenților despre cariera ta.

E un vis împlinit, pentru care mă simt extrem de norocoasă. De fiecare data când mi-e foarte greu, îmi aduc aminte acest lucru, și mă ridic să muncesc și să ies din impas. Oricât de talentat ai fi, munca și implicarea totală rămân cheia succesului, altfel totul se dărâmă precum un castel de nisip.

Din lecțiile adolescenței tale, ce le transmiți adolescenților de azi? (cel mai bun sfat al tău, mai multe sfaturi sau ce simți, pur si simplu) 

Să nu se sperie dacă nu identifică așa ușor drumul de urmat. Uneori durează mai mult să te cunoști, să înțelegi ce e bun pentru tine. E o lecție pe care o învățăm toată viața, de fapt.